Popular Posts
-
Pentru descrierea istoriei eroului său Thomas Mann a ales formula unui jurnal: romanul Doctor Faustus este subîntitulat Viaţa compozitorul...
-
Gustav Aschenbach pleacă din Germania într-o vacanţă la Veneţia. Dorea să-şi încarce bateriile pentru a-şi recăpăta inspiraţia de a compune...
-
Incă de la începutul acestei cărţi există riscul de enervare a cititorului, mai ales a celui din zilele noastre agitate de crize reale sau s...
-
Era în vremea când în Babilon domnea Kurigalzu, regele Sumerului şi al Akkadului, iar în Teba, în ţara numită Miţraim – adică Egipt - fara...
-
Cam în perioada în care Daniel Defoe lucra la celebrul roman Robinson Crusoe Jonathan Swift a scris Călătoriile lui Gulliver , publicat ...
-
Sunt încă mulţi oameni care se întreabă la ce folosesc cărţile. Te distrează sau te-nvaţă ceva ? Sunt întrebări la care nu se găsesc răspun...
-
Am citit prima dată cartea cu mulţi ani în urmă. Ştiu că o luam mereu de la început fiindcă pierdeam şirul. Insă după ce naraţiunea m-a prin...
-
Sunt in statiunea Sfintii Constantin si Elena din Bulgaria. Hotelul este minunat, plaja este minunata si eu sunt minunat de serviciile de a...
-
Criticul literar Harold Bloom se întreabă în cartea sa Canonul occidental de unde a apărut ideea de a crea o operă literară pe care lumea n...

Blog Archive
-
►
2014
(23)
- ► septembrie (2)
-
►
2013
(49)
- ► septembrie (23)
-
►
2011
(35)
- ► septembrie (1)
-
►
2010
(60)
- ► septembrie (4)

Un produs Blogger.

Labels
- ”Augustin Frățilă”
- 1989
- Adrian Năstase
- Adrian Papahagi
- Alex Ștefănescu
- Andrei Terian
- Arsenie
- articole
- Așteptându-i pe barbari
- băieței fripți
- Bloom
- Bogdan Crețu
- booknation
- brandul de țară
- Budapesta
- Bușteni
- calatorii
- canibalism
- carte
- carte nouă
- cartea Instituția
- carti
- carti fundamentale
- carul cu boi
- Catalina Stildescriitor
- catedrale
- cărți
- cenzură
- chestii
- China comunistă
- chinezii
- cianură
- Ciotloș
- Claudiu
- coperta.
- Copiii paznicilor de elefanți
- Copilăria lui Isus
- Cotroceni
- Creta
- Cristina Nemerovschi
- cronica
- cronica literară
- cronică
- cultură
- cutremur
- Danemarca
- De Sade
- Denisa Comănescu
- deontologie
- Diana Daniela Macovei
- din cotidian
- Dostoievski
- dreapta
- drog
- editura Pastel
- egophobia
- elefant
- Emanuela Istrate
- Evgheni Vodolazkin
- Felix Nicolau
- Femeia de porțelan
- femeie decapitata
- film
- fluturele-curcan
- Franzen
- Gabriel Liiceanu
- Gabriela Gavril
- Gaudeamus
- Gonçalo M. Tavares
- Haruki Murakami
- Herg Benet
- hipsteri
- home
- Ierusalim.
- impresii de lectură
- Institutia
- Instituția
- interviu
- Invaziile inimii
- Ioan Suciu
- Iohannis
- J.M. Coetzee
- J.M.Coetzee
- James Meek
- Janos Kadar
- Karth
- Kazantzakis
- lansare
- Laur
- librarii
- Liiceanu
- Lucian Boia
- lucrări
- Marius Gabor
- Megalo Kastro
- Middlesex
- Mihai Iovănel
- Mo Yan
- moderator
- Moise
- Momaia
- Momâia
- momente
- nou volum
- nouă carte
- obsesia
- om liber
- Omul de fier
- Patapievici
- Paul Cernat
- PDL
- pensiile
- Peter Høeg
- Pleșu
- pornografică
- povestire
- R2-D2
- Radu Aldulescu
- Radu Banciu
- recenzie
- reflecţii
- Robert Turcescu
- roman
- roman puternic
- Rusia
- salariile
- Sarah Winman
- schițe umoristice
- Semne Bune
- Sibiu
- Simona Sora
- stânga
- Teodora Dumitru
- Tracus Arte
- Traian Băsescu
- trecutul comunist
- trompeta partid
- Tsukuru Tazaki
- Țara vinului
- umorul
- Valea Prahovei
- valoarea
- Vânătoare de roboți
- vikingi
- Yōko Ogawa
- zăpada
- zece cărți

Despre mine
joi, 5 aprilie 2018
Share to FacebookShare to TwitterShare to Google+Share
to PinterestShare to LinkedInShare to More
Autorul s-a născut în Sibiu. Nu a locuit acolo decât câteva ore, iar
după apariția lui în lume a plecat la Agnita, un orășel minunat de la poalele
munților Făgăraș. Acolo a copilărit, într-o casă tip săsesc cu ferestre ca
niște ochi mari și triști; dar el nu era trist, fiindcă avea o curte plină de
găini și puișori gălbiori și o grădină mare în spatele casei unde se ascundea
și se juca; era fugărit uneori de gâște de care îi era o frică teribilă.
Era în liceu când a scris primele proze, pe care nu
le-a arătat nimănui. Scriitorul admirat cel mai mult atunci a fost H. G. Wells.
Mai târziu, a frecventat un cenaclu de la ASE.
Fiecare cititor pentru el
înseamnă o confirmare că scrierile lui au un ecou;
Etichete:
Ioan Suciu,
Sibiu
|
0
comentarii
marți, 6 februarie 2018
Interviu cu Ioan Suciu,
autorul cărții „Vânătoare de roboți”
AddThis Sharing Buttons
Share to FacebookShare to TwitterShare to Google+Share
to PinterestShare to LinkedInShare to More
Emanuela Istrate: Pentru persoanele care nu au avut
ocazia să vă cunoască ne puteți spune câteva lucruri despre dvs.?
Ioan Suciu: Sunt ardelean.M-am născut în Sibiu și-am copilărit în orașul
Agnita.Mi-amintesc de o curte frumoasă, plină de găini și gâște; locuiam vizavi
de biserica evanghelică. Mai târziu, m-am mutat cu familia în București, unde
am făcut școala și facultatea de economie agrară de la ASE; îmi plăcea să
citesc și băteam anticariatele.
E.I. Care a fost momentul în care scrisul a apărut în
viața dvs.?
I.S. În primii ani
de facultate am început să scriu scurte povestiri; la ASE exista un cenaclu
unde am citit câte ceva. Am trimis lucrări la reviste literare, iar Geo
Dumitrescu mi-a publicat prima dată o povestire în ”Luceafărul”.
E.I. Puteți să ne spuneți în trei cuvinte cum este
viața unui om care a publicat o carte?
I.S. Publicarea unei
cărți este asemeni duhului eliberat din sticla fermecată; eu am publicat șase
cărți până-n prezent.
E.I. Ce reprezintă “Vânătoare de roboți” pentru dvs.
ca scriitor?
I.S. Cartea
„Vânătoare de roboți” reprezintă debutul meu editorial; la momentul respectiv
(anul 1982) era prima cărămidă pe care o puneam la construirea visului meu: de
a scrie niște cărți bune, pline de umor.
E.I. Ce mesaj doriți să transmiteți prin această carte?
I.S. Dacă viața
poate fi împărțită în întâmplări vesele și triste, eu aleg partea comică,
hazlie. N-am un mesaj crucial în cartea mea, am vrut doar să fac oamenii
să râdă, să-și ridice privirea din pământ!
E.I. Credeți că scrisul v-a schimbat într-un anumit
fel?
I.S. Scrisul nu m-a
schimbat în vreun fel, dar sper ca eu să-l fi schimbat pe el, în sensul de a-l
face din ce în ce mai de calitate și de efect.
E.I. Ce element credeți că este special în cartea
dvs.?
I.S. Umorul. Părerea
mea este că o carte trebuie în primul rând să delecteze cititorul; abia după
aceea pot să vină alte aspecte (să informeze, să trateze teme filozofice etc).
Cred că literatura trebuie să emoționeze, nu să transmită date, cifre,
statistici.
E.I. Scrisul vă energizează sau vă epuizează?
I.S. Scrisul mă
eliberează; este ca o terapie.
E.I. Unde vă pot urmări cititorii noștri activitatea
și de unde pot cumpăra cărțile?
I.S. Am un blog
numit „Mofturi de ochelarist” (isuciu.ro) și pagină de facebook (https://www.facebook.com/ioan.suciu.75685).
Cărți de ale mele se găsesc la Cărturești, elefant.ro, libris.ro, librărie.ro,
tracus arte.
E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?
I.S. Alături de
cărțile bune recenzate de BookNation.ro, le doresc cititorilor să aibă parte de
cât mai multe volume pline de umor, fiindcă lectura este în primul rând o
plăcere. E adevărat că unii vor să plângă, să fie impresionați și zguduiți de
fel de fel de probleme, dar umorul are valențele lui; și să nu uităm că omul
este singurul animal care râde.
Etichete:
booknation,
Emanuela Istrate,
interviu,
umorul,
Vânătoare de roboți
|
0
comentarii
miercuri, 10 ianuarie 2018
Recenzie ,,Vânătoare de
roboți” de Ioan Suciu
AddThis Sharing Buttons
Share to FacebookShare to TwitterShare to Google+Share
to PinterestShare to LinkedInShare to More
An apariție : 1982
|
Nr. Pagini: 157
|
|
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE:
Vânătoare de roboți este cu
siguranță un titlu care te atrage încă de la prima citire. Ai crede
probabil că discutăm despre o operă science-fiction, plină de invenții de pe
alte planete, de mașinării vorbitoare, cu puteri ciudate și care se mișcă
anevoios atunci când încearcă să te prindă. Probabil te gândești că este vorba
despre un puști ce se luptă atunci când visează, care își pune pătura magică pe
post de pelerină, vrând să oprească roboții care amenințau planeta pe care
trăia. Numai că nu este așa deloc! Căci autorul, Ioan Suciu, ne
invită la a face cunoștință cu un personaj aparent ca oricare altul, însă cu un
simț al umorului tare dezvoltat, pe numele său, Tom Petric.
Astfel, Vânătoare
de roboți capătă forma unei culegeri de schițe umoristice,
schițe care te vor binedispune încă de la prima lor lecturare.
Scena la care fusesem martor mă
puse pe gânduri. Robotul meu sosi și se duse glonț în camera lui. Dinăuntru
răzbătură un fel de bâzâituri care se transformară într-un fel de muzică. Cred
că robotul meu încerca să cânte. Tocmai când eram îngrijorat de preocupările
lui deschise ușa și spuse:
-Aș vrea să dau un telefon!
-Poftiți! l-am invitat eu.
Bineînțeles, cum protagonistul este învăluit de un dinamism cumva peste
măsură, nici aventurile sale nu vor fi mai prejos.
Tom Petric se așeză la coada șirului din fața
chioșcului cu ziare și deveni imediat foarte nervos, privind des către ceas.
Astfel, În
delegație, Tom Petric nu poate sta locului fără să facă o afirmație
care să rezume festivitatea la care participa, apoi urmează Decontul
și o conversație cu Statuia din mijlocul parcului, care prinde
viață.
În fața ochilor
îi apăru o mână care ținea un pachet de țigări. Era omul în costum de culoare
închisă.
-A murit
vorbind! spuse el.
Tom Petric rămase un moment descumpănit, apoi pronunță
,,Cinste lui!”, negăsind altceva mai bun de spus.
Urmează, desigur, unul dintre momentele cruciale din viața unui om, în speță, Interviul.
Aici, protagonistul nostru dă dovadă de o reală…dar mai bine te las pe tine să
descoperi exact cum s-a desfășurat totul. De la Cenaclu, trecem
repede repejor la un capitol cu multe semne de întrebare, cel puțin înainte de
a îi lectura conținutul: Laptele de porc. Ce legătură are acest
titlu cu Tom Petric oare și care este legătura cu Robotul? Va
trebui să ajungi astfel pe la Etajul unsprezece ca să poți porni
la Vânătoare, dar pentru acest lucru va fi necesar să mai
parcurgi și alte capitole.
Tom Petric avu
tendința în primul moment să o ia la fugă. Ba chiar se gândi să se mute în alt
oraș. Apoi se răzgândi. Știa că peste tot sunt vânători.
-Despre ce e vorba? întrebă Tom Petric.
Așadar,
pornim la vânătoare de roboți?
Un zgomot grăbit de pași răspunse
strigătelor sale. Toată lumea ieși călcând mărunt. Nevastă-sa părăsi ultima
încăperea, făcându-și cruce. Tom Petric se calmă, își aprinse pipa și se
apropie de telefon. Comandă o bucată de marmură și trei ciocane de sculptură,
nou-nouțe.
Etichete:
booknation,
recenzie,
schițe umoristice,
Vânătoare de roboți
|
0
comentarii
miercuri, 29 noiembrie 2017
Recenzie ,,Momâia” de Ioan Suciu
- Adriana Alexandra
- BeletristicăDivertismentFicțiuneLiteratură ContemporanăLiteratura RomânăMisterRecenzii cărți
- 76
Autor: Ioan Suciu | ||
An apariție : 2017 | ||
Editura: TRACUS ARTE | ||
Nr. Pagini: 239 | ||
Acordă o notă cărții: |
POȚI CUMPĂRA CARTEA DE PE:

– Ce cauți?– Un job! spuse în locul lui Naum unul dintre bărbații de pe margine, privind spre un coleg de-al lui. Vorba trecu de la unul la altul, de parcă oamenii ar fi jucat telefonul fără fir.– Un ciob? zise funcționarul.– Ceva de muncă! spuse Naum.– Ce știi să faci?– Operare calculator, introducere date, internet…– Cabaret? interveni bărbatul de pe margine, care vorbise și mai înainte.– Nu, zise Naum.– Deci, necalificat? spuse funcționarul cu aspect de ofițer austro-ungar.Unul dintre bărbații de pe un scaun lateral se ridică și spuse:– Îl iau eu la fermă!
În cazul în care te întrebi ce anume este o momâie, ei bine, imaginează-ți un schelet de lemn, care se vrea a semăna cu un om, fiind înfășurat cu paie și care nu este tocmai îmbrăcat cu niște haine bune, ci mai degrabă cu niște zdrențe, ca sa citez Dicționarul Explicativ al Limbii Române. Pe scurt, o sperietoare, al cărei rol este acela de a speria, de a alunga păsările și animalele sălbatice dăunătoare de pe un teren ce este cultivat. Care este legătura între titlul scrierii și acțiunea desfășurată pe parcursul cărții? Ce conexiune există între personajul principal și o sperietoare? Ei bine, răspunsurile le vei descoperi doar dacă te vei lăsa purtat de cuvintele autorului Ioan Suciu în cea mai recentă scriere a sa.
La începutul cărții vei fi întâmpinat de o scenă care este posibil să te șocheze puțin. O ședință de spiritism, care îți va capta atenția tocmai prin măiestria Alecsandrei, nepoata lui Naum, personajul principal, a cărei dexteritate într-ale chemării de spirite se dovedește a fi foarte bună. Datorită experienței sale din trecut, aceasta reușind să cheme mai multe personalități precum Zambaccian, Jules Verne, Domnul Goe, Einstein şi încă vreo zece, bineînțeles că a primit o nouă comandă. Aceea de a îl invoca pe străbunicul Lazăr, cu toate că, trebuie să precizez, nevasta lui, Lenuța, își va face și ea apariția. Și nu doar aceasta…ci și…poliția!
Nu aș vrea să dezvălui mai mult, întrucât vreau să afli de unul singur dacă străbunicul va fi sau nu arestat, cine este personajul Ivan, cine este Domnul Pampalache și nu numai. În schimb, îți voi lăsa, în loc de concluzie, unul dintre dialogurile mele favorite din carte, tocmai pentru a îți demonstra că niște cuvinte chiar pot aduce zâmbetul pe chipul unui om!
– Aţi omorât pe cineva? îl luă în primire un poliţist.– Ce vrei, măi băiatule? spuse Lazăr.– Am primit o reclamaţie, zise poliţistul.– De la cine? spuse Lazăr privind urât spre Naum.– De la un vecin al dumneavoastră! Vă rog să prezentaţi un act de identitate!– Eu? zise Lazăr.– Da. Sunteţi pătat cu sânge.– N-am.– Adică?– Hai să vă dau un pahar de vin!– Numele dumneavostră!– Lazăr! Cu cine am onoarea?– Surugiu, plutonier şi Boscorodeanu, sergent major.– Îmi pare bine! Băieţi gigea!– Locuiţi aici?– Nu. Doar el. Nepotu-meu.– Unde aveţi domiciliul stabil?– La cimitir, interveni Naum.– Doarme în cimitir?– Da; în cimitir se doarme, spuse Naum.– Vagabond… murmură plutonierul.
Etichete:
booknation,
carti,
Momaia
|
2
comentarii
joi, 31 august 2017
Cred
că literatura, romanul în special, trebuie să te scoată din ale tale, să uiți
puțin de tine, să te smintească; dar dacă îți amintește mereu că n-ai luat
pâine, că n-ai plătit întreținerea, că trebuie ghiozdan pentru copil etc, într-un
stil plângăcios din care nimeni nu vrea să iasă, așa cum
se-ntâmplă în toate cărțile publicate și promovate de domnul Lupescu, nu cred
că te poți desprinde de sfera terestră și nu poți să te înalți spiritual; rămâi
lipit cu burta de pământ și nu ai nicio viziune asupra vieții în general.
Nu
mai știu cine a început colecția ego-proză, dar moda a fost respectată cu
sfințenie; nimeni n-a ieșit cu vreo orientare nouă, de împletire umor și
tristețe, mă rog, ceva de ieșire din front, de părăsire a jurnalului sexual sau
de descriere la infinit a modului cum un tănăr stă la fereastra blocului și
privește bulevardul în variante orbitoare de tomuri.
Să nu ne mirăm că nu s-a
scris marele roman al tranziției de la comunism la capitalismul năuc de acum,
să nu ne surprindă faptul că niciun nume de scriitor n-a ajuns în media
occidentală de la Cioran, Ionesco sau Eliade încoace; și să nu ne enervăm că de
la „Cronică de familie” (Petru Dumitriu), „Groapa” (E.Barbu) sau „Moromeții”
(Marin Preda) n-a apărut niciun mare roman românesc.
vineri, 30 iunie 2017
Cartea „Momâia” mi-a fost publicată la editura Tracus Arte. Mulțumiri
poetului Teodor Dună pentru modul în care s-a îngrijit de apariția acestui
volum !
Etichete:
carte nouă,
Momâia,
Tracus Arte
|
0
comentarii
miercuri, 25 ianuarie 2017
DESPRE ROMANUL INSTITUTIA
Autor: Ioan Suciu
Naționalitate: română
An apariție: 2015 (la Editura Tracus Arte)
Gen carte: roman
Număr pagini: 242
Nota mea: 3/5
Puteți găsi cartea AICI
Primită de la: Editura Tracus Arte
PREZENTARE
Autor: Ioan Suciu
Naționalitate: română
An apariție: 2015 (la Editura Tracus Arte)
Gen carte: roman
Număr pagini: 242
Nota mea: 3/5
Puteți găsi cartea AICI
Primită de la: Editura Tracus Arte
PREZENTARE
“Când ajunse la locul de muncă al domnului Sisoe, Arsenie făcu: “Oh! Pardon!” şi fu cât pe aici să iasă. Domnul Sisoe era călărit de o tânără cu un brici în mână, pe jilţul directorial, el stând aşezat cu capul dat pe spate, având un şervet legat la gât, ea îşi aburcase un picior peste pulpele şefului lungindu-se cu briciul până la obrazul acestuia, care era acoperit cu spumă de ras; domnul Sisoe avea un cap de porc foarte lătăreţ, de o culoare ca a slăninii râncede, cu nişte urechi ridicate ca la câinii lup, dar frânte la vârf, cu nişte ochi foarte mici înfipţi în grăsime precum nişte nasturi albăstrui într-un om de zăpadă. Femeia, probabil o nouă secretară, avea un corp foarte drăguţ şi apetisant, purtând o rochie scurtă şi ciorapi albi ca de balerină; capul îi era de porc, dar mult miniaturizat, încât aducea cu cel al unei veveriţe; avea botul scurt şi destul de ascuţit.
– Cine-i? întrebă şeful de dedesubt; din poziţia în care îl imobilizase femeia care lucra cu briciul el nu putea privi decât în tavan.
– Un individ cu urechi blegi şi buze umflate, spuse femeia fără să întoarcă privirea de la ceea ce făcea în acel moment.
– Arsenie? făcu şeful.
– Eu sunt, aţi ghicit!” (fragment)
PĂREREA MEA
Am primit această carte pentru recenzie de la editura Tracus Arte (căreia îi mulțumesc) și din tot coletul primit, am lăsat-o spre final, deoarece nu eram prea convinsă despre ce e vorba în carte. Este un roman aparent simplu, dar de fapt foarte complex. Și spun complex pentru că fiecare cititor îl poate percepe în cu totul alt mod. Așadar, să încep prin a vă spune de ce i-am oferit doar 3/5 steluțe pe goodreads.
Deși mi s-a părut o carte destul de bună, care chiar merită descoperită, nu m-a ținut cu sufletul la gură decât până pe la jumătate. Mai apoi mi s-a părut că viața personajelor ia o întorsătură prea haotică și atenția mea s-a redus. Aveam așteptări mai mari de la acest roman, dar acestea au fost parțial înșelate.
Titlul s-ar putea să îl inducă în eroare pe cititor, deoarece instituția simbolizează (în opinia mea) societatea de rând și felul în care noi, oamenii, suntem supuși la numeroase tipicuri absurde sau inutile. Locul de muncă este pentru mulți o corvoadă, iar acest roman vă prezintă o perspectivă ce alunecă ușor spre fantastic, deoarece ceea ce i se întâmplă lui Arsenie este mai mult decât ieșit din comun.
Între timp Arsenie fu bine imobilizat și omul în frac îi înfipse cu hotărâre sabia între dinți. Simți cum i se adună metalul în gură și leșină. Când se trezi, primul lucru pe care-l văzu fu un cap de urs care se agita deasupra lui.
Deși stilul cărții este destul de dificil pe alocuri, sunt scene care te amuză și te binedispun. Acțiunea cărții devine la un moment dat halucinantă și te trezești că personajul simplu cu care ai făcut cunoștință la început are o viață desprinsă din fantastic și la un prag de dezastru.
Mi-a plăcut însă umorul de care dă dovadă autorul în crearea acestui roman și felul în care se joacă cu personajele sale. Personajele, deși nu sunt foarte numeroase, reușesc să te introducă într-o atmosferă aparte, iar dacă ar fi să menționez un personaj preferat, nu l-aș putea omite pe Arsenie. Săracul de el, este chinuit de viață cum credeți-mă, că niciunul dintre noi nu am vrea. Ba se rătăcește, ba își pierde soția, ba se trezește în locuri ciudate. Nici Sisoe nu face excepție, deoarece face tot felul de lucruri ciudate.
Arsenie nu știa să fi venit cu cineva aseară acasă. De fapt nu era sigur, amintindu-și prea puține lucruri din ziua precedentă.
Mi-aș fi dorit ca romanul să prezinte un conflict mai bine pus la punct și să nu mă zăpăcească atât de tare. În rest, veți descoperi un roman ciudat care s-ar putea s vă placă mai mult decât mie. Recomand cartea celor care vor să citească o carte puțin altfel.
Etichete:
Catalina Stildescriitor,
Instituția,
roman
|
0
comentarii
Abonați-vă la:
Postări (Atom)