Momâia de Ioan Suciu este acel tip de carte care te va binedispune încă de la primele replici. Este acel gen de scriere pe care o vei răsfoi și după ce ai citit-o doar ca să îți reamintești dialogurile spumoase, pline de umor ale personajelor. Este acel gen de operă perfectă pentru zilele cu ploaie, cu nori, când ești lipsit de energie pentru că îți va da o stare de bine, ajungând astfel să zâmbești.

    – Ce cauți?

   – Un job! spuse în locul lui Naum unul dintre bărbații de pe margine, privind spre un coleg de-al lui. Vorba trecu de la unul la altul, de parcă oamenii ar fi jucat telefonul fără fir.

  – Un ciob? zise funcționarul.

   – Ceva de muncă! spuse Naum.

   – Ce știi să faci?

    – Operare calculator, introducere date, internet…

   – Cabaret? interveni bărbatul de pe margine, care vorbise și mai înainte.

   – Nu, zise Naum.

    – Deci, necalificat? spuse funcționarul cu aspect de ofițer austro-ungar.

Unul dintre bărbații de pe un scaun lateral se ridică și spuse:

   – Îl iau eu la fermă!

– Aţi omorât pe cineva? îl luă în primire un poliţist.

 – Ce vrei, măi băiatule? spuse Lazăr.

 – Am primit o reclamaţie, zise poliţistul.

 – De la cine? spuse Lazăr privind urât spre Naum.

 – De la un vecin al dumneavoastră! Vă rog să prezentaţi un act de identitate!

 – Eu? zise Lazăr.

 – Da. Sunteţi pătat cu sânge.

 – N-am.

 – Adică?

 – Hai să vă dau un pahar de vin!

 – Numele dumneavostră!

 – Lazăr! Cu cine am onoarea?

 – Surugiu, plutonier şi Boscorodeanu, sergent major.

 – Îmi pare bine! Băieţi gigea!

 – Locuiţi aici?

 – Nu. Doar el. Nepotu-meu.

 – Unde aveţi domiciliul stabil?

 – La cimitir, interveni Naum.

 – Doarme în cimitir?

 – Da; în cimitir se doarme, spuse Naum.

 – Vagabond… murmură plutonierul.