roman

roman

povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
miercuri, 29 noiembrie 2017

Recenzie ,,Momâia” de Ioan Suciu

Autor: Ioan Suciu
An apariție : 2017
Editura: TRACUS ARTE
Nr. Pagini: 239
Acordă o notă cărții:
 
Dă o notă cărții

POȚI CUMPĂRA CARTEA DE PE:

   Momâia de Ioan Suciu este acel tip de carte care te va binedispune încă de la primele replici. Este acel gen de scriere pe care o vei răsfoi și după ce ai citit-o doar ca să îți reamintești dialogurile spumoase, pline de umor ale personajelor. Este acel gen de operă perfectă pentru zilele cu ploaie, cu nori, când ești lipsit de energie pentru că îți va da o stare de bine, ajungând astfel să zâmbești.
    – Ce cauți?
   – Un job! spuse în locul lui Naum unul dintre bărbații de pe margine, privind spre un coleg de-al lui. Vorba trecu de la unul la altul, de parcă oamenii ar fi jucat telefonul fără fir.
  – Un ciob? zise funcționarul.
   – Ceva de muncă! spuse Naum.
   – Ce știi să faci?
    – Operare calculator, introducere date, internet…
   – Cabaret? interveni bărbatul de pe margine, care vorbise și mai înainte.
   – Nu, zise Naum.
    – Deci, necalificat? spuse funcționarul cu aspect de ofițer austro-ungar.
Unul dintre bărbații de pe un scaun lateral se ridică și spuse:
   – Îl iau eu la fermă!
   În cazul în care te întrebi ce anume este o momâie, ei bine, imaginează-ți un schelet de lemn, care se vrea a semăna cu un om, fiind înfășurat cu paie și care nu este tocmai îmbrăcat cu niște haine bune, ci mai degrabă cu niște zdrențe, ca sa citez Dicționarul Explicativ al Limbii Române. Pe scurt, o sperietoare, al cărei rol este acela de a speria, de a alunga păsările și animalele sălbatice dăunătoare de pe un teren ce este cultivat. Care este legătura între titlul scrierii și acțiunea desfășurată pe parcursul cărții? Ce conexiune există între personajul principal și o sperietoare? Ei bine, răspunsurile le vei descoperi doar dacă te vei lăsa purtat de cuvintele autorului Ioan Suciu în cea mai recentă scriere a sa.
   La începutul cărții vei fi întâmpinat de o scenă care este posibil să te șocheze puțin. O ședință de spiritism, care îți va capta atenția tocmai prin măiestria Alecsandrei, nepoata lui Naum, personajul principal, a cărei dexteritate într-ale chemării de spirite se dovedește a fi foarte bună. Datorită experienței sale din trecut, aceasta reușind să cheme mai multe personalități precum Zambaccian, Jules Verne, Domnul Goe, Einstein şi încă vreo zece, bineînțeles că a primit o nouă comandă. Aceea de a îl invoca pe străbunicul Lazăr, cu toate că, trebuie să precizez, nevasta lui, Lenuța, își va face și ea apariția. Și nu doar aceasta…ci și…poliția!
    Nu aș vrea să dezvălui mai mult, întrucât vreau să afli de unul singur dacă străbunicul va fi sau nu arestat, cine este personajul Ivan, cine este Domnul Pampalache și nu numai. În schimb, îți voi lăsa, în loc de concluzie, unul dintre dialogurile mele favorite din carte, tocmai pentru a îți demonstra că niște cuvinte chiar pot aduce zâmbetul pe chipul unui om!
– Aţi omorât pe cineva? îl luă în primire un poliţist.
 – Ce vrei, măi băiatule? spuse Lazăr.
 – Am primit o reclamaţie, zise poliţistul.
 – De la cine? spuse Lazăr privind urât spre Naum.
 – De la un vecin al dumneavoastră! Vă rog să prezentaţi un act de identitate!
 – Eu? zise Lazăr.
 – Da. Sunteţi pătat cu sânge.
 – N-am.
 – Adică?
 – Hai să vă dau un pahar de vin!
 – Numele dumneavostră!
 – Lazăr! Cu cine am onoarea?
 – Surugiu, plutonier şi Boscorodeanu, sergent major.
 – Îmi pare bine! Băieţi gigea!
 – Locuiţi aici?
 – Nu. Doar el. Nepotu-meu.
 – Unde aveţi domiciliul stabil?
 – La cimitir, interveni Naum.
 – Doarme în cimitir?
 – Da; în cimitir se doarme, spuse Naum.
 – Vagabond… murmură plutonierul.
joi, 31 august 2017

      Cred că literatura, romanul în special, trebuie să te scoată din ale tale, să uiți puțin de tine, să te smintească; dar dacă îți amintește mereu că n-ai luat pâine, că n-ai plătit întreținerea, că trebuie ghiozdan pentru copil etc, într-un stil plângăcios din care nimeni nu vrea să iasă, așa cum se-ntâmplă în toate cărțile publicate și promovate de domnul Lupescu, nu cred că te poți desprinde de sfera terestră și nu poți să te înalți spiritual; rămâi lipit cu burta de pământ și nu ai nicio viziune asupra vieții în general.
       Nu mai știu cine a început colecția ego-proză, dar moda a fost respectată cu sfințenie; nimeni n-a ieșit cu vreo orientare nouă, de împletire umor și tristețe, mă rog, ceva de ieșire din front, de părăsire a jurnalului sexual sau de descriere la infinit a modului cum un tănăr stă la fereastra blocului și privește bulevardul în variante orbitoare de tomuri.
       Să nu ne mirăm că nu s-a scris marele roman al tranziției de la comunism la capitalismul năuc de acum, să nu ne surprindă faptul că niciun nume de scriitor n-a ajuns în media occidentală de la Cioran, Ionesco sau Eliade încoace; și să nu ne enervăm că de la „Cronică de familie” (Petru Dumitriu), „Groapa” (E.Barbu) sau „Moromeții” (Marin Preda) n-a apărut niciun mare roman românesc. 
   
vineri, 30 iunie 2017

Cartea „Momâia” mi-a fost publicată la editura Tracus Arte. Mulțumiri poetului Teodor Dună pentru modul în care s-a îngrijit de apariția acestui volum !
 
miercuri, 25 ianuarie 2017
DESPRE ROMANUL INSTITUTIA
Autor: Ioan Suciu
Naționalitate: română
An apariție: 2015 (la Editura Tracus Arte)
Gen carte: roman
Număr pagini: 242
Nota mea: 3/5
Puteți găsi cartea AICI
Primită de laEditura Tracus Arte
PREZENTARE
“Când ajunse la locul de muncă al domnului Sisoe, Arsenie făcu: “Oh! Pardon!” şi fu cât pe aici să iasă. Domnul Sisoe era călărit de o tânără cu un brici în mână, pe jilţul directorial, el stând aşezat cu capul dat pe spate, având un şervet legat la gât, ea îşi aburcase un picior peste pulpele şefului lungindu-se cu briciul până la obrazul acestuia, care era acoperit cu spumă de ras; domnul Sisoe avea un cap de porc foarte lătăreţ, de o culoare ca a slăninii râncede, cu nişte urechi ridicate ca la câinii lup, dar frânte la vârf, cu nişte ochi foarte mici înfipţi în grăsime precum nişte nasturi albăstrui într-un om de zăpadă. Femeia, probabil o nouă secretară, avea un corp foarte drăguţ şi apetisant, purtând o rochie scurtă şi ciorapi albi ca de balerină; capul îi era de porc, dar mult miniaturizat, încât aducea cu cel al unei veveriţe; avea botul scurt şi destul de ascuţit.
– Cine-i? întrebă şeful de dedesubt; din poziţia în care îl imobilizase femeia care lucra cu briciul el nu putea privi decât în tavan.
– Un individ cu urechi blegi şi buze umflate, spuse femeia fără să întoarcă privirea de la ceea ce făcea în acel moment.
– Arsenie? făcu şeful.
– Eu sunt, aţi ghicit!” (fragment)
PĂREREA MEA
Am primit această carte pentru recenzie de la editura Tracus Arte (căreia îi mulțumesc) și din tot coletul primit, am lăsat-o spre final, deoarece nu eram prea convinsă despre ce e vorba în carte. Este un roman aparent simplu, dar de fapt foarte complex. Și spun complex pentru că fiecare cititor îl poate percepe în cu totul alt mod. Așadar, să încep prin a vă spune de ce i-am oferit doar 3/5 steluțe pe goodreads.
Deși mi s-a părut o carte destul de bună, care chiar merită descoperită, nu m-a ținut cu sufletul la gură decât până pe la jumătate. Mai apoi mi s-a părut că viața personajelor ia o întorsătură prea haotică și atenția mea s-a redus. Aveam așteptări mai mari de la acest roman, dar acestea au fost parțial înșelate.
Titlul s-ar putea să îl inducă în eroare pe cititor, deoarece instituția simbolizează (în opinia mea) societatea de rând și felul în care noi, oamenii, suntem supuși la numeroase tipicuri absurde sau inutile. Locul de muncă este pentru mulți o corvoadă, iar acest roman vă prezintă o perspectivă ce alunecă ușor spre fantastic, deoarece ceea ce i se întâmplă lui Arsenie este mai mult decât ieșit din comun.
Între timp Arsenie fu bine imobilizat și omul în frac îi înfipse cu hotărâre sabia între dinți. Simți cum i se adună metalul în gură și leșină. Când se trezi, primul lucru pe care-l văzu fu un cap de urs care se agita deasupra lui.
Deși stilul cărții este destul de dificil pe alocuri, sunt scene care te amuză și te binedispun. Acțiunea cărții devine la un moment dat halucinantă și te trezești că personajul simplu cu care ai făcut cunoștință la început are o viață desprinsă din fantastic și la un prag de dezastru.
Mi-a plăcut însă umorul de care dă dovadă autorul în crearea acestui roman și felul în care se joacă cu personajele sale. Personajele, deși nu sunt foarte numeroase, reușesc să te introducă într-o atmosferă aparte, iar dacă ar fi să menționez un personaj preferat, nu l-aș putea omite pe Arsenie. Săracul de el, este chinuit de viață cum credeți-mă, că niciunul dintre noi nu am vrea. Ba se rătăcește, ba își pierde soția, ba se trezește în locuri ciudate. Nici Sisoe nu face excepție, deoarece face tot felul de lucruri ciudate.
Arsenie nu știa să fi venit cu cineva aseară acasă. De fapt nu era sigur, amintindu-și prea puține lucruri din ziua precedentă.
Mi-aș fi dorit ca romanul să prezinte un conflict mai bine pus la punct și să nu mă zăpăcească atât de tare. În rest, veți descoperi un roman ciudat care s-ar putea s vă placă mai mult decât mie. Recomand cartea celor care vor să citească o carte puțin altfel.
miercuri, 9 noiembrie 2016

”Femeia de porțelan” este un nou volum de povestiri publicat la editura Pastel din Brașov!
 
luni, 16 mai 2016
Cartea mea, ”Instituția”, poate fi achiziționată de pe site-ul editurii Tracus Arte, la prețul de 24 de roni. http://www.tracusarte.ro/proza/443-instituţia-9786066645478.html

sâmbătă, 12 martie 2016

Mulțumesc lui Diana Daniela Macovei pentru recenzia făcută cărții mele ”Instituția”.

Recenzie „Instituţia” de Ioan Suciu

·         Diana Daniela Macovei


·         March 7, 2016 7:38 pm

·         0

 





Sibianul Ioan Suciu şi-a început activitatea literară în anul 1979, debutând cu proză în România Literară. De-a lungul timpului colaborează cu revista literară Viaţa Românească, Urzica, Lucifer şi Luceafărul. Scrieri de-ale sale sunt publicate în revistele online Respiro şi Egophobia. În format tipărit au fost publicate: Vânătoare de roboţi, Cu zâmbetul pe buze, Trei sute de trepte, Candelabrul galben, Omul de fier, Instituţia.

Romanul Instituţia tinde a fi o frescă a societăţii umane, în plan principal, şi apoi o reflecţie a societăţii româneşti, în plan secundar. Acţiunile şi evenimentele sunt ca un film de un umor negru, cu un sarcasm dur, dus la extrem. Dacă nu te simţi parte integrantă a Instituţiei de la început, fii fără grijă, mai mult ca sigur îţi vei găsi locul pe parcurs. Sunt situaţii pe cât de hilare la suprafaţă, pe atât de amare în esenţă.

Personajul Arsenie este cel nominalizat pentru a întruchipa fiecare situaţie din viaţa majorităţii, precum şi stările aferente. Angajat al Instituţiei (un loc care poate fi substitutul oricărui loc de muncă) încearcă să înţeleagă care este rolul lui acolo, ce aşteptări are superiorul lui, Haralambie, de la el, şi nu în ultimul rând, cum trebuie să se comporte cu Directorul Sisoe. Mereu confuz, nereuşind să-şi înţeleagă sarcinile pentru a ţine pasul cu ceilalţi, îl găsim pe Arsenie tot timpul la limita dintre coşmar şi nebunie, fără nicio şansă de a se dezmetici.

Tot timpul alert (se trezeşte dis de dimineaţă, face câteva mişcări de aerobic, sare în costumul de muncă pentru a prinde un autobuz plin şi asudat cu semeni din aceeaşi categorie), Arsenie parcă joacă rolul unui ventriloc dezarticulat pentru care orice acţiune, orice vorbă este identificabilă păpuşarului, rolul ventrilocului fiind aceea de execuţie maşinală.

Orice gest al său, însăşi statul pe loc, pare în ochii celorlalţi o sfidare, orice acţiune întreprinsă, este interpretată ca un gest de revoltă; eşti supus? înseamnă că eşti leneş şi nu vrei să te implici în făurirea de lucruri grandioase; te implici şi vrei să faci o treabă bună? înseamnă că eşti un spion infiltrat care urmăreşte denigrarea conducerii.

Instituţia este identitatea mulţimii confuze, a conducerii abuzive şi indecise, a valorilor recunoscute post mortem. Acest roman este ca o provocare pentru orice cititor, o provocare în a înţelege personalitatea lui Arsenie, a oamenilor din jur şi a Instituţiei în care lucrează. Prin acest roman, Ioan Suciu tinde să te provoace a-i înţelege dedesubturile.