povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Blog Archive

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
joi, 10 septembrie 2009
hO scriitoare de succes,Vida Winter, îşi ascundea adevărata viaţă, declarând diferiţilor reporteri care o intervievau variante de biografie care nu semănau una cu alta. După ce-şi publica o carte, convoca jurnalişti la o conferinţă de presă şi le spunea despre ea o poveste de fiecare dată diferită de cea anterioară.

La un moment dat un reporter o întreabă : când ne veţi spune adevărul? Acţiunea se petrece într-o perioadă când nu existau mijloace rapide de transport între oraşe, automobilele erau rare, nu se pomeneşte nimic de comoditatea traiului din actualitate – dar nici nu se precizează anul sau secolul. Vida Winter scria cam o carte pe an. La un moment dat, fata unui anticar, Margaret Lea, este aleasă de scriitoare să-i scrie biografia, cea adevărată.

Vida Winter este pe moarte şi s-a hotărât să nu mai mintă. Ceea ce-i spune scriitoarea biografei, constituie substanţa cărţii, un roman gotic despre două surori, Adeline (Vida Winter) şi Emmeline. Margaret Lea avea la îndemână în anticariatul tatălui ei o mulţime de cărţi printre care şi cele scrise de celebra scriitoare iar una dintre ele era A treisprezecea poveste . Anticarul ţinea însă exemplare rare, cu anumite particularităţi de tipărire, unele ediţii în tiraje mici, etc. Margaret citeşte cartea lui Vida Winter care conţinea numai douăsprezece povestiri. Nu treisprezece.

Tatăl lui Margaret îi explică fenomenul : s-a tras un tiraj mic pentru că ulterior cartea s-a retipărit cu tilul Povestiri despre schimbare şi agonie. Cu toate acestea, a existat şi a treisprezecea poveste. Deoarece toate aceste aspecte apar mai la început, îţi poţi imagina citind că istoria vieţii scriitoarei Vida Winter este a treisprezecea poveste. Nu este însă aşa, mai spre sfârşitul cărţii aflam şi care este această misterioasă lucrare, o prelucrare a Cenuşăresei de care autoarea nu a fost mulţumită.

După cum spuneam, partea cea mai importantă a acestei cărţi este relatarea făcută de pe patul de moarte de către Vida Winter, care este o istorie tenebroasă de familie, în care evenimentele povestite se împletesc cu realitatea în care se află biografa Margaret, invitată la conacul izolat al bogatei scriitoare, unde este de fapt un fel de prizonieră. In timp ce află diferite fapte începând din copilăria scriitoarei, care avusese o soră geamănă, Emmeline, moartă într-un incediu petrecut în conacul în care au crescut cele două fete, Margaret se confruntă cu evenimente ciudate, cu apariţii de fantome, face investigaţii personale care o conduc la descoperirea de aspecte macabre, în fine totul aminteşte de atmosfera din Jane Eyre de Charlotte Brontë.

Cartea lui Diane Setterfield este scrisă într-un stil clasic, cursiv, fără deconstrucţii sau alte metode postmoderne. Am văzut-o la televizor pe Denisa Comănescu prezentând romanul ca pe vârf de linie privind scrieri tratând o întoarcere la epoca mai veche şi mai romantică, spunând că se dă un semnal că lumea s-a săturat de violenţă, droguri şi sex .

Eu nu am aceeaşi părere, nu în sensul că omenirea nu s-ar fi sastisit de astfel de subiecte ci în ideea că străbatem o perioadă foarte frământată, de pierdere a unor repere morale care produc dezorientări majore la nivelul societăţii şi individului şi nasc violenţe şi atitudini care numai romantice nu pot fi caracterizate. Dar cartea A treisprezecea poveste este o reuşită literară, foarte bine scrisă şi o lectură plăcută, pasionantă.

0 comentarii: