povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Blog Archive

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
joi, 10 septembrie 2009
Binevoitoarele-Jonathan-LitellCartea lui Jonathan Littell Binevoitoarele este un roman impresionant în primul rând prin dimensiuni: are 880 de pagini. Este de mirare cum de a reuşit cineva în ziua de azi să mizeze pe o carte atât de voluminoasă având în vedere tendinţa prozei spre lucrări de 200 – 300 de pagini (250 de pagini ar fi cifra optimă după cum s-au exprimat mai multe edituri), ca să nu mai vorbesc de un al doilea motiv şi anume lipsa din ce în ce mai accentuată de răbdare a cititorului contemporan.

Romanul Binevoitoarele cuprinde mărturisirea fostului ofiţer nazist Maximilian Aue privind viaţa sa, nenumăratele atrocităţi pe care le-a comis şi este implicit o introspecţie lucidă şi cinică a modului său de a fi şi de a gândi. La începutul războiului este încadrat în Werhmacht dar fiind şantajat pentru înclinaţiile sale homosexuale îşi găseşte refugiul la trupele speciale Sicherheitsdienst (Serviciul Secret al SS). Ofiţerul Maximilian Aue este un om instruit, familiarizat cu scrierile lui Platon, Aristotel, Hegel, Marx şi cu literatura de calitate.

Analizându-şi viaţa şi etapa istorică pe care a străbătut-o, el spune la un moment dat : „Concluzia pentru toate acestea, […], este, după cum spunea Sofocle : Ceea ce trebuie să preferi oricărui lucru este să nu te fi născut….Schopenhauer scria aproape aceeaşi idée : …Cum pe pământ există mai multă durere decât plăcere, orice satisfacţie nu-i decât trecătoare, creând noi dorinţe şi supărări, iar agonia animalului devorat este mai mare decât plăcerea devoratorului….adevărul este că trăim în cea mai rea dintre lumile posibile. Desigur, războiul s-a terminat….Dar sunteţi convinşi că lecţia a fost înţeleasă ?”

Cu privire la faptul că trăim în cea mai rea dintre lumile posibile, Littell se contrazice serios cu Voltaire, care susţinea exact contrariul. Ceea ce se desfăşoară pe parcursul lungului roman se putea aduna şi sub titlul Psihologia războiului. Ceea ce ne uimeşte acum când analizăm nebunia declanşată de Hitler, este că totul pare o deviere inexplicabiă de la mersul normal al omenirii. Cartea pare un tratat de antropologie a omului în timpul războiului modern, dar stilul o scoate din sfera ştiinţei şi o plasează în aceea a artei, fiindcă naraţiunea aparţine unei conştiinţe anume. De fapt, masele mari de oameni nici nu pot face mărturisiri la unison.

Şi mai e un aspect: Jonathan Littell s-a născut în anul 1969 în New-York. Nu are nicio experienţă personală privind domeniul abordat. Sunt sute de personaje, ofiţeri germani şi alţii, prizonieri de multe rase, scene de o cruzime nemaipomenită dar de care ştiam, masacrarea evreilor, polonezilor, ruşilor, etc., descrieri ale pierderii demnităţii umane de neimaginat, tratarea pe sute de pagini a unor fapte care par aparţinând unor fiinţe iraţionale, lipsite de orice umanitate. Al Doilea Război Mondial nu s-a petrecut în epoca de piatră, ci într-o perioadă în care existau tehnici rapide de comunicare, aviaţie, submarine şi chiar bombe atomice.

Majoritatea germanilor erau oameni cultivaţi, mult mai civilizaţi decât ruşii sau alte popoare pe care le considerau inferioare, dar nu erau mai umani. Cartea lansează o întrebare înfricoşătoare : oare aşa ceva chiar nu mai e posibil ?

0 comentarii: