povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Blog Archive

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
miercuri, 9 septembrie 2009
bantuitiiPoate oare un scriitor să atragă oamenii de la televizor sau de la Internet prin producţiile sale? Dacă ne referim la Chuck Palahniuk putem răspunde afirmativ la această întrebare. Poate chiar mai mult, pentru că în timpul unor lecturi din scrierile sale nişte auditori au leşinat (scena este vehiculată şi pe YouTube). Palahniuk s-a oprit o secundă din lectură, s-a uitat cu satisfacţie la cele două femei cărora li se acorda asistenţă medicală şi şi-a şoptit pentru sine „Ah, aşa, foarte bine, lacrimi, cât mai multe lacrimi !” exact cum zicea Andreea Marin la „Surprize, surprize”.

Femeile, una mai tânără şi alta mai în vârstă, abia au aşteptat să fie pălmuite şi aduse în simţiri ca să poată să plângă în continuare la ascultarea lecturilor lui Palahniuk. Autorul a rugat pe cei din sală să hohotească mai încet să se poată auzi şi ce citeşte el. Asistenţa şi-a ţinut răsuflarea înspăimântată că scriitorul se va supăra şi nu le va mai citi nimic. Şi-au acoperit gurile cu palmele şi s-au şters lacrimile cu batistele.

Cartea din care a citit se numeşte „Bîntuiţii”, romanul fiind de fapt o culegere de povestiri, având aceleaşi personaje izolate de bună voie într-un teatru părăsit, cu scopul de a produce împreună o capodoperă. Personajele intră pe rând în rolul principal şi-şi spun odiseea. Cum apare o figură nouă în carte, se naşte istorioara ei care nu are legătură cu cele anterioare, decât prin cantitatea de sânge sau prin numărul de oase rupte.

In capitolul întitulat „O poveste de doamna Clark ”, oamenii se automutilează cu o frenezie absurdă. Iată un fragment : „ Directoarea Tăgadă şi-a tăiat deja din degete. La fel şi Sora Justiţiară. – şi de la mâini , şi de la picioare – cu acelaşi cuţit de dezosat pe care Lady Zdreanţă l-a împrumutat de la Bucătarul Asasin pentru a-şi tăia urechea.” .Cam acesta este tot stilul. Intâmplările sunt de tot felul, într-un amalgam asemănător cu cel din paginile tabloidelor. Bărbaţi care umblă cu ochii scoşi pe acoperişurile blocurilor, femei fără picioare care dorm în tomberoane, pitici violatori făcându-şi mendrele nestingheriţi la petreceri de bogătaşi, mult sânge şi tăieri de membre cu ferăstrăul, în viu.

Poate că nu e bine să afle Dan Diaconescu de ratingul lecturilor lui Chuck Palahniuk, că este în stare să-l angajeze şi să-l vedem pe autorul american citind de zor de seara până dimineaţa la OTV, aşezat pe un scaun într-o simplă debara – iar din economiile realizate astfel Dan Diaconescu îşi mai poate cumpăra vreun avion sau, de ce nu, vreo insulă în marea Egee, precum Gigi Becali.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Ok, si ce ar trebui sa inteleg de aici? Ca e buna cartea sau nu prea? Nu de alta, dar am vazut-o prin librarii si ma bate gandul sa o iau. :)

ioansuciu spunea...

e foarte bună, bine scrisă, dar mie nu-mi place!