povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Blog Archive

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
marți, 8 septembrie 2009

Curios: deşi nu este o carte poliţistă nu o poţi lăsa din mână până n-o termini. Am dat-o gata în două nopţi, aproape 600 de pagini. Faptul este ciudat tocmai pentru că e vorba de o familie, babalâci, copiii lor şi nepoţii lor. Despre viaţa unui cuplu de bătrâni, despre evoluţia progeniturilor lor. Subiectul nu e deloc interesant, deosebit sau șocant, ca în romanele moderne. Ce poate fi aşa de grozav şi insolit în faptul că doi oameni oarecare din SUA, au avut trei copii, care la rândul lor au mai avut şi ei copii? Şi toţi ăştia sunt luaţi şi descrişi pe rând, cum se trezesc dimineaţa, cum îşi fac pâine prăjită, cum ăia micii fac gripă şi au diaree, cum s-au dus la şcoală, cum s-au căsătorit, cum bătrânii au devenit din ce în ce mai bolnavi şi decrepiţi…Tematica astfel descrisă cuiva care nu a citit cartea îi taie repede cheful de ea ! Nu numai pofta de citit dar mai ales de a da bani pentru a citi așa ceva ! Dar din moment ce nu e pornografică, nu conţine aventuri răsuflate, are un subiect care poate fi caracterizat drept anost, şi totuşi o citeşti cu sufletul la gură, nu înseamnă că e bună ? Evident. Este greu însă explicat de ce. Probabil este vorba de stil. Oricare fapte, o călătorie a unui profesor cu o studentă de a lui, de exemplu, poate stârni curiozitatea la maximum. Mai ales când profesorul, un tip foarte serios, opreşte la un moment dat maşina şi-i spune studentei: „Dezbracă-te !”. Franzen dă filmul imediat înapoi şi ne dezvăluie ce se întâmplase cu câteva minute mai înainte, când studenta (o zvăpăiată) îi strecurase profului o pastilă dintr-un drog foarte puternic, în timpul unui mic popas pentru o gustare, pastilă pe care profesorul nu îndrăznise s-o refuze din teribilism. Sunt multe întâmplări din viaţa cotidiană, evenimente petrecute în mod frecvent în America şi poate oriunde, care capătă dintr-odată dimensiuni extraordinare, fără ca Franzen să fantazeze. Nu descrie faptele de noapte ale vreunui criminal în serie, ca Bret Easton Ellis în American Psycho, sau cine ştie ce deviaţii ciudate.

Intr-un interviu despre „Corecţii”, Franzen explică un un crez al său : o carte, indiferent de gravitatea problemelor descrise trebuie să-l şi distreze pe cititor. Sigur nu s-a referit la a-l face să râdă, ci să-l delecteze pe cel ce citeşte.

0 comentarii: