roman

roman

povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Blog Archive

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
sâmbătă, 12 septembrie 2009
978-973-689-317-9

Este un roman poliţist de o factură aparte. Intriga poliţistă ţine cititorul sub tensiune, dar pe măsură ce ancheta progresează, amănuntele esenţiale şi dovezile căutate de poliţie devin tot mai estompate. Intr-un abator dintr-o zonă muntoasă a Spaniei a avut loc o crimă. O femeie a fost făcută cârnaţi.

Romanul începe prin descrierea anchetei la locul crimei, prezentarea comisarului Pujol şi a echipei sale. Foarte mult se vorbeşte în carte de acest comisar cu ochi de oţel aflat în pragul pensiei : cum îşi cumpără costum, ce discută cu nevastă-sa în bucătărie, cum se chinuie să-şi satisfacă nevasta din punct de vedere sexual, cât de mult prospectează piaţa pentru a-şi cumpăra o nouă maşină etc.

Cam o sută de pagini din cele trei sute autorul parcă uită de tema cărţii – anchetarea crimei – şi ne şantajează să citim mai departe – până depăşim toate amănuntele nesemnificative ale vieţii comisarului anchetator, care îşi cumpără bermude, costum nou de pensie, costum nou de baie, se duce la plajă, încearcă apa cu piciorul, înoată şi se-ntoarce la mal.

Oraşul Calabrava se află într-o zonă foarte frumoasă a Spaniei, între munte şi mare. Aflăm ce găteşte nevasta comisarului, cum fac ei piaţa, cum se găteşte raţa. Deodată tresărim de speranţă să aflăm ceva despre odioasa crimă : în scenă intră un nou personaj, tânărul poliţist specializat pe omucideri, Tomas. Acesta este un orfan crescut de familia comisarului Pujol. Colegii îi spun T. Autorul nu explică de ce. Doar nu era vestitul J.R. din serialul Dallas.

Surpriza pe care-l aşteaptă pe cititorul însetat de dreptate constă în faptul că acest Tomas în loc să se ducă printre criminali el pleacă la New - York să se îndrăgostească. De fapt el se duce acolo la Institutul de studii aplicate. Inţelegeţi ? Adică vrea să se aplece asupra studiilor şi mai manâncă fără rost vreo treizeci de pagini din roman. Dar T. nu o arde degeaba din punct de vedere personal, fiindcă o cunoaşte pe tânăra Suzanne Ortega (Ca Ortega y Casset, inventarorul castofonului, glumeşte ea).

Intre cei doi tineri au loc diferite discuţii, la care autorul face precizări ciudate. Fata povesteste la un moment dat de un loc în care se serveşte sangria cu bucăţi de fructe. Şi Pablo Tusset precizează în paranteză ce face fata, ca o indicaţie scenică : (Gest de fălci care mestecă bucăţi de piersici). Cu altă ocazie, altă indicaţie : (Gest de comunitate homosexuală care petrece). Cum o fi oare un astfel de gest ? Nu pot să-mi imaginez.

Dar un autor nu trebuie să-ţi dea totul mură-n gură, ci îţi dă prilejul să te gândeşti şi singur chiar dacă nu poţi ajunge la niciun rezultat.

In fine, poliţistul nostru T. se hotărăşte să se ocupe de crimă, că doar e un roman poliţist, nu ? Şi se infiltrează în zona din San Juan de Horla. Urmează partea cea mai interesantă din roman, în care tânărul poliţist află la faţa locului de un sat ciudat, plin de drogaţi şi psihopaţi, toţi lucrători la abatorul dubios. Poliţistul este privit cu suspiciune de oamenii locului şi de la început este bănuit că ar fi poliţist sub acoperire. T. însă avea un plan pentru această variantă şi se dă drept scriitor în documentare.

Chiar dacă aş vrea să vă stric surpriza în ceea ce priveşte dezvăluirile în legătură cu crima, n-aş reuşi fiindcă mai nimic din firul logic nu este dus până la sfârşit. N-o să aflăm niciodată cine a fost femeia care a fost tranşată în abator şi care a fost motivul avestei crime. Biletul din gura cadavrului pe care scria « In numele porcului » nu duce la nicio descoperire certă. Poliţiştii fac doar nişte supoziţii şi nişte trimiteri la un tablou de Hieronymus Bosch fără nicio justificare.

Personajul T. , devenit P. este cel mai prezent dar cel mai puţin caracterizat. Nimeni nu ştie exact ce e în capul lui, nici chiar Pablo Tusset. Iar soarta comisarului Pujol este absolut absurdă, de fapt ca-n viaţă. Dar ca personaj într-un roman cu intrigă poliţistă este tratat total nepotrivit şi-a afară de vizita de la început la locul crimei pare a nu mai avea legătură cu ea.

Şi atunci care este miza acestei cărţi ? Este foarte bine scrisă. Creează tensiune fără să înainteze cu ancheta poliţistă, ci cu revelaţiile unui mediu de viaţă straniu din satul din San Juan de Horla, un loc al nebuniei. Personajele fac legătura cu nuvela lui Maupassant (Horla) şi cu faptul că în acel loc scriitorul francez ar fi înnebunit precizând tot ei că e doar o legendă. Un tertip al autorului care vrea să arate că a auzit de Maupassant.

Referinţele culturale sunt aduse în pagină de regulă în mod gratuit, fără să fie asimilate în constituţia romanului (exemplu : Madona în faţa unui peisaj de Bellini este un tablou des pomenit în carte fiindcă T. se îndrăgostise de Suzanne din America datorită asemănării ei cu fata din pictură ). Dar există câteva personaje bine creionate, deşi sunt secundare : măcelarul, preoţelul homosexual, descreieratul Malacain, scriitorul Quique Aribau, barmaniţa Heidi, viciosul Rito, bătrânul poreclit Beethoven.

0 comentarii: