roman

roman

povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Blog Archive

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
luni, 28 septembrie 2009
inglourious-basterds-415672l-imagine

Al Doilea Război Mondial a fost o nenorocire pentru majoritatea popoarelor, dar a fost o mană cerească pentru cineaşti. Filmul lui Tarantino, Inglorious Bastards foloseşte evenimentele petrecute atunci, dar le foloseşte aşa cum vrea el, Tarantino. Aşa cum parodia nu ar avea nicio relevanţă fără existenţa evenimentului parodiat, nici filmele făcute pe pretextul şi substratul celui de-al Doilea Război Mondial nu ar avea niciun impact fără cunoaşterea de către întreaga omenire a faptelor respective.

Dacă plasezi o poveste în contextul acestui război, ai un fundal deja creat şi nu te doare capul. Nu-ţi mai trebuie decât o trupă de comando, câţiva ofiţeri nemţi, un Hitler, un Goring, o evreică frumoasă şi răzbunătore, un negru, public, cinema, vervă şi acţiune motor. Colonelul SS Hans Landa, poreclit „Vânătorul de evrei”, îşi satisface talentul detectivistic de a depista evreii ascunşi de Rezistenţa franceză şi de a-i măcelări pur şi simplu, fără să-i mai deporteze, fără să-i mai încarce în vagoane şi să trimită la Aushvitz.

Este un scelerat, un personaj care aruncă în aer toată legenda formată în legătură cu politeţea şi cultura comportamentului nebarbar al ofiţerilor nazişti. El apare exact ca un criminal nebun care lăsat în libertate are purtări alese dar la momentul potrivit ucide pe oricine; un alt aspect ciudat al acestui personaj este faptul că nu-i era loial decât lui însuşi. In final l-a tradat cu nonşalanţă pe Hitler.

Locotenentul Aldo Raine, un evreu american, debarcă în Franţa ocupată de nazişti cu o trupă de criminali înrăiţi, grupare care pare decupată dintr-un film american cu gansteri – chiar şeful interpretat de Brad Pitt aduce destul de pregnant cu Marlon Brando din „Naşul” (chiar şi fizic). Acest comando are misiunea de a băga spaima în ofiţerii nemţi. Trebuie să omoare cât mai mulţi într-un mod atât de îngrozitor încât să se vorbească despre ei cu teamă şi oroare.

Scalparea nemţilor pe care o executau ei este o invenţie. Acest barbar obicei de război se practica de către indigenii găsiţi de Columb în America şi nu are nicio legătură cu trupele de elită care au existat desigur în timpul războiului. Deja intrăm într-un western : Aldo americanul se duelează direct şi indirect cu nazistul Landa.

In scenă întervine evreica Shosanna Dreyfus, fata care scăpase la început de la măcelărirea familiei sale şi care ajunge proprietara unui cinematograf din Paris. Fetei i se serveşte pe tavă (de către maestrul Tarantino) un prilej nemaipomenit de a se răzbuna pe nazişti: printr-o întâmplare cinamatograful ei este ales pentru prezentarea unui film de război în care era glorificat un tânăr ofiţer nemţ, film la care va asista chiar şi Führerul.

Filmul Inglourious Bastards este foarte reuşit, bine făcut şi faptul că Tarantino nu respectă istoria (Hitler este omorât în acel cinematograf!) nu are nicio importanţă pentru ceea ce autorul filmului vrea să transmită. Dar ce vrea să ne spună Tarantino ? Poate faptul că dacă nişte sceleraţi nemţi încep un război, tot nişte ucigaşi fanatici pot să-i învingă. Ceea ce nu-i în regulă.

La urma urmei, războiul nu este numai o luptă dusă între Buni şi Răi şi nu este nu mai o confruntare de forţă a armelor; este mai ales o problemă de strategie. Teza nazistă conform căreia germanii sunt o rasă superioară nu s-a confirmat nici măcar în război. Lumea poate fi cucerită şi prin tehnologie, în mod paşnic, dar mai ales prin cultură.

Intre antica Atenă care a creat o cultură nemuritoare şi Sparta ultra războinică, a învins Atena. Numai dacă amintim de frontoanele greceşti ale conacelor şi clădirilor importante din S.U.A, fără să mai vorbim de filozofia lui Socrate, Platon, Aristotel, poemele lui Homer, numeroasele statui greceşti duse apoi la Londra şi Paris sau de faptul că personalităţile Greciei Ancice se studiază şi acum în toate marile universităţi ale lumii - ne dăm sema că Atena a învins pentru totdeuna.

Al Doilea Război Mondial nu a fost o confruntare între două grupări de gansteri, ci între mari armate şi mari generali, conducători de oşti. Nişte ucigaşi cu deviaţii psihice (cum erau cei din trupa lui Aldo) nu puteau să formeze o grupare de luptă pentru un ideal. Ei ucideau pentru a-şi satisface nevoile nebuniei lor personale – de unde şi titlul, probabil. Tratarea războiului în modul în care a făcut-o Tarantino în acest film poate părea o bătaie de joc, sau, poate fi o parodie foarte subtilă. Dacă-i aşa, mai merge.

In altă ordine de idei, dacă în fim nu erau arătate explicit scalpările şi alte câteva scene atroce, toată pelicula putea arăta ca un film de aventuri - război pe placul publicului. Noutatea este folosirea acestor imagini dure – ca şi în alte filme ale lui Trantino. El ştie foarte bine ce trebuie să facă pentru a realiza un film bun. Dar a considerat că trebuie să urmeze gustul epocii pentru violenţe şi sex explicit. In cazul său mai ales pentru detalierea atrocităţilor. Acestea însă nu sunt elemente estetice. Nu creează emoţie, ci doar oroare. Când aţi văzut tăierea capetelor unor prizonieri – filmări ale unor scene reale – la Al Jazeera TV, aţi simţit vreo emoţie artistică?

2 comentarii:

mewsette spunea...

mie nu mi s-a parut un film dur, chiar deloc...mai dur mi s-a parut pulp de ex. si tarantino e un copil rasfatat, ia o idee, sau un film vechi si o transforma. cred ca nu mai are acelasi impact cum avea, dar e inca funny.

als spunea...

tarantino se joaca - asa cum face intotdeauna -, doar k aici 'cuburile' & papusile cu care se joaca sint istoria & cel de-al 2-lea razboi mondial... e o joaca de-a 'ce-ar fi fost daca', dar nu cred k tbuie luata f in serios, tarantino nu propune o (anti )'filozofie a istoriei'! e felul lui de a lua in stapinire un gen ('filmul de razboi' ) & a face ceva a sa maniere.
este filmul sau cel mai clasic &, totodata - pt k subiectul este 'cunoscut de toata lumea' (probabil k mai putin de pusti, care nu cunosc decit jocurile pe computer... ) -, cel mai ireverent.
cit dspr 'violenta' - e in nota obisnuita la tarantino (mie scena cu urechea din 'reservoir dogs' mi s-a parut mult mai dura! )