povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Blog Archive

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
marți, 8 septembrie 2009
intermitA doua zi n-a mai murit nimeni”. Asa îşi începe Jose Saramago cartea INTERMITENŢELE MORŢII. Şi într-adevăr, nicio persoană din acea ţară, din acel tinut, nu a mai murit, nici bătrânii foarte bătrâni sau alţi oameni suferinzi de boli incurabile, indiferent de vârstă, nu au mai decedat, lăsând groparii,proprietarii de cimitire dar mai ales preoţimea, fără pâine. Atenţie la prima frază a unui roman, spunea cineva. De data asta, prima frază spune totul. Hai să ne imaginăm, spune Saramago prin acest roman, că brusc şi fără explicaţie,oamenii dintr-o anumită ţară, nu mai mor. Aspectul pogorârii acestei nemuriri ar putea constitui o mare fericire, cea mai mare , dacă oamenii nu ar continua să se degradeze fizic din ce in ce mai mult. Doar moartea a fost suspendată. Nu moare nici regina ţării, cât este ea de regină deşi era în culmea suferintei şi a bolii. Spre deosebire de alte cărţi fantastice unde marile întrebări ale existenţei umane sunt incluse în modul de contrucţie şi formulare a naraţiunii,aici domnul Saramago se pare că filozofează cam ieftin şi simplist pe teme majore. ”Păi dacă nu există moarte nu mai există nici religie. Nu mai există nici înviere” spune el. Aşa e. Este ca şi cum ai spune că dacă nu mai e oxigen,coane Fănică, noi nu mai avem ce respira. Autorul mai arunca o vorbă grea: această poveste este inventată, dar exactă ! Tare !! Toată preotimea de orice rang se pune pe rugăciuni să aducă moartea înapoi pe Pământ. Se face un armistiţiu cu Dumnezeu, nu cu Moartea, şi timp de opt luni oamenii încep să moară din nou fericiţi. Rugăciunile marilor preoţi au fost ascultate. (Incă o ironie, printre multe altele ). Mă rog, regina scapă de viaţa chinuită de cadavru viu (se alege apoi în ţara respectivă un preşedinte) şi alţi supuşi de rând sunt ”iertaţi” de torturile unor boli groaznice şi mor. Moartea este o femeie. Ea expediază câte un plic violet persoanelor cărora vrea să le ia viaţa şi le mai dă câte o săptămâna, dupa care - le spune - viaţa li se termină. Dar un plic, unul singur - este returnat de la destinatar. Moartea se duce la individul recalcitrant care nu vrea sa-i primeasca anuntul civilizat şi prevenitor ca va muri. Este un violonist singuratic, fără nevastă sau copii, având doar un câine drept companion de viaţă. Moartea se îndrăgosteşte de el şi rămâne în casa lui, trăind împreuna cu violoncelistul o frumoasă poveste de dragoste, părăsindu-şi cariera şi menirea. ”A doua zi n-a mai murit nimeni” este ultima frază din roman, la fel ca şi prima. Meritul lui Saramago este de a ironiza orice subiecte, inclusiv din cele foarte importante, cu aplomb şi farmec. Cartea lui ne face să ne gândim cu o oarecare detaşare la aspecte tragice, uneori chiar să zâmbim, să ne consolăm zicându-ne : Aşa e viata ! (Expresia corectă, zice Saramago, ar fi : Aşa e moartea !) Un român şugubeţ ar putea constata că Saramago ia în derâdere Cele Sfinte. Şi s-ar putea s-o încurce ! Numai că scriitorul nu crede în Cele Sfinte. E ateu. Şi aceştia nu păţesc nimic, orice nelegiuiri ar comite. Vezi cazul Iliescu. Să fiu scuzat dacă am alăturat numele unui mare scriitor cu cel al unui politruc roşiatic.

0 comentarii: