povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Blog Archive

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
vineri, 11 septembrie 2009
luminita_mon_amourSă ştii că am să ţi-o spun de la obraz. Te-ai purtat urât cu Luminiţa . Mă refer la tine ca personaj (Cezar – personajul). Şi pentru ce, din cauză că respecta tradiţiile şi mentalitatea strămoşească? E adevărat că eu în locul tău aş fi rupt-o din bătaie. Deşi moldovencele sunt bune la suflet.

Dar pe tine te-a apucat aversiunea faţă de ea pentru că începuse să i se reverse burta peste chiloţei ? Că avea păr pe picioare ? Păi multe femei au şi mustaţă. Ei bine, să ştii că ai încurcat-o. Toată blogosfera feministă te urăşte din cauza chestiei cu părul.

Bine, poate să fie şi o chestie imaginată şi lucrarea asta să fie o simplă ficţiune şi toată lumea şi-a făcut nervi degeaba. Dar dacă a fost realitate ? Atunci e şi mai grav. Trebuia să fii cavaler şi să nu divulgi nimic. Dar te-ai purtat frumos cu ea când s-a îmbolnăvit.

Ai dus-o la diferiţi vraci, vindecători şi doctori. Dar nu trebuia să povesteşti cum defechează. Şi alte amănunte scabroase. De ce ai pus-o în astfel de postură ? Un scriitor îşi imaginează lucruri frumoase, aşa ca-n viaţă, că viaţa e plină numai de chestii splendide. Deci ai scris lucruri fictive ca s-o înjoseşti. Ruşine. Stai puţin: dar dacă au fost toate întocmai ? Atunci i-ai făcut o fişă medicală. Iară nu-i frumos.

Eşti în găleată, oricum ai lua-o. Să revenim la credinţa în Dumnezeu. Eu spun că nu puteai să-ţi pierzi credinţa. Inseamnă că n-ai avut-o. Şi să fie din cauza episodului cu dentistul, scos parcă dintr-un roman de Sorokin ? Nu. E imposibil. Inseamnă că ţi-ai imaginat.Un dentist nu poate să facă aşa ceva. Nici nu spun ce. Poate ţi-ai pierdut încrederea în rasa umană, dar nu în Dumnezeu. Păi ce legătură are Dumnezeu cu un doctor dement ? In concluzie, ai inventat scena ca să ai motiv să spui că ţi-ai pierdut credinţa. Dacă e realitate, atunci sunt de acord că puteai să ai un şoc.

Hai să vedem ce-ai făcut în Moldova. Acolo în provincie la biserică timpul avea altă dimensiune. Şi anume o dimensiune foarte lăbărţată. Dar ai constat mai târziu că şi în capitală ritualurile bisericeşti aveau acelaşi ritm lent, doar oamenii dovedeau o grabă teribilă şi dăunătoare sănătăţii.

Găseşti lacătul pus la biserica unde te duseseşi cu noaptea în cap... Preotul apare târziu şi se poartă în interiorul bisericii precum un actor care se preface că nu vede că a venit publicul în sală. Constatând că trece vremea degeaba te gândeşti să intri după popă în strană, dar tocmai atunci acesta iese în sfârşit la rampă.
- Ci doreşti ? întreabă preotul.
- Mă scuzaţi... Aş vrea să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc.
- Acu ’ ?!
- Acu’ nu se poate ?
- Păi nu sî prea poati...Stai mătăluţă la Sfânta Liturghie şî dup-aia mai vorbim.
Ai aşteaptat să se termine slujba, pupând icoane şi poala popii. Slujba trece cu greu. Dar observaţiile privind gesturile enoriaşilor te pun pe gânduri şi te derutează. Modul în care-şi fac ei crucea „cu înpământare” este descris savuros. Şi când îţi vine rândul să-ţi mărturiseşti păcatele (că te-ai masturbat când erai tânăr, că te-ai certat cu taică-tu, etc), preotul te anunţă că nu poate să-ţi acorde sfânta împărtăşanie în vederea căsătoriei, deoarece ai trăit în păcat cu Luminiţa, fără să fiţi căsătoriţi. Conform canoanelor, trebuiau să treacă şapte ani de posturi şi penitenţe pentru a ţi se spăla păcatul.

Te-ai gândit cu revoltă că orice babă care dă scatoalce prietenelor la înghesuiala de la apă sfinţită, pupat de moaşte şi altele, primeşte împărtăşania pentru că e curată din punct de vedere al vieţii sexuale.
Mă rog, îţi rezolvi până la urmă problema la mânăstirea Antim, din Bucureşti.

S-ar mai putea spune multe despre această carte. Mie îmi pare rău că ai indus lumea în eroare. Nimeni nu ştie dacă e adevărat sau nu, dacă e autoficţiune sau realitate dureroasă. Oricum, povestea e crudă, interesantă şi savuroasă. Am spus povestea ? Păi atunci e ficţiune. Un roman scris de un om de talent, cu probleme de viaţă majore, cu un umor remarcabil. Cezar Paul-Bădescu este un prozator de mare valoare. Nu fac comparaţii, să afirm că e la fel, sau mai bun sau egal cu Mircea Cărtărescu sau T.O.Bobe. El are drumul lui, la fel ca fiecare din cei amintiţi.

0 comentarii: