povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Blog Archive

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
miercuri, 9 septembrie 2009
coetzeeSe spune că multe romane de mari dimensiuni conţin mult balast. Chiar şi la Dostoievski există în cărţile lui un fel de pasaje de umplutură. Dar cine va îndrăzni să spună care anume sunt acele pasaje, când nu s-a găsit încă nici un alt prozator care să scrie măcar ceva la nivelul acestui „balast” ? Cartea lui J.M. Coetzee pare a fi un roman scris de Dostoievski, dar în care nu poate fi găsit niciun fel de balast.

Pavel Isaev, un tânăr din Petersburg este găsit mort în împrejurări neclare. Poliţia îl urmărea şi-l suspecta ca făcând parte dintre militanţii mişcării anarhiste condusă de Nechaev. Pavel este fiul vitreg al lui Fiodor Mihailovici Dostoevski. Chiar al marelui scriitor. Care apare în paginile cărţii ca un om oarecare, nelegendizat, în pragul bătrâneţii, zbuciumat de suferinţe fizice şi sufleteşti, luptând să-şi găsească cât de cât un echilibru dar fiind luat de mereu de valul pornirilor sale.

Venise la Petersburg din Dresda după deportarea în Siberia şi fiinţa lui părea dislocată din temelii. Dostoievki este personajul de care se foloseşte Coetzee pentru a demonstra că groaznica experienţă de viaţă a unui om nu-l întăreşte în înfruntarea vieţii şi a evenimentelor ei. Nu se confirmă deloc teoria lui Nietzche potrivit căreia ceea ce nu te distruge te face mai puternic. Cu toată tristeţea şi deprimarea pe care o simte Dostoievski în faţa morţii lui Pavel, nu se poate să nu se lase ispitit de gazda fiului său, o femeie aflată la sfârşitul tinereţii, văduvă, nu prea frumoasă dar atrăgătoare (în apartamentul căreia se cazează şi el).

El nu reuşeşte să dea suferinţei sale un aspect decent dar are de suportat şi propriile atacuri ale cărnii, să-i zic aşa, constatând că delectarea prin contactele sexuale cu femeia care-l găzduia nu este justificată în niciun fel de doliul pe care-l purta după moartea fiului. Coetzee este unul dintre puţinii scriitori care pătrund în esenţa răului, asemeni lui Joseph Conrad şi Dostoievski, plonjând în zone în care, poate, n-ar trebui să se intre. Amanta lui din Petersburg, gazda lui are o fată în vârstă de mai puţin de zece ani, cu păr bălai şi ochi nevinovaţi.

Scenele în care Dostoievki o mângâie duios pe păr pe micuţa faţă sunt scrise în aşa fel încât produc fiori. Sugerează o pornire a adultului de corupere a acestei minore. Dostoievki se simte dezgustat de propriile-i gânduri secrete dar nu poate face nimic să le oprească. In consonaţă cu el, amanta lui şi mama fetei lasă uşa deschisă când fac dragoste, gemetele de plăcere ale femeii nelăsând oricum să doarmă pe inocenta copilă.

Sunt arătate în carte câteva personaje ale poliţiei ţariste, interogatoriile absurde, metodele dure şi incorecte. Aceşti poliţişti seamănă leit cu foştii noştri securişti. Luptătorul Nechaev, un precursor al leninismului, este un personaj de neuitat; din bătălia lui contra regimului ţarist rezultă mai mult victime din propria tabără şi se pare că şi Pavel Isaev, fiul vitreg al lui Dostoievki ar fi fost omorât chiar de Nechaev.

Pe lângă scrisul foarte bine stăpânit este ceva miraculos de remarcat la această carte şi anume faptul că pare concepută de un mare scriitor rus trăitor în atmosfera friguroasă şi ceţoasă în care este amplasat Petersburgul, în realitate fiind scrisă de un autor născut în arşiţa Africii de Sud, la Cape Town.

0 comentarii: