povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Blog Archive

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
vineri, 11 septembrie 2009
restul-e-tacere-328134l-imagineFilmul Restul e tăcere de Nae Caranfil este un omagiu adus celor care au făcut primele încercări de a realiza filme de artă în România. Obişnuit ani de zile cu tot felul de omagii, am simţit în timpul vizionării acestei pelicule un fel de respingere surdă. Fiindcă în 1911 când se petrece acţiunea, nu se putea realiza tehnic în primul rând vreun film în care imaginea de pe ecran să aibă valenţe estetice de culoare, de susţinere a vreunei coloane sonore, cu vocile actorilor şi un fond muzical adecvat. Ceea ce se putea realiza atunci nu puteau fi decât nişte umbre pe un zid, care aminteau de umbrele umane proiectate pe pereţii peşterilor despre care vorbea Platon.

Eforturile supraomeneşti depuse de un grup de oameni entuziaşti pentru a realiza filmul „Războiul de independenţă”, alb-negru, cu secvenţe sacadate, cu o învălmăşală de oameni de la care nu se distingeau uniformele pentru a se deosebi românii de turci, cu o regie neclară şi cu o ceaţă peliculară permanentă, nu au dus la obţinerea unei opere care putea fi omagiată. De aceea demersurile realizatorilor filmului Restul e tăcere de a ridica pe un piedestal arta filmului sunt lipsite tocmai de prezentarea unei mostre care să stea în prim plan ca argument.

Un îndrăgostit fanatic de noua posibilitate pe care o oferea cinematograful, Grig Ursache, deşi respins la conservator, se apucă să facă filme. Norocul lui a fost întâlnirea cu Leon Negrescu, un bogătaş excentric, care finanţa fel de fel de activităţi artistice, şi care se aruncă fascinat în aventura costisitoare de a realiza pelicule de artă. El îi dă mână liberă „regizorului” Grig, tânărului în vârstă de numai 25 de ani, să realizeze un film cu miză mare şi în care să prezinte bătălia cu turcii de la Vidin.

Este angajată pentru film armata română, generali care participaseră efectiv la bătălie, îmbătrâniţi dar cu uniforme frumoase, colorate, falnice şi strălucitoare, pentru care momentul filmării reprezenta o sărbătorire a bătăliei şi a victoriei, pentru că pelicula ce urma să fie făcută din păcate nu putea reda coloritul câmpului de bătaie, a fumului albăstrui ce ieşea de la gurile tunurilor, ale fireturilor aurii ale uniformelor impresionante ale generalilor, zgomotele bătăliei. Părea că toată omenirea aceea antrenată în realizarea unui act de reconstituire măreţ, era orbită şi complet inconştientă că în film nu se vor vedea decât nişte umbre care se mişcau aiurea de colo-acolo.

Trecerea lui Nae Caranfil la un alt registru decât cel din filmul Filantropica arată că îndepărtarea de abordarea aspectelor stringente şi actuale ale societăţii şi tratarea unei teme mai profunde – naşterea unei noi forme de artă – îl plasează pe regizor pe un teren dificil.

Cu tot patetismul filmului, uneori ostentativ, impresia pe care ţi-o lasă este puternică şi dirijată chiar în intenţia prea explicit expusă şi anume spre compătimirea sublimilor aventurieri care şi-au sacrificat totul pentru noua artă care se năştea la începutul secolului al XX –lea. Cu plăcută suprindere am remarcat actori din grupul „Mondenii”, precum Mihai Bendeac şi mai ales Mirela Zeţa, care are un rol important. Caranfil a avut curajul să folosească şi actori mai puţin cunoscuţi, precum Ovidiu Niculescu care a jucat o partitură demnă de un Ştefan Iordache în rolul magnatului Leon Negrescu.

0 comentarii: