roman

roman

povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Blog Archive

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
miercuri, 9 septembrie 2009
retetaIn librarii şi în anticariate, pe plăcuţele despărţitoare dintre rafturi, se foloseşte acum noţiunea de ficţiune în loc de beletristică. Romanele, povestirile sunt incluse în genul ficţiune, iar jurnalele, confesiunile sunt non-ficţiuni. Cu alte cuvinte, romanele sunt invenţii, pe când memoriile sunt realităţi. Această împărţire în scrieri fiction şi lucrări non-fiction întreprinde, vrând nevrând, o ierarhizare în defavoarea romanelor, care ar fi nişte creaţii depărtate de adevăr, în timp ce non-ficţiunile, oricum ar fi ele scrise – de exemplu chiar confesiunile unui criminal necultivat şi agramat, cu manuscrisul corectat de vreo redacţie pentru a putea fi publicabil, sunt în orice caz adevărate şi implicit valoroase. Aşa să fie oare ? Crimă şi pedeapsă poate fi o scriere mai puţin valoroasă decât o declaraţie a vreunui criminal oarecare în care-şi recunoaşte şi descrie ororile? Sigur, credibilitatea devine una din aspectele de prim ordin pentru cucerirea cititorului.

In epoca noastră mai intervine şi problema timpului. Interesul consumatorului de carte trebuie stârnit de la primele fraze şi întreţinut. Nimeni nu mai are răbdarea să citească descrierile lui Balzac. In acest context, scrieri care apar drept istorii, în realitate fiind ficţiuni capătă dintr-o dată o importanţă deosebită din punctul de vedere al popularităţii lor. In cartea Reţeta gloriei de Olimpian Ungherea, de exemplu, multe personaje din lumea contemporană sunt uşor recognoscibile. Dar nici din această carte, nici din altele de aceeaşi factură ale aceluiaşi autor nu rezultă fapte şi situaţii care să câştige valoare prin verosimilitate.

Domnul Ungherea, la o discuţie televizată a fost întrebat cine-a a condus România după 1989? Sigur, întrebarea viza persoane cunoscute, aflate în centrul puterii politice oficiale, dar Ungherea s-a referit la masoni, la eminenţe cenuşii, la conspiratori puternici şi complet necunoscuţi publicului. Bazându-se probabil pe ideea că o informaţie cu cât e mai aiurea cu atât este mai uşor înghiţită de majoritatea oamenilor, a spus că România a fost condusă după 1990 – şi până-n prezent de un prieten de-al său, fost profesor, pensionar în prezent, un om foarte bogat.

Pensionar bogătaş !! Aruncând o privire complice telespectatorilor dar aşteptând parcă şi multe mulţumiri pentru destăinuirea făcută (în realitate n-a spus nimic, nici măcar vreun nume), Olimpian Ungherea şi-a aranjat pulpanele hainei în jurul corpului într-un gest de mare mulţumire de sine şi probabil de cifra de vânzări datorată marilor „dezvăluiri” cuprinse în cărţile sale. Scrierile de felul celor de mai sus poartă amprenta ideologiei în care s-au format oamenii de acest gen, de promovare al unor minciuni sfruntate, lucrări pe care ei reuşesc să le valorifice acum în mod capitalist, cu tiraje şi încasări substanţiale.

2 comentarii:

Anonim spunea...

ai surprins exact esenta cartii.... exact la asta ma gandeam si eu
multumesc pentru postare
Anonimul pierdut

ioansuciu spunea...

Mulțam de comentariu !