povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Blog Archive

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
marți, 8 septembrie 2009
SarpeleUn popor mic rămâne izolat pe un teritoriu din Nordul îngheţat, pierzând orice legătură cu lumea şi cade în sălbăticie. Moravurile decad, obiceiurile devin îngrozitoare, taţii se împreunează cu fiicele lor, se practică în mod frecvent canibalismul. Probabil că aşa arăta şi societatea omului primitiv , înainte de organizarea statală. Apariţiile religiilor a dus la stabilirea codului moral la omul care se desprindea de sălbăticie, ducând la avansarea gradului de umanitate. In romanul lui Bernard du Boucheron „Şarpele Scurt ” situaţia este înversă din punctul de vedere al transformării societăţii şi anume de la civilizaţie spre primitivism.

Autorul este foarte dezinhibat în a descrie orice atrocitate, orice manifestare de degradare umană trecând dincolo de cruzime. Cardinalul Einar Sokkason, din Nidaros (Norvegia) îl trimite pe abatele - închizitor Montanus să facă o expediţie în ţinutul blestemat din Noua Thule pentru a lua orice măsuri de readucere pe locuitorii de acolo pe calea cea bună indicată de Biserică. Montanus găseşte în comunitatea eretică de publicani (aşa erau numiţi acei decăzuţi) un şef pe care îl chema tot Einar Sokkason, coincidenţă ciudată de nume cu cel al marelui dregător care-l trimisese. Il întreabă pe acesta dacă au preot . Iată cum este descris în carte singurul preot supravieţuitor din zona păgână: „ Am mulţumit Cerului că acel mizerabil nu mai era în stare să oficieze Sfântul Sacrificiu, pe care l-ar fi profanat cu ticăloşia sa. Plin de purici, cu gura acoperită de o spumă vâscoasă cu miasme spurcate şi ţinând de mână o fetişcană publicană, abia ajunsă la vârsta pubertăţii, scoase pe gură sute de blasfemii, pe care absenţa oricăror băuturi tari în aceste ţinuturi mărginaşe îl lipseau de scuza stării de ebrietate. Obscenitatea relaţiilor sale cu tânăra vrăjitoare răbufnea din fiecare vorbă. […] Am ordonat să fie arşi pe rug chiar a doua zi. Dar planul meu a fost zădărnicit de lipsa lemnului ; am spus să se folosească fân şi paie, la care Einar mi-a dat de înţeles că nici vitele nu aveau şi le-ar fi pândit înfometarea, oricât de mică ar fi fost cantitatea. Am căzut de acord ca cei doi condamnaţi să fie arşi cu un amestec de turbă şi grăsime de focă, ceea ce însemna o economie de alimente pentru vite şi o încetineală a supliciului, potrivită unei ispăşiri juste”.

Dacă violenţele practicate în sânul comunităţii, crimele, canibalismul, violurile de orice fel, etc., dovedeau o dezlănţuire a instinctului animalic de cruzime, iată că şi la nivelul autorităţilor cruzimea era la mare cinste, condimentată cu elemente de prelungire a supliciului, fiind deci mai rafinată şi nu mai umanizată, chiar dacă avea scop de pedepsire a încălcării unor reguli de convieţuire. Iată că-n vremurile evului mediu evocate în cartea lui du Boucheron, numai pentru erezie şi purtare necuviincioasă oamenii erau arşi de vii.

Oare cum ar fi în România zilelor noastre ca un tip care înjură o femeie pe strada fiindcă aceasta i-a respins avansurile, să fie împuşcat în piaţa publică? Privitor la stilul scrierii, acesta aminteşte de cel al marchizului de Sade. Poate mai modern prin ritm, prin introducerea directă în descrierea aspectelor şocante; şi ar mai fi ceva: fie că este vorba de comunitatea păgână, fie de cea civilizatoare, societatea umană prezintă un spectacol sumbru, fără speranţă. Este un semnal neliniştitor care răzbate din scrisul lui Bernard du Boucheron, un om care a debutat în scris după vârsta de 70 de ani, după o carieră strălucită de om de afaceri. Al doilea bătrân viguros din punct de vedere literar, după Jose Saramago. Dar nu ştiu dacă este al doilea ca valoare, - fiecare cu opera lui. ( Romanul este distins cu Marele Premiu al Academiei Franceze în 2004.)

0 comentarii: