povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Blog Archive

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
marți, 8 septembrie 2009
Sectantii_mare

Când dai de prezentarea cărţii de pe coperta I (verso ), ai senzaţia că eşti invitat la
morgă să vezi nişte cadavre proaspete.”Un roman sumbru şi dement …” Deşi
subiectul nu este departe de existenţa cadavrelor, povestea este în aşa fel
spusă încât este pur şi simplu încântătoare. Cum se poate ca elucubraţiile unor
criminali, să cadă bine pe sufletul unui cititor şi să-l vrăjească, în loc să-l
dezguste ?! Aici intervine „magia” artistului, al scriitorului care creează o
lume foarte asemănătoare cu cea reală, cu traumele ei, cu grozăviile ei, cu
ciudăţeniile şi atrocităţile ei dar, în mod ciudat, suportabilă, trăită cu
voluptate. Cartea se numeşte în ruseşte ”Şatunî” , ceea ce nu se poate traduce
printr-un singur cuvânt şi se referă la urşii care se trezesc după o lungă
hibernare şi în căutare de mâncare distrug totul în jurul lor, fără să le facă
nimeni nimic, deoarece asta este menirea lor, să sfâşie şi să omoare,
descătuşindu-se. Titlul Sectanţii – înseamnă cam altceva. Semnificaţia titlului
original este aceea că după un număr mare de îndoctrinare totalitară, în
Uniunea Sovietică, la un moment dat nu se mai comit crime din raţiuni de stat,
ci apar nişte indivizi – ca nişte mutanţi - care omoară oameni doar aşa, ca
să-şi cheltuiască energia şi să-şi manifeste personalitatea.”Vai, Fiodor, că
mult bine mai faci tu omenirii !” îi spune sora personajului principal, de
parcă s-ar fi adresat unui doctor care a salvat oameni de la o maladie gravă. Incă
de la început romanul este şocant : Fiodor Sonnov, eroul principal, coborâse
dintr-un tren undeva în câmpie şi mergea spre satul sorei sale. Citat : ” După
vreo oră de mers, undeva în depărtare îi apăru fără veste în cale o siluetă
întunecată de om. Ceva mai târziu silueta capătă chipul stângaci al unui tânăr
de vreo douăzeci şi şase de ani. Iniţial, Sonnov nu-i acordă nicio atenţie, dar
mai apoi manifestă subit un interes aprig, ucigător.- N-ai cumva o ţigară ? îl
întrebă el morocănos pe tânăr. Acesta, cu o mutrişoară veselă şi însufleţită,
prinse a contribui prin buzunare ca într-un prohab după mădular. In clipa aceea
Fiodor, scoţând un grohăit spasmodic, ca şi cum ar fi turnat în sine un pahar
de votcă, vârî în burta tânărului un coşcogea cuţit de bucătărie. Cu un
asemenea cuţit sunt înjunghiate animalele pentru carne.” După ce ajunsese la
casa sorei sale, Klava, ameţit de băutură se prăvălise în pat . Mamleev scrie
mai departe: „Klava se aplecă asupra obrazului său cald, brun-roşcat din cauza
somnului.
- Fedea, tare-mi pare mie că i-ai făcut de petrecanie cuiva, zâmbi ea cu toată
gura.Ca să visezi mai frumos, nu-i aşa ?! Şi Klava îi gâdilă mădularul.”
Spuneam mai sus că societatea din Uniunea Sovietică părea compusă din nişte
mutanţi, fiinţe fără suflet. Dar ei aveau sentimente şi se induioşau de te miri
ce , numai de lucrurile normale nu. Nu este o proză fantasy , nici vorbă,
realismul este crud, extrem de dur şi nu este nimic inventat. Nu este un roman
politic, ci este tratat „Răul” din lume. Sigur că gândul te duce la nişte
oameni degeneraţi, dar nu este vorba numai de asta, ci de exacerbarea
instinctelor rele. Accentul este pus pe monstruzitatea faptelor şi gândirii
protagoniştilor, fără ca aceasta să iasă din cadrul general uman. Iuri Mamleev
este unul dintre cei mai profunzi scriitori ruşi, semănând întrucâtva cu Gogol
şi Cehov, dar tăind în carne vie.

0 comentarii: