povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Blog Archive

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
joi, 10 septembrie 2009
baiDe multe ori locurile pe care le revizitezi îţi lasă o cu totul altă impresie decât aceea pe care ai avut-o iniţial, la altă vârstă. Te dezamăgesc, de regulă. Casele ţi se par mai mici şi mai meschine, pârâurile mai firave, arborii mai cocârjaţi. Am locuit un timp pe aleea Băiuţ din Drumul Taberei. In momentul când a apărut cartea Băiuţeii m-am repezit s-o cumpăr. Este vorba despre cartea fraţilor Matei şi Filip Florian, care au locuit chiar pe aleea Băiuţ.

Pe Filip Florian l-am cunoscut (scrisul lui, mai precis), din cartea Degete mici, o proză lucrată cu minuţiozitatea unui ceasornicar, roman din paginile căruia parcă se ridică un abur auriu, printre care se zăresc personaje pitoresti (am scris despre romanul său în acest blog). Cartea Băiuţeii evocă întâmplări din timpul copilăriei şi adolescenţei celor doi fraţi. Ştim şi Ştam, două personaje simpatice, sar din borcanul cu muştar şi încep să facă tot felul de năzbâtii prin casă.

Unul din băieţii din cartier, poreclit „Cristos”, sare de pe înălţimea blocurilor şi aterizează pe asfalt, fără să păţească nimic. O serie de întâmplari la şcoala şi pe stradă, care poate că vor să amintească de paţaniile lui Tom Sawyer dar nu reuşesc cu nici un chip. Pe mine la un moment dat chiar m-au plictisit.

Cartea are o structură sinuoasă, neurmând clar orientarea spre amintiri, fantastic sau umor – mai ales acesta din urmă părând foarte forţat. Iluzia că voi regăsi timpul trăit (pierdut !) de mine pe aleea Băiuţ, citind această carte, s-a risipit repede. Poate că este vina mea aşteptându-mă mult mai mult de la autori, dar o fi oare numai atât?

0 comentarii: