povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Blog Archive

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
miercuri, 9 septembrie 2009
untitleduHaruki Murakami este un autor japonez contemporan care şi-a demonstrat câteva virtuţi în romanele sale: crearea unei atmosfere aproape stranii a vieţii cotidiene din marile oraşe japoneze, impregnată cu o trăire intensă a fiecărei clipe, peste care pluteşte o undă de mister şi ameninţare nedefinită. Un personaj din romanul In noapte găseşte un telefon uitat sau pierdut într-un raft de magazin universal, şi când îl duce la ureche aude o ameninţare groaznică, de moarte.

Murakami are talentul de a introduce o tensiune în orice relatare a unor fapte banale, chiar în descrierea minuţioasă a pregătirii unui mic dejun, a folosirii cuptorului cu microunde, a lucrului la un calculator pe timpul nopţii, a urmăririi programului de la televizor. Este adevărat că autorul foloseşte tehnici simple ale romanului fantastic, numai că, într-un mod foarte curios, cititorul trece foarte uşor peste „minciunica” utilizată de scriitor, captivat de ceea ce se-ntâmplă. In romanul susamintit, dăm la un moment dat de o scenă în care o fată frumoasă doarme într-un pat dintr-o cameră goală, adică fără nici un fel de mobilier. Cu o excepţie : pe o măsuţă, se află un televizor. Este noapte şi fata doarme profund. Din când în când ni se spune cât este ceasul. Deodată televizorul se deschide singur şi pe ecran apare imaginea unei fete care doarme într-un pat, într-un spaţiu închis ca un frigider.

Acţiunea romanului se derulează în continuare, autorul intercalând din când în când un capitol în care o introduce din nou pe fata care doarme cu televizorul deschis, episod care pare să nu aibă legătură cu povestea din carte. Şi totuşi ar putea avea legătură, fiindcă personajul feminin principal din roman, tânăra Mari Asai, are o soră care doarme în continuu de două luni, în camera ei, încăpere în care se află desigur şi un televizor. Acesta este trucul lui Murakami. El nu spune nici un moment că fata din locul în care televizorul funcţionează singur este aceeaşi cu sora fetei din celelalte pagini ale cărţii. Cititorul rămâne avid să afle despre ce este vorba până la final şi tot nu i se spune nimic.

Aşa procedează Murakami şi în Dans, dans, dans carte în care eroul principal, un tânăr plecat în căutarea unei iubite în alt oraş decât în cel care locuieşte el, ajunge într-un lift al unui hotel care se opreşte la un etaj iar când iese din cabină se trezeşte într-un alt loc şi într-un alt timp, unde-l găseşte pe Omul Oaie. Cine este acest Om Oaie ? Un bărbat viguros şi singuratic, înveşmântat în blană de oaie din cap până-n picioare (nu se înţelege dacă este berbec sau oaie, o contradicţie absurdă, un bărbat neputând fi ceva de genul feminin, dar să trecem pentru că suntem curioşi să vedem ce se-ntâmplă mai departe) şi acest personaj este stenic şi optimist dar fără nici o putere paranormală (sau normală) având doar însuşirea de a da sfaturi.

El ştie că tânărul ajunsese într-un mare impas, încălcând teritoriul controlat de o mafie din domeniul construcţiilor, şi-i spune să fie îndrăzneţ şi să nu se abată de la drumul lui.”Dar ce să fac când necazurile îmi dau o stare de deprimare şi mă blochează?” întreabă tânărul. „Să dansezi ! Dansează până la epuizare !” Şi Omul Oaie îi arată cum să danseze. In calitate de cititori nu se poate să nu ne gândim la Zorba Grecul şi la dansul său, ca remediu şi sfidare în acelaşi timp a destinului necruţător.

Oricum, problema trimite la vreun ritual pe care nu-l cunoaştem. De altfel, modul de viaţă americanizat al japonezilor ascunde un fel de alienare, greu de concretizat, dar având desigur ca sursă ciocnirea dintre tradiţiile puternice şi străvechi ale civilizaţiei japoneze şi absorbţia noii mentalităţi impuse de tehnologia de vârf. Romanul In noapte este alcătuit din episoade parcă nelegate între ele, relatând ceea ce se petrece într-o singură noapte în Tokyo la un mod asemănător privirii aruncate de la fereastra unui bloc către ferestrele altui bloc de locuinţe.

Intâmplarea cea mai importantă, care constituie miezul romanului, este următoarea : la un bordel o prostituată este agresată de un client. Fata este o refugiată din China, adusă la stabiliment de reprezentatul unei bande care se ocupă de astfel de trafic, iar de aceea patroana locaşului de plăceri nu reclamă la poliţie. Dar încearcă să o salveze pe fată care fusese bătută crunt şi să-l găsească pe făptaş fără să apeleze la autorităţi. Un aspect este frapant în toată povestea asta : patroana este o femeie de calitate, răzbătătoare, muncitoare şi oarecum cultivată, care acceptă să se amestece în colaborarea cu o grupare de joasă speţă, căutând să păstreze nişte relaţii „contractuale” oneste, fără să o intereseze de unde i se aduc fete pentru casa ei de toleranţă. In al doilea rând, apelează la ajutorul unei studente care ştia chinezeşte, implicând-o în descâlcirea unei afaceri tenebroase.

In conflict este atras şi un tânăr de familie bună cunoscut de patroană fiindcă venise şi el pe la casa de plăceri. Spun că povestea este frapantă pentru noi fiindcă în mentalul colectiv românesc, bordelurile sunt ceva de toată ruşinea în timp ce la japonezi ele constituie un fel de locuri publice la fel de necesare şi fireşti ca un restaurant sau un hotel. Dar aşa cum oamenii, indiferent de rasă, au nevoie de mâncare, somn şi sex, societatea are un răspuns organizatoric la aceste probleme, numai că la români încă sexul este considerat josnic şi imoral (în afara căsătoriei), în timp ce la japonezi este ceva la vedere şi nu aruncă nimeni cu pietre înspre casele de toleranţă.

Profesiunea de gheişă (însoţitoare la de toate, inclusiv la viaţa intimă) a fost şi se pare că mai este ceva sofisticat, implicând o educaţie şi o formaţie culturală deosebită. Şi la noi sunt bordeluri, (ilegale) dar în locuri ascunse, mizere, pline de femei la care nu te-ai duce (treaz) nici picat cu ceară. Revenind la tehnica narativă al lui Murakami, trebuie remarcat că deşi în carte se spun multe lucruri, autorul nu lămureşte o iotă din intriga respectivă. Astfel că rămânem încordaţi până la sfărşitul cărţii, în care aflăm cam în ce fel arată o noapte în Tokyo şi o mulţime de amănunte dar nimic concret cu privire la faptele expuse. Murakami ştie de ce.

0 comentarii: