roman

roman

povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Blog Archive

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
miercuri, 9 septembrie 2009
Un gestUn gest de iubire este cartea cea mai stranie şi de cea mai mare forţă emoţională pe care am citit-o în 2007. La început, te-ntrebi ce poate însemna asta: într-o descriere cinematografică, un bărbat merge de-a lungul unui râu din nordul îngheţat al Rusiei, când apare un tren pe un pod, iar într-un vagon se sparge o uşă şi pe acolo năvălesc nişte cai, câţiva soldaţi încearcă să-i strunească, trenul se apropie de un tunel şi câţiva cai mor în căderea din tren şi de pe pod, de asemenea moare şi un militar. Omul care mergea pe malul râului, se repede la un cal mort şi taie o fâşie de carne de pe animal şi o mănâncă. Apoi se duce la soldatul mort, îi taie o mână şi o îngroapă în pădure. Urmează descrierea locului, un cătun din taigaua îngheţată din Rusia (Iazîc), unde o comunitate de cehi se refugiază căutând să se izoleze de războiul din 1916 – 1918, fondând o aşezare condusă de un militar tiranic, Matula - pe numele lui.

Apar câteva personaje foarte bine conturate, memorabile, Samarin anarhistul, Anna Petrovna, locotenentul evreu-ceh Josef Mutz deosebit de inteligent , Gleb Balaşov, conducătorul unei secte de castraţi credincioşi (dar nu credincioşi ortodocşi), comandantul Bodnarenko al roşiilor (troţkişti) din zonă, un fel de Che Guevara, tânăr de 20 de ani , şi alte personaje foarte interesante. In timp ce în partea centrală a Rusiei, la Moscova , Petersburg, etc, se desfăşurau lupte crunte între albi şi roşii, în mod curios o furie formidabilă năştea focare de conflict în locuri foarte îndepărtate, între soţi şi soţii, între oraşe apropiate, între ruşi şi alţi ruşi, între secte şi comunităţi normale, de parcă toată omenirea o luase brusc razna. Se întâmplă foarte multe lucruri, la început lectura e mai greoaie oarecum fiindcă nu prea ştii încotro duce, dar după aceea ritmul este extraordinar.

Comunitatea de sectanţi castraţi, cea de cehi şi comuniştii de prin preajmă, toate şi toţi se luptă pentru supremaţie; sectanţii vor să convertească la crezul lor câţi mai mulţi bărbaţi cărora le tăia organele genitale, transformându-i în „îngeri”, comuniştii răspândeau ziare cu ideologia lor, cehii vroiau să fie stăpâni pe teritorii cu totul străine lor, şi mai existau persoane din cadrul acestor grupuri care-şi urmăreau cu o forţă teribilă propriile idei şi interese (Anna Petrovna să-şi crească băiatul, trecând de la un grup la altul, de la o ideologie la alta, de la un bărbat la altul) ; de remarcat faptul că lupta pentru supremaţia unor convingeri de grup le ocupa tot timpul (mult mai rău ca-n România actuală) şi le consuma energiile şi mai ales resursele, foarte limitate. Nişte resorturi interioare diabolice nu-i lăsa să-şi vadă de treburile gospodăreşti, de dezvoltarea aşezării pentru a-şi îmbunătăţi condiţiile de viaţă. Pasiunile erau prea mari, fuga după realizarea unor deziderate nemateriale era răvăşitoare. Faptele, deşi dure, tranşante, uneori oribile, nu puteau în nici un fel să stingă patimile.

Un deţinut dintr-un lagăr de muncă forţată din Siberia (Grădina Albă), evadează împreună cu un confrate, corpolent şi mai puţin inteligent. Pentru a rezista la drumul lung prin taigaua îngheţată, esenţială era hrana. Ce vor face evadaţii când li se vor termina proviziile pe care le furaseră? Unul dintre cei doi, numai unul, avea la îndemână soluţia, pentru că celălalt nu bănuia nimic. Poate că aţi ghicit, poate nu. Deţinutul îşi va mânca însoţitorul. Chiar aşa a făcut : l-a omorât, l-a atârnat cu capul în jos de un copac şi l-a tranşat. Ficatul i l-a mâncat cald. Cine era personajul care a comis un asemenea gest abominabil ? Ce legătură are cu scena de la început, când nişte cai cad dintr-un vagon de tren ? Este vorba de Samarin, anarhistul. El declară că a făcut asta (devorarea deţinutului camarad) din iubire pentru omenire. Adică el, canibalul, având o misiune nobilă în lume – anarhismul, fiind un ales, trebuia să supravieţuiască, să nu moară de foame.

Comuniştii împuşcă o mulţime de oameni, numele viitoarelor victime fiind comunicate prin telegraf de marele Troţki. Un glonţ în ceafă şi o împingere cu vârful cizmei a cadavrului în şanţ. Repede că pleacă trenul cu steagul roşu fâlfâind. De ce toate astea ? Pentru a creea o lume mai bună. Din iubire pentru Omenire.

Romanul este foarte bine scris, tensiunea creşte mult spre ultimele pagini, iar autorul are un stil pur clasic, fără deconstrucţii, intertextualisme, etc. Aduce cu Mitraliera de lut al lui Pelevin, ca mediu, atmosferă. Stai să te-ntrebi, de unde a mai răsărit şi omul ăsta care scrie atât de extraordinar despre ruşi ? Ei bine, autorul este englez. S-a născut la Londra şi a copilărit în Scoţia. Incredibil dar adevărat.

0 comentarii: