roman

roman

povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Blog Archive

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
miercuri, 9 septembrie 2009
VMie mi-a plăcut cartea deşi nu am înţeles mare lucru din ea, problemă la care voi reveni mai încolo (tot azi, dar mai jos). E posibilă chestia asta, să te încânte o carte dar să nu poţi să spui de ce anume? In cazul lui V. de Thomas Pynchon, se poate. Romanul este picaresc, personajele străbătând nu numai diferite zone ale globului – New-York, Florenţa, Franţa, Africa Anglia, Egiptul, Malta – dar cutreierând şi timpul înainte şi înapoi, când în anul 1919, când între 1920 – 1930, sărind pe la 1945 sau 1956.

Există o agitaţia teribilă în roman, cu foarte multe acţiuni şi personaje care nu se înţelege unde duc sau ce anume urmăresc şi par a fi sub monitorizarea continuă a unui grup care încearcă să ordoneze totul – la un moment dat se pomeneşte chiar de o formaţie compusă din 13 persoane care vor să conducă lumea, sugerându-se Malta ca un loc foarte important pentru planetă; cu toate aceste precizări se constată că lumea porneşte mereau într-o direcţie dar uită ce drum are de făcut, lăsându-se ispitită de băutură, dansuri şi muzică, orice grupare care conţine femei prinde parcă dintr-odată un chef de trai nebun, cheltuindu-şi clipele de viaţă la maximum dând cu tifla oricăror conflicte, aranjamente politice sau războaie. Spune Pynchon: „Se apropiau de miezul verii în Nueva York, timpul cel mai rău al anului. Perioada încăierărilor din parcuri, când sunt ucişi o mulţime de puştani; vremea izbucnirilor temperamentale, a destrămării căsătoriilor, vremea când impulsurile criminale şi haotice, îngheţate înăuntrul oamenilor iarna, se dezgheaţă, ies la suprafaţă şi ţâşnesc strălucind prin porii feţei.”

Grupuri care apar din când în când în prim plan : Bongo-Shaftsbury, bogătaş, Stencil – aventurier (tată şi fiu), Porpentine – însoţitor al grupului, o altă ceată formată din Profane, un yo-yo, Fina, prietenă, Geronimo şi Angel. Godolphin , un bătrân conspirator bogat.Eigenvalue, un nobil. In zona africană : Kurt Mondaugen, Vera Meroving, fermierul Foppl, locotenentul Wissmann, Hedwiga.Alţii : Pig Bodine, Slab- pictor, Demivolt, Mijstral. Rachel, McClintic Sphere , Roony, Mafia Winsome. Paola. Personaje care apar în episoade singulare : P.Aieul, chelner de restaurant în Alexandria (Egipt), Alaistar Wren, pair, Victoria Wren, (fiică,soţie?) turistă, Yusef, un anarhist de pe la un hotel din Egipt, Waldetar, conductor de tren originar din Portugalia, angajat pe ruta Alexandria Cairo, stabilit cu familia lui într-o casă din apropierea triajului din Cairo. Acţiunea începe în anul 1955 în SUA şi se termină in 1919 în Malta. Dacă la început apare un personaj in jurul cărora se-nvârtesc multe frământări, Stencil , la sfârsit intră în scenă tatăl lui Stencil , unul din puţinele nume care străbat cartea de la un capăt la altul.

Alt personaj persistent în carte este Profane, un yo-yo, care-şi găseşte de lucru în subteranele New-York-ului unde vânează crocodili. Da; cineva scăpase nişte puişori de crocodili în canalizare şi aceia hrăniţi de resturile de mâncare aruncate din belşug acolo se dezvoltă şi se înmulţesc. Ce ar putea însemna V. care dă şi titlul cărţii ? O mulţime de lucruri dar nimic precis. Unul dintre mulţii eroi ai cărţii, se gândeşte astfel: ”La drept vorbind, Stencil nu ştia de ce sex e V., nici din ce gen sau specie făcea parte. Să o ţii una şi bună că Victoria, tânăra turistă, şi Veronica, şobolăniţa din canalul colector, erau una şi aceeaşi V. nu însemna nicidecum să sugerezi vreo metempsihoză: ci numai să afirmi că vânatul acesta se înscria perfect în Vânătoarea cea mare, cabala principală a secolului, aşa cum Victoria se integra în complotul Vheissu şi Veronica în noua ordine a şobolanilor. Dacă era o realitate istorică, atunci ea continuă să fie activă astăzi şi în acest moment, fiindcă supremul Complot Care Nu Are Nici Un Nume nu se finalizase până în prezent, deşi V. putea la fel de bine să fie o ea sau o navă maritimă sau o naţiune.”

Este foarte curios faptul că acest roman este greu de citit (cel puţin pentru mine!); pentru că este plin de acţiune, nimic nu deranjează din stil, stăpânit admirabil , întâmplările vin de-a valma peste cititor ca nişte marinari sosiţi în port setoşi de distracţie la maximum şi cu toată strălucirea şi exuberanţelor evenimentelor, până la urmă gândul îţi sare din pagină. Este o senzaţie contrară celei a plictisului, anume o saturaţie de atâta veselie şi giumbuşlucuri ale personajelor. Una din explicaţiile posibile al acestui ciudat efect este aceia că multe acţiuni, palpitante şi desfăşurate pe două –trei pagini, se întrerup, nu au o finalitate, exact aşa cum se întâmplă în viaţă când, văzând zece oameni alergând pe stradă te iei după ei fără să ştii pentru ce anume fug acei indivizi iar după ce ai obosit străbătând vreo două - trei străzi constaţi dintr-odată că indivizii şi-au încetinit eforturile, unii aşezându-se pe vreo bancă, alţii urcându-se în vreun autobuz, mă rog, tot grupul ce părea închegat destrămându-se şi văzându-şi de alte treburi…

Altă explicaţie ar fi apariţia continuă a câte unui personaj interesant, cu o istorie aferentă, care îţi atâţă speranţa că va lămuri nişte episoade anterioare dar în realitate autorul nefăcând altceva decât să deschidă un nou front de naraţiune ; în privinţa asta pare inepuizabil şi cu toate că romanul este voluminos (650 de pagini), Pynchon dă senzaţia că mai putea include multe episoade şi întâmplări în cartea sa, carte de debut. Este ciudat faptul că abia după debut „a reuşit” să scrie şi romane mai scurte, precum „Strigarea lotului 49”.

Este o roman care nu se poate povesti. Acesta e paradoxul : conţine foarte multe poveşti dar nu există vreuna continuă. Se poate spune ce senzaţie îţi lasă : de spectacol de circ, de exuberanţă, de veselie fără cauză evidentă, de viaţă atât de intensă încât îţi blochează orice tendinţă de reflecţii, de răsuflare tăiată şi de frustrare fericită – dacă se poate spune astfel, de fascinant foc de artificii.

0 comentarii: