roman

roman

povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Blog Archive

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
luni, 14 septembrie 2009
sound_fury

Incă de la începutul acestei cărţi există riscul de enervare a cititorului, mai ales a celui din zilele noastre agitate de crize reale sau subiective. Este greu de înţeles cine vorbeşte şi despre ce e vorba. Prima parte este fluxul gândurilor lui Benjy, un handicapat, care priveşte printre scândurile unui gard un meci de baseball. Caddie! este băiatul de mingi dar Caddy este şi numele surorii lui. Vorbesc şi alte personaje, Luster, Versh, unchiul Maury, T.P., Jason, Quentin. Fraţi de-ai lui Benjy şi servitori negri.

Cum gândeşte un idiot din naştere ? In acest prim capitol vocea lui Benjy se amestecă şi cu alte voci, cu cea a autorului sau a altor participanţi la evenimente. Dar care evenimente ? Numai citind în continuare poţi să mai descifrezi câte ceva. Benjy vede dar nu înţelege nimic. Se tot învârteau prin curte şi împrejurimile casei.

Iată un citat: Vacile ieşeau tropăind din grajd. […] Nu plângeam, dar nu puteam să mă opresc. Nu plângeam, dar pământul nu stătea locului şi pe urmă am plâns. Pământul se mişca mereu şi vacile fugeau în sus pe deal. T.P. a încercat să se scoale în picioare. A căzut iar şi vacile fugeau în jos pe deal. Quentin mă ţinea de mână şi am mers spre grajd. Pe urmă grajdul n-a mai fost acolo şi a trebuit să aşteptăm până a venit iar inapoi.

La un moment dat grupul de copii se urcă pe un gard să se uite în casă. Fiindca Benjy, Caddy şi ceilalţi fraţi sunt la vârsta copilăriei. Murise bunica şi copiii fuseseră trimişi afară ca să se poată face pregătirile de înmormântare. Iată ce gândea Benjy : S-a dus şi a împins-o pe Caddy în sus în pom până la prima creangă. I-am văzut fundul pantalonaşilor murdari de noroi. Pe urmă n-am mai văzut-o. Am auzit pomul trosnind.

Atenţia fraţilor este concentrată pe Caddy. Handicapatul Benjy spune (gândeşte) de mai multe ori : Caddy mirosea ca pomii. Acestă primă parte a romanului ce descrie o perioadă din familia Compson din 7 aprilie 1928 este continuat cu partea a doua ce include, necronologic, evenimente din iunie 1910. Iată un aspect derutant pentru cititor, dar bine inclus într-o evoluţie a naraţiunii concepută de autor.

Se înţelege că aici vorbeşte Quentin. Este prezentată o altă dramă decât aceea a surdo-mutului Benjy. Este vorba de frământările lui Quentin, fratele mai mare, un tânăr nevrotic obsedat să ajungă cineva, o persoană importantă în oraş. Această parte dezvăluie mai multe despre familia Compson şi este scrisă mai puţin criptat. Din contra, vocea lui Quentin este lucidă şi exprimă complexele celor care nu reuşesc în viaţă.

Dar el este obsedat şi de sora lui – pasiune interzisă - şi chiar după ce ajunge la Harvard se sinucide, la două luni după nunta surorii sale (aşteptase să se încheie anul universitar plătit anticipat). Familia Compson îşi vânduse o pajişte pentru a plăti studiile lui Quentin şi nunta lui Caddy.

Acest capitol are inserţii în text prin care şirul logic şi normal al povestirii lui Quentin este întrerupt de un monolog cu fragmente de gânduri care nu au nicio legătură cu acţiunea descrisă în faza respectivă. Dar au legatură cu frământările lui interioare. Modul în care este realizată această parte aminteşte cel mai mult de Ulysses de James Joyce. Plasarea acestui capitol în 1910, cu 18 ani în urmă faţă de prima parte, naşte şi unele inadvertenţe cronologice ale unor fapte. Fiindcă povestea lui Quentin se mişcă şi înainte şi înapoi în timp, ar putea fi admisă ipoteza că povestitorul în acest capitol este chiar autorul.

Partea a treia este povestită de Jason, fratele cel mai normal dar şi cel mai dur şi avar din familie. Sora sa Caddy se măritase, apoi divorţase şi plecase prin lume, lăsând în grija lui Jason pe fiica ei Quentin. Nume androgin. Quentin fata o ia pe urmele mamei sale şi fuge în lume cu un saltimbanc de la circ.

Partea a patra a romanului se referă la ziua de 8 aprilie 1928, respectiv la cele întâmplate a doua zi după cele descrise în prima parte (din 7 aprilie 1928). Nelipsita negresa Dilsey aflata în slujba Compsonilor pe timpul tuturor istoriilor membrilor familiei pare prin prezenţa şi bombănelile ei o comentatoare moralistă a evoluţiei clanului. De fapt, lui Jason chiar îi este frică de ea.

Dar clarificarea multor fapte şi situaţii este făcută chiar de Faulkner prin Apendicele de la sfârşitul cărţii.

Este foarte greu de a vedea o poveste de la cap la coadă în această carte. Faulkner stăruie pe personaje şi pe fragmente de naraţiuni. Autorul pare că urmăreşte să ne spună altceva. Schematic zis, vrea să ne înştiiţeze despre decăderea unei familii. Toate firele istoriei duc în jos şi Faulkner nu se preocupă de ordinea în care acestea cad.

Expunerea are propria cronologie, ca a cuiva care povesteşte ceva sărind de la una la alta în funcţie de starea lui sufletească şi de accentul pe care-l pune pe anumite aspecte. Lipsa de logică a unor relatări oglindeşte ilogica faptelor şi seamană cu viaţa. Actul scrierii pare scăpat din mâna unui creator şi cuvintele creează o lume care funcţionează la întâmplare şi fără rost. Dar ce talent îţi trebuie ca să realizezi acest lucru !

6 comentarii:

Cinabru spunea...

Frumoasa carte, dar dificila. Cumva nu pot sa il plac pe Faulkner asa cum, poate, ar trebui. L-am citit, mi-a placut, m-a impresionat, uneori am avut perioade in care l-am evitat, dar niciodata nu l-as putea pune in top.

Zgomotul si furia e o capodopera, si ca stil, si ca idee, si ca tema generala. O calatorie intr-o minte contorsionata.

Relativ offtopic : faina recenzie, dar si faina tema. Chiar nu stiam ce se intamplase cu blogul. Arata foarte, foarte bine.
.-= Cinabru´s last blog ..Mac Baren - Golden Ambrosia =-.

isuciu spunea...

Cinabru:

Bine spui:O calatorie intr-o minte contorsionata. Dar cati n-au o astfel de minte ? Meritul lui Faulkner este ca a putut patrunde in asa ceva.

Rodica spunea...

Mie mi s-a parut intotdeauna ca Zgomotul si furia este si schematic si in toate felurile despre Benjy, nu despre decaderea familiei, despre Benjy si numai despre el, el este etalonul de sensibilitate si neputinta pentru ceilalti
care sunt ceillati in general, adica si eu cititorul care am putere asupra destinului meu asa cum au avut si Quentin si Caddy si Jason. Benjy este referinta, fata de sensibilitatea lui ceilalti par de piatra si de lemn. Fata de neputinta lui ceilalti sunt facatori de destine si tragedia lor este ca nu le foloseste la nimic.
Mi se pare ca este exclsuiv despre un fel de frumusetze a “simtului enorm si vazului monstrous”. Si m-a facut sa ma gandesc ca darul de a simti atat de mult si cel de a putea exprima ce simti sunt mutual exclusive "dinadins", nu accidental ci "intoteaduna". Exeptie facand scriitorii de tagma lui Faulkner. Sau poate chiar numai el. Nu ii poate fi dat lumii (nu trebuie sa ii fie dat?) sa stie ca cineva poata sa simta atat de mult. Unii insa intuiesc ceva, inteleg nitic. Cum ar fi Caddy. Si defapt nici ca soru’sa era singura care il ingrijea de drag nu sunt deacord.
Si baietilor lui Dilsey le pasa de el. Ar fi putut sa il neglijeze, sa il ignore, sa il abuzeze cand nu ii vedea nimeni si totusi ei ii vorbeau cu o rabdare neasteptat, il protejau etc.
Nota: comentariul este bazat pe memorii distante...
dar ma bucur ca am avut ocazia :)

isuciu spunea...

Rodica:
“Zgomotul si furia este si schematic si in toate felurile despre Benjy” spui. Si ca nu este despre decaderea familiei. Ba da. Este despre Benjy in capitolul despre Benjy. Atat. Dar cartea are capitole despre fiecare. In totalitate ele reconstituie viata unei familii (si a unei epoci). In plus, catrea este scrisa atipic. Cand la persoana intai, cand la a treia, cand sunt monoloage. Cronologic intamplarile sunt luate aiurea. Dar ele sunt asternute pe hartie dupa ceea ce vrea sa spuna autorul, cu sincope, si nu in ordinea fireasca succesiva a unor fapte. Toate acestea ingreuneaza lectura si cere eforturi din partea cititorului. Dar daca cititorul nu are rabdarea absolut necesara pentru a deslusi aceasta carte, nu inseamna ca ea este schematica sau proasta. Nu suntem toti la fel de destepti si inzestrati ca niste scriitori, ca altfel cititorii scriau literatura iar scriitorii spuneau ca aceasta e proasta.

Rodica spunea...

Eu de aceea am pus nota : ca sa marchez ca ce spun este doar un "after taste", ca dupa ce ideile s-au decantat, asta este impresia cu care am ramas : ca Zgomotul si furia a fost despre un fel de frumusetze a “simtului enorm si vazului monstrous” si despre un fel de drama a exclusivitatii darului de a simti si darului de a te exprima. Si mi-a mai ramas o mirare, ma minunez si acum : cat de subtil sa contrastezi cu un astfel de etalon, Benjy, sensibilitatea, potentialul si puterea asupra destinului a fiecarui dintre personaje.

Si daca imi permiteti sa ies pe o tangeta aici : din cauza subtilitatii asteia, Franzen acum cu toate exactitatile lui despre fiecare junghi si fiecare gand si fiecare pofta a unei varieti uluitoare de personaje de la cea mai artistica la cea mai pragmatica fire, de la 10 la 100 de ani, de la « mid-western » la East coast, cate vedem sub microscop prin Corrections si Freedom mi se pare… prea evident, prea "in your face", grav lipsit de subtilitate… in comparatie cu Faulkner.

Rodica spunea...

Si pe scurt am folosit “schematic” preluand din fraza dvs. care mi-a placut foarte mult:
“Schematic zis, vrea să ne înştiiţeze despre decăderea unei familii. Toate firele istoriei duc în jos şi Faulkner nu se preocupă de ordinea în care acestea cad.

N-am putut sa trec pe langa recenzia dvs fara sa ma entuzaismez public:
Asta este cartea care m-a facut sa il clasez pe viata in absolut varful scriitorilor preferati. Era al doilea roman a lui Faulkner pe care il citeam, incepusem cu Absalom Absalom si asta imi usurase cumva lectura, eram cel putin obsinuita cu lungimea si complexitatea frazelor lui, ii stiam cadenta si asteptam sa apara in fiecare moment o inedvertenta cronologica… Pe urma i-am citit toate celelete romane traduse la noi si am devenit cumva… obsesiva ? Trageam paralele intre Faulkner si Preda ! (Si profesoara mea de romana nu se oripila saraca) pentru simplul motiv ca amandoi aveau un centru al universului incarcat cu o gravitatie aparte si Yoknapatawpha ca si Silistea Gumesti revin si contin lumi intregi din care se pleaca dar de care se ramane legat etc. etc.