Mofturi de ochelarist

In anul 2027 Rusia redevine o mare putere condusă de un bărbat cu o voinţă de fier. Ordinele lui secrete sunt puse în practică de opricină, o legiune militară cu nume preluat şi continuat cu mare cinste de la poliţia secretă a lui Ivan cel Groaznic. Romanul cuprinde istorisirea lui Komiaga, unul din cei şapte teribili opricinici care făceau parte din acest înspăimântător pluton.

Dacă nu ştim cum arată viaţa şi faptele unui actual ofiţer FSB (fost KGB), acum putem afla detalii savuroase, crunte, dezgustătoare ale codului de comportament al acestor călăi moderni, sub pretextul că e vorba de nişte oameni care parcurg o acţiune proiectată în viitor. Tehnica este foarte avansată, telefoanele mobile îţi proiectează în faţa ta imaginea tridimensională a celui cu care vrei să vorbeşti, confortul din clădiri este sofisticat neştiindu -.se de unde vine căldura şi apa caldă, mijloacele de transport sunt ultraperfecţionate, drumurile sunt suficiente, cu benzi speciale libere „pentru guvern”, avioanele şi „mercedesurile” sunt toate de fabricaţie chinezească, armele, drogurile, medicii, operaţiile de prelungire de penis şi tratamentele de întinerire sunt toate de licenţă chinezească. Cu toate că nivelul de civilizaţie tehnică este avansat, votca, icrele negre şi biciul nu au cum să mai fie perfecţionate : au fost şi vor fi atuurile agenţilor secreţi în veci în Rusia.

Acţiunea începe cu pedepsirea unui stolbovoi, un fel de demnitar care vorbise de rău Conducătorul. Atâta i-a trebuit. Trupa de opricinici năvălesc în casa luxoasă a gospodarului, copiii sunt aruncaţi în stradă, stolbovoiul este spânzurat de poartă, soţia lui violată pe rând de bravii luptători - fiind atenţionaţi „nu până la moarte” - după care este dusă la nişte rude iar frumoasei vile i se dă foc. In timpul reuniunilor de relaxare a opricinicilor conduşi de experimentatul „Tataie”, Conducătorul apare proiectându-şi imaginea lui reală pe perete sau pe tavan şi le vorbeşte direct, dând senzaţia că ascultase din cabinetul lui de la Kremlin tot ce vorbiseră cu o clipă mai înainte; el le dă dispoziţii privind cei care trebuie maziliţi şi trupa chiuie de bucurie.

La un moment dat Komiaga trece cu ”merinul” său prin faţa Universităţii din Moscova şi încetineşte să vadă spectacolul. Este biciuit un intelectual. Călăul îi dă omuleţului pantalonii jos, îl întinde pe podium şi-i învineţeşte curul cu lovituri ştraşnice de bici. „Să te tot uiţi ! ”zise destoinicul opricinic, plecând cu regret de acolo fiindcă nu mai avea timp. Scena cea mai şocantă din roman este cea în care opricinicii se duc la baie. Acolo băieţii primesc un drog foarte puternic după care execută o acuplare sexuală în lanţ, după procedeul născocit de „Tataie”. După orgia plăcerilor carnale desfăşurată în modul cel mai „curat” posibil, adică între camarazi, urmează iniţierea unora mai tineri, care trebuie să masacreze un dizgraţiat folosind doar cuţitele.

Societatea radiografiată de Sorokin în roman este una în care evul mediu pare renăscut într-o lume supertehnicizată dar mijloacele de manifestare socială par a aparţine unui fascism dus la extrem (dacă asta nu e cumva un pleonasm). O ironie grozavă este remarca lui Komiaga despre epoca sovietică despre care spune că oamenii atunci erau cruzi şi primitivi şi în plus nu aveau nici un Dumnezeu. Acum, adică în anul 2027, societatea rusă arată şi mai sumbru dar biserica este la mare rang.

Stilul este lapidar, cu fraze scurte, având impactul unor gloanţe. Modul în care a scris Sorokin această carte este genial. Cu privire la viziunea asupra lumii ruseşti satira este atât de virulentă încât mă miră că încă nu l-au arestat. Pentru că forţa scrierii lui constă în reflectarea unor adevăruri care se regăsesc în esenţa societăţii ruseşti contemporane.