roman

roman

povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Blog Archive

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
vineri, 9 octombrie 2009
poza_produs_15006

 

 

Romanul lui Horia Ursu are acţiunea plasată într-un oraş mare din Transilvania, în perioada de tranziţie. De fapt, nu este vorba de o acţiune anume, ci de un păienjeniş de fapte, de multe personaje care vin în carte cu gândurile şi reflecţiile lor, autorul scanând cu ajutorul acestor personaje epoca stranie din jurul anului 1990, glisând când spre anul 2000, când înapoi în timp spre societatea comunistă.

Cotitura de la Revoluţia din 1989 este privită ca o minune care a schimbat doar culorile caselor, străzilor, peisajelor, şi a produs o explozie a metehnelor rele, a scoaterii la suprafaţă a capacităţii oamenilor de compromisuri, a etalării lipsei de morală şi asaltul spre înavuţire. A asaltului Occidentului, a fugii bezmetice de societatea închisă în care am stat o jumătate de secol, şi a dezvăluirii faptului că nimeni nu a dorit libertatea pentru împlinirea unor tendinţe înalte, ci pentru desfacerea în voie a curelei pantalonilor sau pentru satisfacerea unor extravagante gusturi culinare, sexuale etc.

Este emblematică în acest sens excursia făcută imediat după 1990 de un grup de localnici din oraş şi rămânerea lui în totalitate prin Germania sau Italia, întorcându-se doar şoferul ca să aducă maşina înapoi la firmă. Nici chiar şoferii de schimb nu fuseseră în stare să se mai mişte din Austria, după ce poposiseră pentru noapte la un hotel unde se înfruptaseră din toate bucuriile pământului, de la femei până la mâncare şi multă băutură. Au băgat de toate în ei ca nişte scăpaţi din închisoare şi au ignorat faptul că erau răspunzători de conducerea unui autocar cu turişti. Au mai comandat un rând şi s-au hotărât că nu se mai întorc în România, aşa, fără nici o premeditate, fără vreun plan de viitor în străinătăţuri.

Cei care au rămas în ţară au căutat să guste pe plan local desfătările libertăţii totale. Sobrul profesor Petru Şendrean se încurcă instantaneu cu o vânzătoare de la un magazin de echipamente de vacanţă, cu Iolanda, o femeie foarte frumoasă care-i aduce acasă un cort pe care profesorul îl cumpărase.

Deoarece trecuseră atâţia ani de înfrânare socialistă a „sentimentelor”, oamenii s-au dezbrăcat şi – au trecut direct la treabă, nemai aşteptând nici măcar cinci minute după cei 50 de ani de privaţiuni de toate felurile.

Nişte personaje străbat cartea de la un capăt la altul, cum este poştaşul Gheretă, care se opreşte la o ţuică la fiecare casă, vorbind îndelung cu gazda, bârfind şi făcându-şi planuri pentru pensie ; interesant este Ignat Brânduşă, un fost gestionar transformat în om de afaceri, care ajunge în mai puţin de zece ani de la Revoluţie unul din magnaţii care cumpără vile cu tot cu mobila din ele, tablori, covoare, etc., acaparând şi femeile frumoase care bântuiau locul.

Un filon de umor străbate prin toate întâmplările povestite. Bătrânul ceasornicar Cain, evreu, se hotărăşte să plece definitiv în Israel. Primarul ţine un discurs la sărbătorirea plecării domnului Cain. Printre urări de fel de fel, îi spune: „Şi, pentru că nu se ştie dacă o să ne mai vedem vreodată, permiteţi-mi să vă urez de pe acum, în numele consilierilor municipali şi al meu personal, să vă fie ţărâna uşoară”.

Horia Ursu evocă atmosfera şi viaţa oraşului de provincie transilvănean, care are avantajul liniştii centrelor periferice dar şi cel al confortului caracteristic unui oraş mare, cu magazine, locuri de muncă, relaţii multiculturale. Cu ocazia relatării petrecerilor, îţí lasă gura apă la descrierea felurilor de mâncare.

Unul din pasajele cele mai savuroase este povestea cu porcul. Flavius- Tiberius, chivernisit bine după escapadele prin Europa, zace în zăpadă, undeva în apropierea locuinţei sale, într-un cartier marginaş în care printre blocuri mai sunt şi case vechi şi curţi cu orătănii.

Flavius- Tiberius, înfăşat într-un palton călduros, scump şi elegant, este în compania unei sticle cu whisky şi a gândurilor sale. Este mulţumit de realizările sale din ultimul timp ca vânzător de antene parabolice şi de cuceririle de inimă albastră – o anumită Eleonora îi furnizase nu cu mult timp în urmă plăceri inimaginabile.

Dar când era el în culmea retrăirilor extatice, în faţa lui apăru un tip mărunţel care-l somă să-i dea porcul înapoi. Ce porc, mă omule, ai înnebunit ? Este întâi ianuarie, Sfântul Vasile, unde mai există porci vii ? Păi porcul meu, pe care l-am păstrat până acum, pentru că măcelarul Husvago nu taie decât la cunoştiinţe, după agendă. Şi m-a programat pe întâi ianuarie. Şi ce-ai mâncat de Crăciun ? Porc împrumutat de la măcelarul ungur. Mi l-a dat tranşat, şi mi-a pus şi o damigeană cu vin roşu şi crenguţe de braţ cu panglici în culorile steagului unguresc. Şi de unde să-l dau acum înapoi, dacă mi l-ai furat ?

Flavius- Tiberius îi mărturiseşte că într-un impuls de neexplicat a eliberat un porc dintr-un coteţ despre care nu ştia cui aparţine. Omuleţul scoate pe furiş un cuţit foarte ascuţit, întrebând în ce direcţie s-a dus porcul. In sus. Unde în sus ? Spre Steaua Polară. Omuleţul îl înjunghie pe Flavius- Tiberius nemai suportând bătaia de joc, şi porneşte singur în căutarea porcului.

Dar ca un făcut, apare poliţia şi-i pune cătuşele. Omuleţul insistă să fie lăsat să-şi găsească porcul şi după aceea să fie judecat pentru gestul lui violent. Porcul este găsit gata tranşat la o familie numeroasă de ţigani. Este identificat după inelul din nas, pe care fuseseră imprimate iniţialele stăpânului.
Dar un poliţist vigilent se îndoieşte că bucăţile acelea de carne, reunite, ar da un porc. Păi ce ar putea să dea? Poliţiştii se chinuie să ţină (să remonteze) hălcile sângerânde astfel încât să se reconstituie originalul.

Dacă se vorbeşte despre romanul nostru de tranziţie, cartea lui Horia Rusu trebuie menţionată ca remarcabilă. Stilul său alambicat, plin de alunecări în timp – în trecut sau în prezent – pe panta gândurilor personajelor, umorul negru, reflecţiile şocante cu privire la evenimente cunoscute ale istoriei noastre recente, nu este comparabil cu nici un alt stil al vreunui scriitor român cunoscut.

Horia Ursu a realizat prin Asediul Vienei o carte importantă, un reper de care obligatoriu trebuie să se ţină seamă când se face referire la romanul românesc contemporan.

4 comentarii:

evaziuni spontane spunea...

Da, e performantă postarea ta. Ai reuşit să dai contur epic ,,păienjenişului''stilizat exhinoxist care e ,,Asediul Vienei''. Greu de povestit, într-adevăr.Şi iarăşi da, autorul are un stil aparte, pe undeva seamănă cu Cimpoieşu prin efectul de panoramare socială, dar umorul rafinat şi negru îl diferenţiază. Apoi mai sunt subtilităţile livreşti, jocul stilistic. Un roman complex, axat pe nostalgia chesaro-crăiască şamd.

isuciu spunea...

eva:

Da. Cred ca Horia Ursu este un autor care ar merita o mult mai mare atentie din partea publicului si a criticii.

adinv top spunea...

Horia Ursu oferă un fruct otrăvit. Cei care se pricep știu de ce.

adinv top spunea...

Horia Ursu oferă un fruct otrăvit. Cei care se pricep știu de ce.