povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Blog Archive

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
miercuri, 21 octombrie 2009
sentiExistă o tendinţă generală ca fiecare individ să se creadă altceva sau altcineva decât este în realitate. Postura imaginară, definită de Freud, constă într-o fantasmă infantilă inconştientă de a ne imagina că dacă suntem în mod necesar fiul mamei noastre, în schimb, tatăl nostru adevărat nu este cel ce vieţuieşte în familia noastră, ci un rege sau unul din puternicii lumii acesteia.

În acest mod, oricare ar fi originea noastră socială, în fiecare dintre noi micul prinţ de altădată cere de la eul devenit adult o identitate măreaţă – irealizabilă. De unde, poate, sentimentul de impostură împărtăşit pe o scară atât de largă. Cam aşa explică Belinda Cannone (profesoară de literatură la Caen) sentimentul de impostură. Autoarea vorbeşte de o lume în care civilizaţia are baze solide.

Pentru că dacă ne gândim la noi constatăm că impostorii cei mai mari n-au niciun sentiment de impostură. Un politician de prim rang este de fapt un actor care plânge la comandă în faţa mulţimii, dar el se crede chiar politician :cry: . Este la un moment dat marinar, dar îşi imaginează că este primar general al capitalei (sau invers).

Dar prin modul în care absoarbe freamătul unor oameni adunaţi în faţa lui şi prin care le redă acestora – cu mare convingere – tocmai ceea ce spectatorii doresc, arată că vocaţia omului este de actor şi nu de om implicat în angajamentele pe care le declamă. (Promisiuni pe care le uită în cinci minute după ce le-a exprimat şi de care crede că poate scăpa cu nonşalanţa stupefiantă a formulării : « Am greşit ! » ).

Cartea de eseuri a profesoarei de literatură este foarte amuzantă ; se relevă aspectul pozitiv al imposturii. Sunt vizate personaje literare sau autori. Sunt analizate cazurile negrului alb Christmas din Lumină de august (romanul lui Faulkner), al lui Ruis din Splendoarea Portugaliei de Antonio Lobo Antunes (n-am citit-o) sau al lui Cole Silk din Pata umană de Fhilip Roth. Aceşti trei bărbaţi sunt albi la piele, dar au sânge negru. Sunt oameni albi, diferiţi în secret şi conform opiniei rasiste, inferiori.

Interesantă este şi povestea lui Romain Gary care obţine un premiu Goncourt, dar obsedat că ar fi un impostor mai candidează sub pseudonimul Émile Ajar şi obţine din nou premiul, ca şi cum ar fi fost o altă persoană.

0 comentarii: