povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Blog Archive

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
vineri, 20 noiembrie 2009
[caption id="attachment_859" align="alignleft" width="180" caption="Augustin Buzura"]Augustin Buzura[/caption]

Au trecut  două decenii  de la cotitura din 1989.  Scriitorii noştri:^o care s-au format şi-au atins apogeul carierei lor în perioada comunistă  găsesc greu formule de exprimare care să nu amintească de „realismul socialist ”. Cred că puţini tineri ştiu că noi am avut o şcoală de scriitori, un loc de neimaginat în zilele noastre, un palat cu dormitoare, săli de mese, bibliotecă – totul gratis, mă rog, un fel de „creative writers” de stat, pe care dacă o terminai, ajungeai, nitam – nisam, scriitor cu acte în regulă.

Adică aveai un loc de muncă asigurat în vreo redacţie sau editură, puteai să publici, aveai deja un nume. Problema nu era să termini această şcoală, ci s-o începi, să fii propus. Sigur că de această afacere se ocupa Partidul, plasând acolo scriitori confirmaţi care trebuiau „reorientaţi”, dar depistând şi tineri cu talent.

În anul 1949  s-a luat hotărârea ca  începând din anul 1950  să se înfiinţeze Şcoala de Literatură „Mihai Eminescu“, sub direcţia lui Mihail Sadoveanu, o şcoală „unică“ / „democrat- revoluţionară“, care să formeze noua generaţie de condeieri din Republica Populară Română.

În mod curios pentru un astfel de sistem asemănător cu trimiterea la şcoala de sergenţi  la această şcoală au ajuns şi oameni cu talent.  Fănuş Neagu, de exemplu.  Şi alţii.  În scrierile lor  puteau ei să aibă o atitudine critică asupra regimului comunist?  Păi nu le-ar fi fost ruşine ?! Când Partidul le-a dat casă, masă, băutură, vizite prin dormitoarele fetelor, ei să fie nerecunoscători şi răi? :-S

Oare ce se petrece în prezent în „laboratorul ” de lucru al unui astfel de scriitor?  În cărţile lui Augustin Buzura „se oglindeşte”, ca să spun aşa, societatea socialistă. Mi-amintesc că înainte de 1989 am citit cu mare satisfacţie Drumul cenuşii. Astăzi, recitând pasaje din această carte n-am mai simţit nimic din fiorul încercat cu ani în urmă.

Romanul bazându-se pe redarea atmosferei sumbre ale vieţii minerilor după represaliile crunte din 1977, avea la vremea respectivă un deosebit impact, ori în prezent dispărând apăsarea omniprezentă a supravegherii securiste, forţa subversivă a lecturii s-a piedut din lipsă de obiect.

Tot astfel, spectacolul cu piesa „Revizorul ” de Gogol, în care Toma Caragiu îl imita pe Ceauşescu, a fost interzis din motive lesne de înţeles la vremea aceea (regia Lucian Pintilie) deşi este foarte greu de imaginat cum o fi explicat cenzura necesitatea interzicerii spectacolului. ”În această piesă, scrisă de un scriitor rus, se râde de dumneavoastră, tovarăşe secretar general !” ar fi spus, poate, Gheorghe Pană, primar al Bucureştiului la acea dată.

E vorba de anul 1972. ”Da ?!” s-ar fi mirat Ceauşescu. „Păi de unde până unde să scrie un scriitor sovietic despre mine ? Şi de ce să râdă ?! ” „Dar nu el râde, ci lumea. Se tăvălesc pe jos  când îl văd pe Toma Caragiu  =))  . Iar scriitorul e rus, nu sovietic. Adică din perioada anterioară U.R S.S.” „ Aha ! Şi lumea e aşa proastă să-l confunde pe Caragiu cu mine ?! ” „Da”, ar fi sunat răspunsul.

Mă rog, poate că problema nu a ajuns până la „tovarăşul”. Ceauşescu nu se ducea la teatru. Cazul seamănă cu bancul în care un zeflemist se ducea mereu în aceiaşi cârciumă şi spunea bancuri în care eroul principal era un porc. „ Porcul a inaugurat….Porcul a ţinut un discurs …” etc. La un moment este luat la securitate, bătut până la leşin şi i se spune: :„Ei, acum să te-nveţi minte să mai spui bancuri despre tovarăşul Ceauşescu!”  Omul protestează, spunând că n-a zis niciodată ceva despre tovarăşul Secretar General, el debitând numai bancuri cu 'Porcu'. “Ce vorbeşti, mă, crezi că noi nu ştim cine e 'Porcu'  :@)  ?!

8 comentarii:

Doron Mazar spunea...

Pai si unde e degringolada? Ai oferit un singur exemplu, Augustin Buzura, in plus romanul e de acum 25 de ani.

isuciu spunea...

Doron Mazar:
Pai ce a mai scris Buzura dupa 1989 ? „Recviem pentru nebuni şi bestii” – un roman de necitit. Sau Fanus Neagu: „Amantul Marii Doamne Dracula” = o incalceala de situatii fara cap, coada, sens. Agopian a mai scris „Fric”, un esec evident.

Şerban Tomşa spunea...

Splendid articol !
Să zic că Breban şi, parţial, Constantin Ţoiu se află în aceeaşi situaţie ?

isuciu spunea...

Şerban Tomşa :
Da, se pot adauga cele două nume la modul formularii tale. Multumesc pentru comentariu si pentru apreciere.

Doron Mazar spunea...

Pai degringolada asta este una produsa de natura. Oamenii au trecut de o anumita varsta, nici Llosa sau Marquez nu mai scriu ca pe vremuri.

isuciu spunea...

Doron Mazar :

Llosa si Marquez scot inca noi romane sau volume de amintiri. Si Philip Roth. Dar Saramago care scoate carti noi la 85 de ani?

Radu Moldoveanu spunea...

Dintre romancierii citati de dvs. majoritatea au facut parte din structurile fostei nomenclaturi, Nicolae Breban si George Balaita au fost membri ai Comitetului Central, Nicolae Breban ar putea fi ghiar general de Securitate, poate din acest motiv si-a depus iar candidatura la sefia USR, si a jucat un rol activ in represiunea lui Paul Goma, dar au fost stersi din raportul Tismaneanu de un coleg de breasla. Dl. Augustin Buzura pe care l-ati citat isi turna colegii la Securitate, iar Fanus Neagu e un colabo al regimului Iliescu, rasplatit de dl. Eugen Simion, pe vremuri un spion trimis sa iscodeasca pe romanii din Paris, Ionescu, Monica Lovinescu, Ierunca et comp.
Nu cred ca Marquez, Llosa si ceilalti romancieri pot fi inclusi in aceasta armata de fosti turnatori, sau de nomenclaturisti si fripturisti. Ceausescu stia sa-i stapineasca, le-a dat functii, reviste, case nationalizate si bani fara numar iar acum o parte din ei se lupta sa-si pastreze privilegiile cistigate in acel regim odios. Din pacate adevarul despre literatura romana se gaseste in dosarele CNSAS, daca nu vom separa apele si nu vom sti cine pe cine a turnat, nu vom putea niciodata reconstrui literatura romana pe criterii de valoare, competitive cu cele europene.

isuciu spunea...

Radu Moldoveanu:
Marquez si Llosa nu sunt comparabili ca mod de viata si moralitate cu niciun scriitor roman, da. In plus scrisul lor are recunoastere internationala. Nu au trecut dintr-un sistem in altul. La Marquez a existat un aspect ciudat : a fost mare prieten cu Fidel Castro. Cu toate acestea, scrierile sale nu au nimic dintr-o ideologie “de stanga”. Era vorba numai de varsta in discutia noastra de aici, apropo de ceea ce spunea Doron Mazar.