povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
marți, 12 ianuarie 2010


Pentru descrierea istoriei eroului său Thomas Mann a ales formula unui jurnal: romanul Doctor Faustus este subîntitulat Viaţa compozitorului Adrian Leverkühn povestită de un prieten. Autorul intră în pielea profesorului de filosofie Serenus Zeitblom şi relatează despre strania existenţă a compozitorului începând de la formarea sa în oraşul Kaisersaschern pe Saale şi până la moartea lui.

Sunt precizate cu  minuţiozitate împrejurările în care s-a născut Adrian Leverkühn, familia, anii de şcoală, preocupările, pasiunile, framântările copilăriei, adolescenţei, amintirea profesorilor cei mai de seamă printre care se distinge Wendell Kretzchmar care preda muzica şi era o somitate în domeniu. Adrian era un tânăr de o mare moralitate şi timiditate, determinate în mare parte de puternica sa spiritualitate, care intra în contradicţie cu cerinţele trupului.

Ajungând la un moment dat la Leipzig – Adrian a călătorit mult în tinereţea sa - îi cere hamalului care-i căra bagajele să-i găsească urgent o gazdă fiind epuizat după drumul făcut şi nimeşte într-o casă deochiată! El descrie faza într-o scrisoare către prietenul său Zeitblom :Mi-ascund emoţia încremenit, privesc în jur şi văd un pian deschis, un prieten, mă reped furtună peste covor drept la el şi, din picioare, atac două-trei acorduri, le mai ştiu şi acum pentru că aveam ideea sonoră în gând […] luminându-se ea în ruga sihastrului în finalul de la Freischütz […]. În vremea asta numai ce se apropie de mine o ocheşică, într-o corseletă spaniolă, cu nasu-n vânt, cu gura mare şi ochii ca migdala, Esmeralda, şi cu braţul mi-atinge leneş obrazul. Mă-ntorc, zvârl scaunul deoparte cu genunchiul, îmi croiesc drum îndărăt peste covor prin iadul desfătărilor, pe lângă ţaţa flecară, trec prin vestibul şi cobor în stradă fără să ating măcar parmaclâcul de alamă.

Aflat mai târziu în Italia, în pensiune la Manardi, are loc întâlnirea cu diavolul. Discuţia lui Adrian Leverkühn cu diavolul, redată sub formă de dialog reprodus după notiţele secrete ale viitorului mare compozitor, sunt de un mare dramatism, concentrare de idei, concepte şi mai ales dispute pe teme religioase, muzicale şi ale artei în general şi ale talentului individual în special. În mod paradoxal şi ironic, diavolul insistă pe valoarea inspiraţiei venită de la Dumnezeu şi blamează eforturile şi rezultale datorate exclusiv transpiraţiei bietului creator.

Pe scurt, el se angajează să-i dea lui Adrian inspiraţia divină fără de care nu se pot crea opere nemuritoare. Leverkühn avea 21 de ani şi diavolul îi mai dă 24 de ani de viaţă, după care va veni să-l ridice. Dar în aceşti 24 de ani nu-i va lipsi bogăţia şi gloria şi va realiza nişte lucrări muzicale de excepţie.

Diavolul îi pune însă nişte condiţii: îi interzice iubirea, pentru că încălzeşte.”Viaţa ta trebuie să fie rece – de aceea n-ai voie să iubeşti pe nimeni.” îi spune el. „Iluminarea îţi lasă puterile spirituale absolut intacte, ba chiar ţi le stimulează uneori, încât ajung la clarviziuni extatice – şi de unde să fie stoarse, la urma urmelor, dacă nu din scumpul tău suflet şi din nepreţuita–ţi viaţă sentimentală?”

Adrian Leverkühn acceptă pactul cu diavolul fiindcă vicleanul nici nu-i lasă timp de gândire. Lucrurile încep însă să-i meargă foarte bine. Compoziţia lui Apocalipsa cum figuris – omagiu adus lui Dürer are un succes imens în epocă şi-l aşază pe piedestalul celebrităţii. Dar interdicţia de a iubi îi aduce necazuri. Se îndrăgosteşte de o femeie extraordinară, Marie Godeau, dar din păcate de aceeaşi femeie se amorezase şi prietenul său cel mai bun, Rudolf Schwerdtfeger.

Rudolf era un mare violonist şi un bărbat fermecător, cu mare succes la femei, acaparat de Ines Rodde, soţia unui anume doctor Helmut Institoris, estet, istoric de artă, docent la şcoala Politehnică. Adrian îl roagă pe Rudolf să facă demersuri pe lângă Marie Godeau în intenţia de a se căsători cu ea. Dar femeia celebră şi frumoasă se îndrăgosteşte de Rudolf şi declară că nu-l iubeşte pe Adrian.

Încurcătura se termină dramatic fiindcă Ines Rodde îl omoară pe Rudolf, din gelozie. Dar Adrian Leverkühn rămâne fără să ajungă la soţia pe care o dorise şi fără prietenul său cel mai bun. Îi rămâne numai muzica. El continuă să compună lucrări extraordinare, una după alta, ajungând cel mai mare şi adulat compozitor din epocă.

El compune Lamentările lui Faustus, o muzică stranie cu uriaşe efecte de contrast, cu o intrare tragică a corului a capella care are maximum de forţă după coborârea lui Faust în infern, piesă orchestrală pentru grand-ballet şi un galop de o fantastică multiplicitate ritmică – o explozie de lamentări după o infernală orgie de veselie.

Cartea lui Thomas Mann schimbă sensul de slăbiciune şi decădere a puterilor asociat noţiunii de bătrâneţe, cu cel al unei forţe extraordinare de creaţie, romanul fiind scris la varsta de 68 de ani.

Mie mi-a produs aceeaşi plăcere de lectură ca şi în cazul Jocului cu margele de sticlă a lui Hermann Hesse. Doctor Faustus – care solicită un efort la citire – îţi lasă un bagaj cultural şi emoţional care te umple pentru toată viaţa. Efortul de lectură ţi se insinuează în minte şi-ţi îmbogăţeşte la propriu viaţa spirituală. Nevoia de a reciti cartea apare imediat ce ai terminat-o. Dacă o ai în bibliotecă îţi stârneşte mulţumirea similară celui ce posedă o comoară.

17 comentarii:

Xenonisis spunea...

Da, deci Docktor Faustus nu îmi place şi nici nu sunt acord cu ideea principală(pactul lui Adrian cu Scaraoschi)! Mulţumesc de recenzia asta excelentă, acum pot ocoli liniştit şi cartea şi autorul!

Eu unul nu cred în diavol şi deci toată povestea cărţii devine irelevantă pentru mine! Eu cred în Lumină nu în Întuneric! Aleg să văd Lumina şi nu Întunericul! Şi asta fără să fiu credincios în nici un fel, nu mă duc la biserică şi nu îmi fac cruce niciodată!
.-= Xenonisis´s last blog ..Curent electric fără cabluri! =-.

Cinabru spunea...

Xenonosis, asta inseamna sa te privezi de o capodopera. E adevarat, dificil de citit, dar cu atat mai mare e satisfactia la final. Sincer, nu vad legatura intre carte si ce scrii tu. Ia pactul cu Diavolul doar ca o metafora, nimic mai mult. Citeste totusi cartea.

Dom Suciu, mi-a placut mult recenzia si cred ca as incerca sa recitesc si eu cartea, candva. Cat mai curand, sper.
.-= Cinabru´s last blog ..Peterson : Irish Flake =-.

als spunea...

draga isuciu,
dc ai folosit conjunctia adversativa 'dar' in fraza imediat urmatoare comparatiei cu 'jocul cu margele de sticla'?!
da impresia k romanul lui hesse (spre deosebire de cel al lui th. mann) NU 'îţi lasă un bagaj cultural şi emoţional care te umple pentru toată viaţa'... :(

poate am suprainterpretat eu acel 'dar', DAR asa mi s-a parut

(scuze pt minuscula cirteala, altfel ma bucur mult k ai produs recenzia promisa!)

isuciu spunea...

Leo :
Ai dreptate, acolo "dar" este nepotrivit. Mai ales ca Dr.Faustus si seamana mult cu Jocul...T. Mann a aflat de cartea lui Hesse dupa ce scrisese jumatate din roman si a ramas siderat de similitudini.

isuciu spunea...

Cinabru:
Eu n-am citit cartea pana acum. Mi-am lasat o bucatica buna mai la sfarsit. Pe de alta parte, cine spune ca lectura lui Mann este usoara, cred ca trece cu privirea deasupra randurilor si atat. Trebuie sa-ti fortezi un pic neuronii pentru a ajunge la o satisfactie imensa.

isuciu spunea...

Xenonisis:

Intalnirea cu diavolul apare in carte cam ca un vis. Daca postarea mea te-ai lamurit intr-un fel cu privire la carte, e bine. Foarte ciudat este ca intentia si receptia nu se pupa. Nu stiu ce gusturi ai. Hermann Hesse ai citit cumva ?

zenobia spunea...

multumiri pentru recenzie. am citit(si recitit de cateva ori) doar "Muntele vrajit" dar sunt fascinata de cum a putut sa scrie acest om. Abia astept sa gasesc "Doctor Faustus"

isuciu spunea...

zenobia:

Foarte corect spui de scrisul sau fascinant. Un titan al literaturii, la fel ca Goethe. Iti urez sa gasesti cartea cat mai repede si sa te delectezi cu ea.

Xenonisis spunea...

Cinabru,

Cumva încerci să îmi prezinţi pactul cu diavolul ca metaforă ?… LOOOOOL


ISuciu,

Nu am citit Hesse, cum nu am citit nici Mann. Citesc foarte puţin în ultima vreme, doar o carte la 1-3 luni. Am citit foarte mult în copilărie şi adolescenţă! Dar am fost dezamăgit rău când am realizat ce repede uităm noi oamenii tot ce citim (îmi mai aduc aminte doar vag ideile din cărţi citite acum 10 ani!!!).

Dacă cartea care face obiectul acestui post îmi va ieşi în cale atunci cu siguranţă o voi citi! Însă nu voi alerga acum la librărie să cumpăr cartea, doar pentru că unii o văd capodoperă!

În opinia mea, numai un om inferior poate face pacturi -fie ele şi literar metaforice- cu diavolul, Mann nu mă impresionează deloc! Oamenii superiori şi inteligenţi îşi ucid demonii din vis, eventual îşi pierd viaţa încercând, nu devin marionete de bâlci ieftin în mâinile nespălatului!
.-= Xenonisis´s last blog ..Curent electric fără cabluri! =-.

Cinabru spunea...

Citeste cartea mai intai, si pe urma spune cum ti s-a parut.
.-= Cinabru´s last blog ..George Orwell : Aspidistra sa traiasca =-.

Raluca spunea...

Salut,

Nu stiu daca o sa citeasca cineva ce scriu acum dar asta prea putin conteaza. As vrea sa felicit si sa multumuesc pt foarte frumoasa prezentare a cartii lui Thomas Mann. Am inceput cartea de multe ori pana acum si parca nu se lasa citita de mine, cel putin. Parca m-as lupta cu ea. Sau poate ca nu-s destul de coapta la minte pt a o citi, pt a o percepe. Cu "Muntele vrajit" nu am intampinat nici o greutate, desi eram mult mai tanara si poate mai putin pregatita pt asemena lectura. Sper ca de data asta sa "dovedesc" eu cartea si nu ea pe mine.

isuciu spunea...

Raluca:

Bine-ai venit !
Daca ai citit Muntele vrajit vei razbi si cu Doctor Faustus. Lectura implica mai mult efort dar satisfactiile sunt pe masura. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca aceasta carte iti lasa ceva substantial in cultura personala, nu ca speculatiile gen Dan Brown (exemplu luat intamplator).

Nicoleta spunea...

Nu am citit Thomas Mann, dar dupa o discutie cu un amic neamt am devenit curioasa. Recenzia aceasta chiar m-a convins:)si mi-am si comandat "Dr Faustus".Sigur va urma "Muntele vrajit".

Multumesc,

isuciu spunea...

Nicoleta:

O sa ai numai de castigat !

Sade spunea...

Facem un pact,Xenonisis? Incearca sa crezi numai in cald,nu si in rece. Faptul ca tu crezi in ceva, nu poti cu atata revolta sa negi existenta celeilalte parti. Data viitoare incearca-le pe amandou,inainte de a le condamna,si ramai cu aceea care iti convine!

Liseuse spunea...

Pentru Xenonisis

O sancta simplicitas!

dragdelectura spunea...

Doktor Faustus m-a miscat pana la lacrimi si asa ceva nu mi s-a mai intamplat.
Pentru cine nu poate accepta partea pactului cu diavolul, poate ar trebui spus ca T. Mann construieste cu mult rafinament o serie de alte optiuni interpretative pentru ea. Asadar, desi Adrian fuge mancand pamantul din bordel, el o va cauta pe Esmeralda in strainatate si de la ea va lua sifilis pe care nu-l va trata pana la capat. Stiut fiind faptul ca in faza tertiara sifilisul duce la probleme psihice grave, pactul cu diavolul ar putea fi o trimitere la boala. Dar in ultima pagina a vastului roman T. Mann ofera o cheie de intrepretare care da intrega naratiune peste cap. E un moment de un teribil impact emotional. Destinul muzicianului fictiv Adrian Leverkuehn e o alegorie pentru soarta Germaniei in anii cumpliti ai celui de-al doilea razboi mondial. Pactul cu diavolul e ascensiunea nazistilor la putere, iar decaderea lui Leverkuehn e destinul pe care patria muma nu mai are cum sa-l evite si din care T. Mann spera ca va reusi candva, dupa ce isi va fi izbavit multele pacate, sa se ridice.