Mofturi de ochelarist

Un bătrân de 72 de ani  imobilizat într-un cărucior îşi târăşte zilele şi nopţile prin amintiri. Viaţa lui a fost plină de drame. Soţia lui a murit de  cancer. Nepoata lui, Katya, avea un soţ  pe nume Titus Small care fusese decapitat în Irak după invazia americanilor acolo. Era angajat doar şofer de camion la o firmă care deservea armata americană. Bâtrânul are insomnii. Este atât de chinuit încât ar vrea să se sinucidă.

Deodată se trezeşte într-o groapă cu pereţii ca de sticlă, din care nu poate să iasă. Cine se trezeşte acolo ? Bărbatul în uniformă militară de caporal. Nu-şi aminteşte cum a ajuns în acea groapă. De afară se aud împuşcături. Cineva în uniformă îl ajută să iasă din groapă. Este şeful lui, sergentul. Caporalul întreabă unde se află şi despre ce e vorba.

Sergentul îi spune să-şi îndeplinească misiunea. Sunt în anul 2007 în plin de război de secesiune. „Nu-mi amintesc!” răspunse caporalul. Sergentul îi găseşte o scuză în  bubuiturile tunurilor şi încordarea psihică datorată războiului. Îi spune să meargă mai departe şi să-l omoare pe acel om odios din cauza căruia a început tot acel război.

Cum poate un singur om să declanşeze un război ? Simplu, îi răspunde sergentul. Totul e-n capul lui; omoară-l şi toată nenorocirea se va termina. „Atunci nici noi nu vom mai exista ?” întreabă caporalul. „N-are a face una cu alta” zice sergentul. Tânărul caporal care se numeşte Owen Brick s-a săturat de război. Îi e dor de casa lui şi de tânăra lui soţie, Flora. Nu vrea să omoare pe nimeni.

Dar se pare că soarta lui este hotărâtă de altcineva. Se întâlneşte cu tot felul de personaje care  ştiu ce misiune are el şi-l îndeamnă să acţioneze în continuare.

Romanul este captivant şi derutant. Deşi la început bătrânul care creează în mintea sa un soldat  pentru a-l folosi  drept unealtă de sinucidere (de fapt autorul cărţii inventează aşa ceva), se pare că la un moment nu mai ştie cum să-şi continue povestea. Şi Owen Brick nu mai ajunge la Brill (aşa-l chema pe bătrân). Romanul se continuă şi se sfârşeşte cu o lungă discuţie dintre bătrânul Brill şi fata lui, Miriam. Este o analiză a războiului şi a nenorocirilor de tot felul care pot podidi o familie americană.

Războiul civil inventat de autor purtat pe teritoriul SUA după anul 2001 şi dramele aferente găsesc o argumentare  (niciodată pomenită explicit)  în atentatul de la 11 septembrie. Datorită acelui eveniment totul capătă credibilitate, cu toate că este o naraţiune fantastică.

Citeşti amănuntele descrise  cu încordare şi interes, cu toate că ştii bine că după anul 2000 nu a avut loc în America niciun război de secesiune. Este meritul lui Paul Auster de a crea o lume paralelă cu cea reală, ale cărei trăiri, spaime şi probleme îţi provoacă frâmântări şi reacţii.

Privită cu mare luciditate, cartea îţi poate naşte întrebarea : „De ce să mă impresioneze pe mine toate astea, când sunt pure fantezii ?” Răspunsul ar putea veni dintr-o posibilă definiţie a literaturii: un produs al imaginaţiei care te emoţionează profund.