roman

roman

povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Blog Archive

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
duminică, 28 martie 2010
În adolescenţă am citit mult Jules Verne, Victor Hugo, Walter Scott, Alexandre Dumas. Nu mai ştiu pe la ce vârstă am aflat că voi muri, ca orice om. Poate pe la nouă sau zece ani. Chestia nu m-a înspăimântant deloc, socotind-o o problemă mult prea îndepărtată. Orice adult după ce-a trecut de copilărie trăieşte veşnic cu gândul că până la urmă totul se va sfârşi.

Faptul că lumea va exista în continuare şi fără el nu-l consolează cu nimic. Pe de altă parte, un sentiment neclar dar puternic îţi dă o anume siguranţă : vei muri cât mai târziu şi cât mai nechinuit, pentru că te consideri nevinovat. Cei care mor tineri sunt condamnaţi de comportarea lor păcătoasă. Au omorât pe cineva, au violat, au comis nelegiuri.

Rămâne o mare întrebare: de ce mor în catastrofe naturale sau în accidente oameni nevinovaţi ? Copii de vârste fragede ?  Pedeapsa lui Dumnezeu, sună răspunsul. Pentru ce sunt pedepsiţi nevinovaţii ? Chestia este de neînţeles. Există teorii privind sacrificiile sau alte explicaţii religioase care mie mi se par fără nicio logică. Omul obişnuit îşi vede de treburile lui şi nu se ocupă de aceste probleme. Dar ele nu dispar din mintea lui.

După scriitorii romantici am dat de Balzac. Maturitatea îţi aduce un câştig: nu mai poţi să înghiţi povestea contelui de Monte Cristo. Nu-ţi dă nimeni adresa unei insule plină de comori. Mai simplu ar fi să-ţi spună cineva numele câştigătoare la loto.

Balzac s-a ocupat de lucruri serioase şi nicidecum de astfel de bazaconii.

Oamenii din cărţile lui sunt normali şi nu-şi schimbă condiţia peste noapte. Ariviştii sunt arivişti, curtezanele rămân curtezane,  ocnaşii rămân ocnaşi toată viaţa (nu ca Edmond Dantes). Iată un scriitor care spune adevărul – îţi zici cu satisfacţie.

Când ajungi la Flaubert eşti consternat. Este scriitorul care face incizii în suflet. E mai tare ca toţi. Şi aşa mai departe, fiecărei vârste i se potriveşte un tip de lectură. Dar cu cât afli mai mult din cărţi, cu atât eşti mai trist. Ajungi chiar să-ţi placă să fii zguduit.

Nimeni nu e interesat de o poveste de dragoste normală şi fericită. Plângi citind Anna Karenina şi-ţi place să plângi. Nu mai eşti în stare să citeşti “Copiii căpitanului Grant” şi să te entuziasmezi. Nu mai crezi că tânărul    d'Artagnan învinge singur în luptă patru soldaţi ai lui Richelieu.

Ai câştigat raţiune dar ţi-ai pierdut avântul şi bucuria. Perioada în care citeam Dumas şi Jules Verne nu se va mai întoarce niciodată, cu toate că mai am cărţile la îndemână. Mă întreb : de ce ne place tristeţea ?

17 comentarii:

ryana spunea...

eu nu cred ca ne place tristetea..cred ca ea ne place pe noi,si nu cred ca cineva o si cauta cu lumanarea..paradoxal este cum ca ca ea in conformitate cu matematica vietii este absolut singurul rezultatat al tuturor calculelor personale..ne “croim” idealuri inca din copilarie,ne facem sperante..unele lucruri nu le obtinem si ne intristam..altele le obtinem, ne bucuram pe moment de ele insa mai curand sau mai tarziu,nu par ce am dori..ne intristam..tineretea da sentimentul ca nu vei fi batran precum ..aia:)..dar timpul nu iarta si vine ziua cand,esti ca ei,desigur si vine iar tristetea..romanele amintite..nu le citesti ptr.ca iti place tristetea,ci ptr.ca ori nu stii finalul cartii(si aici pot sa enumar destule romane triste ecranizate pe care nu le-am mai citit stiind sfarsitul)...ori pentru a savura maiestria autorului in creatia sa literara…ce sa spun, oricat am ocoli-o in viata, tristetea ne iese in cale fiecaruia mai curand sau mai tarziu..de ce mor unii oameni de tineri,de boli,sau in catastrofe,etc?..iata esenta fatalismului de multi respins in conceptie…insa daca ii intrebi si pe ei, iti vor raspunde”asa a fost sa fie”!…am renuntat de mult sa mai lupt pt.ceva..ptr.ca viata mi-a dat exact inversul a ceea ce am sperat…

isuciu spunea...

ryana:
Eu am auzit deseori femei care spuneau ca vor sa vada vreun film sa se mai destinda si sa planga in hohote !

ryana spunea...

asta chiar ca nu stiam:)....probabil nu au descoperit sau nu suporta sa planga in ele insele in hohote..mi se pare ridicol,sa merg la cinematograf si sa ma smiorcai cu nasul in batista dar mai ales sa vada lumea cat de mult sufar eu pentru subiectul filmului desigur..o fatarnicie mascata dupa a mea parere,sau naiba stie un fel de masochism...nu, la filmele de genul asta incerc sa-mi adun in mine lacrimile,dar in general le ocolesc ,prefer mai degraba sa il urmaresc singura eu cu mine cand se poate si atunci ma descarc..de regula imi plac teribil comediile,si acolo chiar rad in hohote,si ma mai tine o vreme bunadispozitie a filmului,uneori intimplandu-se sa mai si rad de-a proasta precum cel ce "rade de ce-si aduce aminte":)...
.-= ryana´s last blog ..o cafea cu... replici... =-.

isuciu spunea...

ryana:
Din totalul de scrieri literare cele mai multe au o incarcatura grava. Tonul apasator, uneori sumbru, se potriveste mult mai bine temelor serioase. Lucrarile comice, satirice, sau comediile nu se armonizeaza cu subiecte “de viata si de moarte”. La film este altceva. Insa nici aici nu s-au creat capodopere. Nu poti sa tratezi in comedii subiecte profunde. A facut-o doar Shakespeare in comediile din teatrul scris de el. In ceea ce priveste preferintele pentru spectacole de smuls parul din cap, acestea sunt caracteristice pentru amatoarele de telenovele – asta voiam sa spun ! Si aici exista eroi care mor foarte greu, primesc o impuscatura in inima si cad pe spate, dar se ridica dupa doua minute si mai spun cate ceva emotionant, mai primesc vreo trei gloante si cand sa spui ca episodul s-a terminat, mortul mai misca o data buzele sa mai comunice o chestie importanta despre vreun fiu din flori…Chiar si dupa ce este inmormantat nu e sigur ca impuscatul nu mai apare si-n episodul urmator (face el vreo smecherie)…

ryana spunea...

Shakespeare,da,ramane inegalabil....si iata cum trebuie sa recunosc eu cum ca sintagma”nimeni nu-i de neinlocuit”,nu este de loc viabila…. legat de asta,ceva vreme in urma,mi-am dat demisia dintr-un post,pe motiv ca la fiecare contradictie pe teme profesionale,managerul trantea expresia de mai sus..la plecare cum nu dorea sa-mi dea drumul,i-am spus cred ca necontrolat,pai nu spuneati dvs.cum ca nimeni nu-i de neinlocuit?:))..telenovela..hm…apropos,pe ce posturi tv.mai ruleaza,ca eu mai mult le prefer pe cele de pe discovery channel…...
.-= ryana´s last blog ..o cafea cu... replici... =-.

ryana spunea...

se intimpla ceva..nu-mi ia notita,sau comentariile sunt cumva moderate?
.-= ryana´s last blog ..o cafea cu... replici... =-.

isuciu spunea...

ryana:
Am vazut intamplator un fragment… nu stiu pe ce post era. Nu ma uit la telenovele. Dar exista un public mult mai impresionat de imbecilitatile din telenovele decat de realitatile dure ale vietii de azi. Paradoxal.

ryana spunea...

dap'..telenovela si maneaua,sunt pasiunile paradoxale a majoritatii...la telenovele am inteles"imbecilitatea",mai ales in randul femeilor,ca la barbati nu prea am intilnit,subiectul unei telenovele este ceva in genul basmului cenusereasa,adica o fata frumoasa si saraca,intra in atentia unui fante fain si bogat,si ..apoi intriga de masa sau clasa..dar cu maneaua,sa ma ierte dumnezeu,deja numai la gandul ca pe la o nunta sau petrecere, esti obligat sa inghiti si astfel de paradoxuri,ma face sa ma lipsesc de astfel de distractii...
.-= ryana´s last blog ..o cafea cu... replici... =-.

isuciu spunea...

ryana:

Maneaua care se canta azi este o lalaiala de cretini jalnici.

ryana spunea...

=))..asa este..dar ce-i care o savureaza,oare la ce categorie intra?....biensure,"la cei ce se aseamna se aduna"...iar noi ceilalati deja devenim precum o.z.n-uri,numai bine de studiat si de comentat prin a lor "gradina":)...o sapatamana minunata sa ai, plina de zambete si soare:)...
.-= ryana´s last blog ..o cafea cu... replici... =-.

isuciu spunea...

ryana :
Pai manelizarea tarii este aproape totala. De la Basescu la Patapievici, cuprinzand ca o pandemie (pandalie !) toate categoriile sociale.

ryana spunea...

imi place pe aici,lasand de-o parte textele pline de viata si de o remarcabila inteligenta..iata ma atrag si mutunacii,si mai nou miniaavatarul de la nik-ul celui ce comenteaza...la mine bag seama ca am avansat..de la fetita cu codite la inger,eeeeeee!..e ceva..doar daca nu ar trebui sa o interpretez poate ..zburatoare=))

isuciu spunea...

ryana:
Poate ca si mutunacii sunt atrasi de tine…\m/ . Dar am cam iesit din tema.

voroncas spunea...

cand vine vorba de lectura, sa zicem, ne place tristetea (si) pentru ca nu e a noastra, de fapt; empatizam cu 'lumea narata', ce-i drept, dar in acelasi timp pastram detasarea, stim ca suntem in siguranta. (idee discutata si de freud.) apoi, eu m-as intoarce la catharsisul lui aristotel, extrapoland nitel: prin lectura - sau, ma rog, prin 'sublimare estetica' - devenim constienti de propriile spaime/tristeti, dar le si 'gestionam' mai bine - nu stiu daca le vindecam sau depasim propriu-zis :) - prin perceptia mediata sau prin de-responsabilizare, in sensul ca povara nu mai e doar a noastra, o impartim si impartasim cu cineva (personajul).
dar toate astea daca acceptam ideea unei lecturi empatice (cu tot cu 'riscurile' si pericolele sale).
.-= voroncas´s last blog ..secretul feministelor =-.

Cioiulescu spunea...

Cautam lecturi care sa corespunda preocuparilor, dilemelor noastre, sau care intuim ca ne-ar putea ajuta sa depasim un impas sentimental, intelectual sau spiritual.
Nu cred ca putem sa ne pierdem avantul sau bucuria in carti, cum nu cred ca ni-l putem gasi acolo.
Eu unuö, incerc sa evit hipertrofierea ratiunii, pana la a deveni o piedica in calea nazuintelor naturale ale altor etaje ale constiintei.

Frumoasa intrebare, de la un "fellow" ochelarist. Ma bucur c-am ajuns aici si voi reveni.
.-= Cioiulescu´s last blog ..Jurnal marocan =-.

isuciu spunea...

voroncas:
Adica lectura este o empatizare cu lumea narata si in acelasi timp o terapie – frumos zis ! Puteam sa mergem mai departe si sa ne intrebam de ce lumea descrisa in carti este trista ? „Floare-albastră/floare-albastră.../Totuşi este trist în lume!” zice Eminescu. Ce inseamna asta ? Ca Raul este preponderant ? Nu ; exista si Binele in proportie egala, altfel lumea s-ar prabusi. Dar ne aparam de Rau prin Arta. Ne ajuta sa ne detasam si sa ne simtim in siguranta. E bine ca exista Raul ca sa avem impotriva cui sa ridicam ziduri de creatie literara si artistica. Impotriva Binelui nu lupta nimeni. Deci este Raul si necesar ?

isuciu spunea...

Cioiulescu:
Evitarea hipertrofierii ratiunii - o solutie. Poate pur personala, pentru ca in general ratiunea la romani nu se dovedeste caracteristica dominanta. Mai degraba instinctul dar si acela contraproductiv din punct de vedere social.