roman

roman

povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
sâmbătă, 26 iunie 2010
„Ce mai rămâne din cultura franceză” este un volum polemic. Scrisă (în prima parte) de un american bun cunoscător al literaturii franceze, Donald Morrison, cartea analizează starea culturii franceze în prezent. Şi concluzionează că literatura şi cultura franceză este în decădere.Adică se deosebeşte substanţial de trecut. „ Deşi francezii nu au inventat romanul, au dominat acest gen literar din secolul XIX - lea până în secolul XX : Stendhal, Balzac, Hugo, Dumas pere (să nu se înţeleagă fructe, ci tată ) et fils, Flaubert, Zola, Proust, Celine...” spune Morrison.

El mai spune că literatura franceză a început să de deterioreze pe la mijlocul secolului XX, odată cu apariţia Noului Roman. Pentru că Noul Roman îşi propunea să submineze convenţiile literare în vigoare – verosimilitatea şi intriga, folosind experimente ameţitoare şi confuze. Autoficţiunea a fost considerată o mare problemă .

A povesti o relaţie amoroasă, drumul cu metroul etc., totul devine foarte uşor.Nu e nevoie de documentare, de dezvoltarea unor personaje universale. Acum toată lumea are impresia că poate scrie. Şi hop –ţop, postări pe Internet.

Aceeaşi viziune despre cultura franceză se găseşte în partea a doua a volumului – „Preocuparea pentru grandoare” – scrisă de Antoine Compagnon – în care autorul francez confirmă teoria lui Donald Morrison: cultura franceză e pe moarte. Compagnon arată că din lista scriitorilor traduşi în alte limbi decât franceză şi premiaţi, - Pascal Quignard, Michel Huellebecq, Yasmina Reza, Marie NDiaye, Julia Kristeva, Edouard Glissant,  Maryse Conde,  Assia Djebar, Jean Echenoz, Alain Mabanckou, - niciunul nu atinge grandoarea şi anvergura unor Flaubert, Proust etc.

M-a mirat faptul că nimeni nu-l pomeneşte pe Michel Tournier.

În postfaţa semnată de Horia Roman Patapievici, mi se pare că am găsit o opinie mai realistă. El spune : „În primul caz ( premisa declinului cultural) problema care se pune este cea a existenţei marilor artişti, care, fireşte, e diferită de chestiunea influenţei lor ori a influenţei culturii lor, pur şi simplu.Dacă ne întrebăm câţi Balzac, Flaubert ori Proust mai are azi Franţa, e cazul să ne întrebăm […] şi câţi Dostoievski au ruşii ori câţi Melville, americanii. Căci e bine să nu ne minţim singuri : francezii nu erau conştienţi  la 1860 de norocul de a-l avea pe Flaubert, nici americanii pe Melville, nici ruşii pe Dostoievski.” Corect. Pentru validarea valorilor, se cere timp.
marți, 22 iunie 2010
Veneţia este oraşul iubirii. O pornire ciudată te-ndeamnă la dragoste şi duioşie faţă de aproapele tău.

Dacă s-ar plimba prin Veneţia fel de fel de personalităţi de la noi, poate că i-am vedea pe Băsescu îmbrăţişându-se cu Geoană, pe Năstase cu Boc, pe Elena Udrea cu Vanghelie, pe Teo Trandafir cu Aura Vasile – pardon, asta chiar am văzut ! :-bd

Şi acum pozele şi o plimbare pe Grand Canal.

[caption id="attachment_2566" align="aligncenter" width="500" caption="Vedere de pe vapor"][/caption]

[caption id="attachment_2570" align="aligncenter" width="500" caption="Tarabe, terase, porumbei..."][/caption]

[caption id="attachment_2571" align="aligncenter" width="500" caption="In fata Palatului ducal"][/caption]

[caption id="attachment_2572" align="aligncenter" width="500" caption="Strada din zona apropiata de piata San Marco"][/caption]

[caption id="attachment_2573" align="aligncenter" width="500" caption="Gondole pe canal"][/caption]

[caption id="attachment_2574" align="aligncenter" width="375" caption="Straduta ingusta"][/caption]

[caption id="attachment_2575" align="aligncenter" width="500" caption="Gondole, gondolieri, lume..."][/caption]

[caption id="attachment_2576" align="aligncenter" width="500" caption="Cu gondola la restaurant"][/caption]

miercuri, 16 iunie 2010
Sunt in Italia, in Lido  di Jesolo. Este plaja Venetiei. Un roman care sta aici de cativa ani m-a adus cu masina de la aeroportul Marco Polo. Tipul mi-a spus : “Va arat eu Venetia. Statuia lui Columb, ratele alea din Piata San Marco, totu’. Desi nu stiu daca e bine sa va pierdeti timpul. Daca vreti sa va simtiti bine, puteti sa veniti la mine in gradina sa punem un gratar si sa bem toata noaptea.” “ Da, i-am zis eu, asta e si visul meu” “Normal, stiu sa fac niste mici excelenti. Astia de pe aici nu stiu decat de calamari si fidele”. M-a intrebat cand sa vina sa ma ia pentru  Venetia. “Iti dau eu telefon” i-am zis si a doua zi am plecat cu un vapor spre Venetia, fara amicul meu. Din fericire n-am dat de niciun roman. Am stat destul de mult cu un pahar de vin alb (putin acidulat ) in Piata San Marco. Nu-mi venea sa cred ca o asa minunatie de cladire s-a construit chiar acolo. Eu as fi plasat-o in locul Teatrului National din  Bucuresti. Basilica San Marco este incarcata de sculpturi si picturi frumoase, dar am inteles ca niciunul dintre artisti nu era roman. Desi puteau sa apeleze… In fine, s-au descurcat si ei cum au putut. Am patruns pe niste stradute intortocheate spre interior.Erau multe magazine mici si inghesuite unde se vindeau fel de fel de prostii, mai ales masti de carnaval. Canale strabatute de gondole. Am observat ca gondolierii erau smecheri si impingeau deseori cu cate in picior in zidurile vechi in loc sa-si foloseasca vaslele lor. Pe stradutele inguste si intunecate, burdusite cu vitrine cu fel de fel de lighioane de mare ( de parca eram la Muzeul Antipa) niste vanzatori ne tot imbiau sa mancam.Unul chiar alergase dupa mine cu o tava in care era un peste urias. Si Georgica al meu imi spusese sa ma feresc de romani. Din loc in loc erau ghizi poligloti care se ofereau sa-ti arate orasul mergand pe jos. N-aveam eu pretentia sa ma care in carca dar pe jos puteam sa merg si eu. N-am vazut prin centrul acela o masina, o trasura ca la Viena, o motocicleta. Bine, era si imposibil ca un autobus sa mearga prin canalele de acolo. La un moment dat m-am bucurat ca se apropiase un vehicul pe care scria taxi. Dar numai soferul arata a taximetrist, masina era ca o barca. O salupa cu motor. Seara m-am intors pe platoul din fata de la Palatul Dogilor (oare cum se numeau nevestele dogilor ?) si am luat vaporul spre locul meu de plaja. Acum vreau sa fac plaja dar ploua marunt. Daca se face frumos am sa ma bronzez. Daca nu, voi mai veni la intrenet si o sa va mai spus cate ceva. Cu bine !
luni, 14 iunie 2010
Aşa că plec. Uraaaaaa m/!
duminică, 13 iunie 2010
Să vă spun ce s-a-ntâmplat chiar în sămbăta care a trecut:

M-am trezit din somn transpirat şi speriat.Visasem ceva urât şi auzisem un zgomot în apartament.N-am aprins veioza. Prin fereastră pătrundea ceva lumină de la razele lunii. Am auzit clar cum cineva deschide uşa de la intrare.M-am rostogolit din pat pe covor şi am înaintat de-a buşilea, cu inima cât un purice.Când s-a aprins lumina în sufragerie eu l-am lovit pe bărbat în frunte cu o sticlă de şampanie – pe jumătate plină – iar pe femeie...ei bine, dragii mei cititori, pe ea am admirat-o. Era de o frumuseţe rară, aparte. Ca să vă faceţi o idee vă spus că semăna leit cu  Lynn Collins  - actriţa din filmul Neguţătorul din Veneţia-.

Dar a făcut o greşeală: avea o fustă foarte scurtă şi un decolteu prea larg. Când s-a aplecat peste bărbatul rănit la cap (cine l-a pus să se expună!) i-am văzut femeii sânii. Ceea ce era prea de tot pentru mine sculat din pat la ora aia. Şi ca să nu mai lungesc vorba, am violat-o. Pentru că ea la început n-a vrut cu niciun chip. Nici la sfârşit. Poate puţin pe la mijloc, judecând după tonalitatea unor sunete pe care le scotea.

M-am îmbrăcat rapid şi i-am smuls femeii telefonul cu care încerca să sune la poliţie. Apoi i-am dat o palmă foarte aplicată şi convingătoare destinată să-i inducă nişte sentimente umane faţă de mine, să nu ajung pe mâna poliţiei formată de regulă din mari mitocani.

M-am dus într-un părculeţ din apropierea blocului şi m-am recules stând pe o bancă. Deodată am auzit sirenele unor maşini de poliţie. Cine ştie ce infractor făcuse vreo măgărie ! Vroiam să-mi analizez situaţia dar nu puteam să mă concentrez fiindcă femeia mă obseda.

O vedeam înaintea ochilor şi-i simţeam încă mirosul corpului. Mă gândeam fără să vreau numai la ea. Oh, Doamne ! În viaţa mea nu mai ţinusem în braţe o astfel de fiinţă. Şi am ceva experienţă cu femeile. Sau mai bine zis cu dragostea. Deşi problema începea să mă încurce. Una-i una şi alta-i alta. Foate rar se suprapun astea două : dragostea şi sexul. Trebuia să găsesc un mijloc să scap de ganduri.

N-aveam nimic de băut la mine. În jurul băncii erau două trei sticle de votcă, dar erau golite de nişte nemernici declasaţi care băuseră în parc. Deodată în faţa mea răsări un individ. Era cam trei noaptea, liniştea era absolută şi nu-mi explicam cum de nu-l auzisem pe bărbatul respectiv.

Deocamdată atât. Mai e dar nu mai am timp. Mă duc la Bookfest.