roman

roman

povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
luni, 13 septembrie 2010
Cartea à la Mateiu

O să risc un truism: fără Mateiu Caragiale ca personaj, cartea aceasta n-ar fi existat! Este un omagiu adus personajului cu propriile sale vorbe. Așa cum Craii... și celelalte cîștigă mult – în fascinație – de pe urma existenței hors-norme, cum ziceam, a autorului lor, tot așa cartea lui Iovan se hrănește din toate ipotezele pe care misteriosul Mateiu Caragiale le-a suscitat încă din timpul vieții.
Paradoxul este că această “despuiere” cotidiană pe care o întreprinde la-fel-de-misteriosul Iovan (autor discret, secret, rar și retractil) nu-i răpește personajului Mateiu aura de mister. Mistificarea prelungește misterul: ieșit din scenă “sub pecetea tainei”, Mateiu revine în avanscenă în chip de fantomă textuală, amalgamînd în propria-i umbră toate acele ipoteze antume și adăugîndu-le, fertil, cîteva ipoteze literare materializate după moartea autorului: în primul rînd, desigur, intertextul borgesian și, nu mai puțin, acela – mai apăsat ludic – mirceahoriasimionescian: volumul (el însuși sui-generis) al lui Iovan pare un titlu posibil din Bibliografia generală...
Recunosc a nu fi citit, pînă la această carte apărută în 2008, decît un alt titlu al lui Iovan: irezistibila, inimitabila și inenarabila Comisie specială. Am citit-o în anii 80, uluit să descopăr un autor și un op care “surfau” cu grație vulgata literară a epocii; Comisia specială este – din punctul meu de vedere – nu doar cea mai devastatoare analiză (la microscop!) a etosului acelui timp, ci și o “deconstrucție” (profund subversivă) a literaturii aceleia... Aproape experimental, aproape “proces-verbal”, romanul – căci roman este! – ia limbajul denunțurilor mărunte și, punîndu-l cu îngrijire și meticulozitate în pagini, sucește gîtul retoricii aferente: un tur de forță care anunța, deja, un scriitor prodigios.
Ultimele însemnări... este poate, din acest punct de vedere, mai puțin spectaculos. E (ca să fac o comparație “deplasată”) precum Tarantino care, după genialele “suciri ale gîtului” din Reservoir Dogs și Pulp Fiction, revine la narațiunea bătrînească odată cu Inglourious Basterds. La fel, cartea lui Iovan se întoarce la străvechea convenție a scrisorilor/însemnărilor/manuscriselor găsite ca gaj al autenticității acestora – numai că “sucește” ordinea: în loc ca dovada să fie prezentată la început, ea e plasată la sfîrșit, introducînd (în aceeași bună tradiție narativă) autorul însuși (i.e. Ion Iovan) în trama epicii. Cum spuneam: ca strategie de construcție, metoda este cît se poate de eficace; ca verosimilitate însă, mă tem că ipoteza “fiului din flori” al lui Mateiu – conceput cu o evreică mai tînără, Emma – nu stă în picioare. Nu mai știu cine, și unde, încerca să-și imagineze cum s-ar fi adaptat Mihail Sebastian – prezent în Ultimele însemnări... în chip de “Iosef-Sebastian” și privit cu afecțiune de “Mateiu” - regimului comunist instaurat după 1947: ar fi fugit din țară, ca mulți alți evrei? S-ar fi “pliat” pe comandamentele politico-literare ale epocii, la fel ca – iarăși – mulți alți scriitori evrei de stînga? Îndrăznesc să cred că o continuare a legendei Mateiu dincolo de 1936 (anul morții) cu cel puțin 15-20 de ani ar fi fost, poate, mai savuroasă – deși, firește, la fel de improbabilă ca și ipoteza fiului său postum... Dacă nu s-ar fi sinucis în secunda 2 a abdicării Regelui, e de presupus că ar fi încercat, și el, să fugă din România. Dar, cunoscînd aversiunea lui Mateiu atît față de ideea sinuciderii, cît și, mai ales, a unei “puteri populare” căreia nici măcar nu i-a putut anticipa nocivitatea, e de presupus – de asemenea – că dilema lui ar fi fost teribilă.
Și totuși: întîlnirea – pe masa de operație a Istoriei – a Stilului Mateiu I. Caragiale (cu tot ce avea acesta “reacționar” și irepetabil) cu “stilul” proletariatului învingător (cu tot ce avea acesta “revoluționar” și ireversibil) ar fi făcut – poate – un “bestseller” absurd-grotesc de cea mai adîncă ironie... alș

6 comentarii:

als spunea...

am primit un mesaj f frumos din partea dlui iovan :)

lolablau spunea...

cred ca v-a scris ca l-ati inteles cel mai bine si pe mateiu si pe el insusi:)

als spunea...

eh, nici kiar asa :) nu - mi-a dat dreptate in privinta 'cokiliilor', mi-a zis k nu mai are ce sa fak in privinta 'epistolarului' & m-a invidiat pt cuvintul 'sionoaicelor', zicea k ar fi tbuit sa-l gaseask dinsul B-)

cristian.sirb spunea...

Oare mai exista alta 'cultura' pe glob (era sa scriu blog, ca tot aia e) care sa mai traga intr-atita de-un scriitor? Mai ales scriitorul unei singure opere acatarii. Cu cit vad mai multe postari pe tema 'sarmanului neinteles MC', cu atit mi-e mai rau. So, move on. :)

als spunea...

pai avem si noi UN decadent comme il faut, & si pe asta vreti sa ni-l omoriti? :)

cristian.sirb spunea...

Vai, departe de mine Gândul! Atunci, să zic: live on! (deși, la engleza mea...:)