povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Blog Archive

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
miercuri, 13 octombrie 2010
Povestea începe în Chile în tipul preşedintelui Salvador Allende în anul 1972. În capitala Conception făcea mare vâlvă un poet, Alberto Ruiz - Tagle, care avea o viaţă  tumultuoasă  şi uneori misterioasă. Frecventa un atelier de poezie unde venea multă lume bună. Acolo puteau fi întâlnite surorile Veronica şi Angelica Garmendia, frumoase şi cultivate. Ele se îndrăgostesc de Alberto Ruiz – Tagle.

Poetul avea şi o altă faţetă decât cea de  artist şi anume una de foarte curajos pilot de avioane. Atunci se prezenta sub numele de  Carlos Wieder şi-şi demonstrează prima dată calităţile de pilot într-o zi  când scrie versuri pe cer cu dâra de fum de la avion.  Carlos Wieder a început să fie invitat la mitingurile aviatice. La un moment dat el scrisese pe cer : Ucenici ai focului. S-au făcut presupuneri cu privire la semnificaţia expresiei. Cam în acea perioadă una din frumoasele surori Garmedia fusese omorâtă.

Se instaurează dictatura lui Pinochet şi Carlos Wieder devine tot mai activ pe un front misterios şi întunecat. Există un moment în care poetul-pilot se dezvăluie: când organizează în casa lui o expoziţie de fotografii. O cameră este tapetată cu poze aduse parcă dintr-un laborator de criminalistică : corpuri desfigurate şi dezmembrate de femei şi bărbaţi dispărute în mod neelucidat în ultimul timp. Printre ele se vede şi o fotografie a Veronicăi Garmendia. Invitaţii sunt oripilaţi.

La un moment dat Wieder dispare. Bănuit de numeroase şi oribile crime este căutat pentru a fi judecat şi pedepsit.

Cartea lui Roberto Bolaño este scrisă într-un stil de relatare rece a evenimentelor şi este compusă din multe imagini care par fără legătură între ele. Nu rezultă că unele fapte ar decurge din altele, singurul aspect comun fiind violenţa acestora. Expunerea narativă seamănă cu o vizionare de fotografii cu diferite orori. Nişte victime pentru care nu există vinovaţi.

Cu toate că nu manifestă o atitudine de compătimire a răului produs, senzaţia produsă de scrisul lui  Bolaño este tocmai de revoltă faţă de cei care produc astfel de fapte. Cruzimea unui om ca Wieder care comitea crime din motive estetice este demascată de autor cu un fel de neputinţă.

Acest stil al lui Bolaño oarecum reportericesc dar scurtcircuitat cu reflecţii despre viaţă, moarte şi violenţă este foarte sugestiv. Pe măsură ce citeşti te cuprinde o alarmă, o nelinişte care nu are o explicaţie clară ; în acelaşi timp ai un fel de mulţumire ca şi cum ai fi văzut foarte bine nişte lucruri ; în realitate, n-ai « văzut » nimic. Doar luciditatea de o nesfârşită tristeţe a lui Roberto Bolaño.

4 comentarii:

ryana spunea...

execelentă recenzie!:)....de multe ori am această paranoia personală(explicabilă în urma atâtor filme şi cărţi citite,deşi ocolesc cu bună ştiinţă orice proiecţie sau carte ce scoate la iveală violenţa).....dacă totuşi cumva prin absurd,am relaţionat cu vreun criminal ascuns cumva sub haina unui om de bine?...că aceste orori nu se întîmplă numai pe pământ sud american,ci mai pe tot globul..iar zidurile închisorilor de ar putea vorbi, cred că am fi uimiţi de câţi oameni sunt prizonieri pe viaţă sau executaţi nevinovaţi...la noi se ştie celebrul caz Râmaru,asemănător celui din Anglia al lui Jack spintecătorul...planează de ani suspiciunea că de fapt adevăraţii criminali nu au fost prinşi niciodataă...că bine spunea Nietzsche:”fiecare suflet este pentru alt suflet o lume ascunsă!”..

isuciu spunea...

ryana :

Credeam ca m-ai uitat. Merci de comentariu. Asa e, ororile se petrec peste tot in lume. Iar noi suntem specialisti in asa ceva, dar nu avem vreun Roberto Bolano sa scrie.

Liviu Drugă spunea...

Pare foarte interesanta, o trec pe lista. Cum despre paranoia personala nu pot vorbi decat in nume personal prefer sa tac. :)) Am mai povestit eu recent niste amarate de vise de-ale mele si o tanara doamna, vecina mea de masa, si-a tras scaunul mai departe de mine: Bai, ce dracu e in capul ala al tau?!? :))

ryana spunea...

se poate să te uit eu cumva?..nici nu se pune problema:)..chiar doream să-ţi mulţumesc pt.faptul că nu ai renunţat la acest spaţiu plăcut,primitor, de "cafenea" literară virtuală , cum îmi place mie să-mi spun în gând,...ţin să spun că mi-a lipsit prezenţa ta atunci când te-ai retras,dar nu am vrut să comentez.....mereu mă ”strecor” discret într-un colţ,şi citesc cu mare interes orice se scrie aici,şi mă mulţumesc să admir sufletul ce-l pui în tot ce scrii... deşi pare că m-am reîntors pe aici,de fapt eu nu am fost niciodată plecată..poate doar cu sorcova uneori,dar aia doar la mine pe blog:))))))..o seară frumoasă!...