roman

roman

povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
joi, 13 ianuarie 2011
Romanul lui Nimigean are 500 de pagini, dar în modul în care a fost scris putea avea cel puţin de două ori pe atât. Subiectul este un fel de „Moartea domnului Lăzărescu”, dar în cadrul familiei. Pacientul în cauză este mama bătrână şi bolnavă a lui Liviu, un tânăr nerealizat în viaţă care, în timp ce are grijă de mama lui, ne vorbeşte de soarta sa. Povestea este relatată la persoana a întâi. Romanul cere un oarecare efort de lectură, dar nu prea mare, fiindcă autorul ştie să întreţină constantă o anumită tensiune. Sunt multe amănunte realiste. Uneori prea multe. Sunt episoade prin care a trecut fiecare om. Dar evenimentele legate de moartea părinţilor sunt cele mai triste din viaţa oricărei persoane, astfel încât parcă nici nu-ţi vine să-ţi aduci aminte de ele. Nu mai vrei să retrăieşti aşa ceva în veci.

De ce plângi la unele filme ? Pentru că eşti emoţionat de anumite tragedii din viaţă, chiar dacă respectivele evenimente n-au nicio legătură cu tine. Arta reuşeşte să te facă să trăieşti într-un univers care, chiar dacă e tragic, în realitate pe tine nu te atinge. Tu stai în fotoliu şi te uiţi la film sau citeşti o carte bună. Între tine şi lumea pe care o trăieşti există un zid de sticlă.

În romanul lui Nimigean nu există niciun zid. Pătrunzi direct pe scenă. Nu ştiu dacă este o calitate a scrisului lui, pentru că şi în relatările reportericeşti despre boli, accidente, ajungi să afli nemijlocit amănunte înfiorătoare. Te întrebi dacă nu cumva romanul vinde tragedia cu amănuntul. Un junghi, o tuse, o puncţie etc. sunt presărate prin toată cartea, de la început până la sfârşit.

S-ar putea pune întrebarea cum să redai suferinţele trupeşti într-o carte ? Păi aşa, dar eu cred că nu e simplu. În timp ce mama este dusă la spital, este adusă de la spital, are dureri, tuşeşte, i se fac analize, are permanente junghiuri etc., şi Liviu are junghiuri, furnicături dureroase, bule care-i străbat membrele. Între timp Liviu îşi aminteşte şi gândeşte. Despre fosta lui soţie  – Zelda - , despre studenţie, despre revoluţie, despre Iliescu şi Băsescu.

Un personaj care spune multe lucruri interesante este Artemiu, prietenul său care-l găzduieşte în oraş în timp ce mama e la spital. Dar Artemiu se exprimă prea explicit despre securiştii care au devenit capitalişti, despre Uniunea Scriitorilor, despre Revoluţia furată, despre tinerii morţi inutil în decembrie 1989. Sunt pomenite nume de care nimeni nu va mai ştii nimic peste câţiva ani pentru că  informaţiile nu sunt dăltuite în naraţiune. De exemplu Călin Nemeş.

Gândurile lui Liviu reconstituie o frescă – să-i zic aşa – a societăţii noastre din perioda postdecembristă. Dar această lume nu este vie (sau nu mi se pare mie) ci este descrisă la fel ca-n ziare. Personajul o comentează şi o analizează. Când Victor Hugo a redat Revoluţia franceză, a creat câteva personaje pe care parcă le vezi în faţa ochilor (Gavroche în Mizerabilii) fără să pună pe vreun protagonist să povestească despre Revoluţie  la o bere.

În discursul lui interior Liviu intercalează expresii „preţioase” care sună foarte disonant.

Romanul include şi multe poveşti mai mici, istorioare care mi-au plăcut mult. Citindu-le, parcă am regretat că romanul nu este scris în totalitate în nota acelor povestiri.

În perioada când Liviu s-a retras în casa părintească spre a avea grijă de mama sa, situaţia lui fizică devine din ce în ce mai bună: el taie lemne, repară soba de teracotă, seamănă şi pune îngrăşământ; în acest timp constată o destindere a muşchilor care-l dureau şi o mulţumire în urma muncilor făcute. Se induce ideea că ameliorarea stării lui se datorează stabilităţii sănătăţii mamei (cu mici recidive normale pentru un om de 85 de ani).

Cititorul are convingerea pe parcursul lecturii că la sfârşit mama va muri şi autorul va descrie amănunţit  cum se procură coşciugul, cum se sapă groapa, ce haine şi obiceiuri au groparii etc. Dar ultimele rânduri din carte ni-l prezintă pe Liviu privind spre mama sa cum doarme liniştită în şezlongul de pe terasă.

23 comentarii:

Liviu Drugă spunea...

Stii ca - mai pe sub masa, mai direct - au fost voci care au calificat cartea drept capodopera? Cand DC Enache a ridicat-o in slavi la tv in emisiunea lui, autorul mi s-a parut sincer incurcat de laudele care i se aducea in si pe fatza. Zicea Nimigean atunci nu e bine sa ii fie laudata prea tare cartea ca nu cumva cititorii sa se duca la ea cu mari sperante si asteptari si sa se simta inselati. Eram, pana la postarea tare, hotarat sa citesc si eu cartea pana la vara. Acum, dupa ce ai comparat-o cu Moartea domnului Lazarescu, subiect si abordare deloc pe gustul meu, am impins termenul intalnirii cu aceasta supercomentata carte spre toamna-iarna acestui an, de n-or mai aparea alte capodopere intre timp.

Liviu Drugă spunea...

erata: "pana la postarea ta" in loc de "pana la postarea tare" :)

isuciu spunea...

Liviu Drugă:

Dar cartea e buna si merita citita !

evaziuni spontane spunea...

Şi iată cum se subsumează Nimigean esteticii lui,,ecrire sur rien''. O carte bună nu e un scenariu , dar poate deveni. Te gândeşti: ce subiecte ar fi provoacatoare pentru un roman?... şi te gândeşti imediat la dinamism, la acţiune incitantă. Ei bine, Ovidiu Nimigean scrie despre o mamă muribundă şi despre fiul ei fără ocupaţie, estetic vorbind scrie despre o temă statică. Impresionantă este maniera stilistică, acurateţea detaliului care ţin atenţia cititorului trează, neverosimil de trează. Şi ca să fie şi mai şi, văd cartea asta transformată într-un film bun cândva. ( Notă: Reclam drepturi autoriale de casandră dacă se adevereşte. )

isuciu spunea...

eva :

se poate spune si asa...

evaziuni spontane spunea...

Mersi, ,,Giovanni'',... ,,eva'' să-mi rămână numele de-acum..., gură aurită ai avut :)

evaziuni spontane spunea...

* off topic, 2 minutes after

i feel so good... închin o cupă pentru ,,naşul meu de blog''...

isuciu spunea...

eva:
pai de la eva-ziuni si de la venus. adica de la venus mai putin si de la imaginatie mai mult, fiindca n-am vazut asa "in natura" !

evaziuni spontane spunea...

Exact..de la eva-ziuni. M-a bătut o dată gândul să-mi pun pseudonimul aşa, dar tu m-ai determinat definitiv( nu că aş fie eu influneţabil). În rest, da, ai estimat corect: sunt o păcătoasă asumată. Îm plac merele... ,,Bunăvestire pentru floarea mărului''... şi merele-metafore... şi să fur mere...şi să savurez ştrudelul din Transilvania cu mere...şi să stau la umbra mărului...şi să desenez un măr plin de roade, ba ştiu să fac inclusiv friptură cu mere coapte( ai încercat?)... Ce mai, sunt o evă! :)

isuciu spunea...

eva:

sa frig eu mere ? nu. merele imi ard palmele !

evaziuni spontane spunea...

...adică pui carnea de pui în tavă, merele crude, condimentele..totul se caramelizează uşor, se întrepătrund aromele...scoţi tava cu şervet de bucătărie fără să te arzi, apoi desfaci un vin alb şi -ţi suni câţiva prieteni gurmanzi. Ca va? :)

isuciu spunea...

eva :

atentie, starnesti pofte mari !

ovidiu nimigean spunea...

salut, mofturi! am citit recenzia, da, e un punct de vedere. trebuie respectat. il respect. doar ca-mi pare cumva rau ca era cit pe ce sa ne intilnim (ca doi onesti ochelaristi) si am trecut totusi unul pe linga celalalt. dau, avind impresia ca exista o anumita legatura cu volumul in cauza, un citat din nathalie sarraulte, poate iti va sugera, retrospectiv, un unghi diferit de abordare:"se poate intimpla ce niste insi izolati, inadaptati, solitari, morbid inclestati de copilaria lor si intorsi asupra lor insile, cultivindu-si, mai mult sau mai putin constient, gustul pentru o anumita forma de esec, sa izbuteasca, abandonindu-se unei obsesii in aparenta inutile, sa smulga si sa scoata la lumina o bucata de realitate inca necunoscuta." nu chiar asa, dar cam in directia aceasta. ma refer la rdb. dar, oricum, trebuie sa-ti multumesc pentru ca ai dus, chiar si cu satisfactii mediocre, lectura la capat. toate gindurile bune.

isuciu spunea...

Salut, Ovidiu Nimigean !
Sigur, este un punct de vedere. N-am mai citit altceva semnat Nimigean si acum sunt curios sa citesc tot ce ai scris. Nu am spus in postarea mea ca romanul este fundamental deosebit faţă de ceea ce s-a scris până acum (citit de mine) fiindca a spus-o Bogdan-Alexandru Stanescu „l-as putea vedea polemic fata de marea majoritate a prozei romanesti actuale.” În rest, cronica lui B.A.S cred că ţi-a făcut un deserviciu. Ma rog, ar fi fost multe de spus. La un moment dat mama il visează pe Cărtărescu. Dar ea nu l-a văzut niciodată. Nu ştiu ce rost are acest scurt pasaj. Cred că înţelegi ce vreau să spun. Dar facând abstracţie de anumite aspecte care pot fi ameliorate la o reeditare „Radacina..” a apărut ca un pilon important în proza românească actuală de care nu se va putea trece uşor. Drept pentru care eu te felicit ! =D>

evaziuni spontane spunea...

Bună, Ovidiu Nimigean. Noi doi ne-am mai întâlnit când eu ţi-am recenzat cartea în blogolume, dar îţi interzic categoric să mă deconspiri. Nu mă intimidează deloc că eşti un scriitor important, ţi-o interzic, hihihi. Nu de alta, dar am un ascendent asupra dumitale, ţi-a plăcut cum ţi-am înţeles mesajul cărţii şi tot restul. Aici vin incognito, deci .... taisez-vous :)

Vreau să te-ntreb ceva legat de marea teorie a literaturii: contează pentru tine feedbackul de la cititori, recenzenţi? Se scrie proza contemporană şi din interactivitatea asta subiacentă care n-a existat până acum un sfert de veac aprox., când autorul nu interacţiona cu cititorul decât la sesiunea de autografe ?

ovidiu nimigean spunea...

@mdo: f. simpatica trimiterea la pasajul oniric. eu zic sa-l luam ca atare, cu misterul lui. cite nu-i trec bietului om prin minte (sa ne gindim de pilda la... uri geller!) chiar cind e treaz, darmite in vis. de ce nu cartarescu?care el insusi este un oniric. in rest, mai vorbim la corectura pentru editia definitiva (sic!). Ei, nu, sper sa mai vorbim din cind in cind.
@evaziuni (era sa scriu "e-viziuni", ai parte de botezuri pe blogul lui mdo...):mergem pe teoria conspiratiei, deci nu te deconspir. ca sa-ti raspund la atit de serioasa intrebare ar lua ceva timp. pe scurt, feedbackul conteaza, mai ales atunci cind constati ca exista lungimi de unda reale. te plasezi astfel in mitsein-ul tinjit de orisicine, cu atit mai intens de autorele care cauta sa fie si el cit de cit exponential, "general uman" etc. Dar, pe de alta parte, nici nu vreau sa mitizez si sa transform receptarea intr-un soi de piatza a independentii.

isuciu spunea...

Ovidiu Nimigean:
Şezând şi gândindu-mă mai bine (şi eu sunt ardelean) mi-am dat seama că episodul cu M. Cărtărescu pare suprarealist şi sparge pentru o clipă tensiunea creată de o naraţiune mult prea terestră. Altfel, apreciez mult că te-ai aplecat asupra opiniilor mele şi-ţi consider intervenţiile pe blog ca pe un autograf virtual în lipsa unuia real pe carte. ^:)^Mi-ar plăcea mult să mai discutăm.
Isuciu

evaziuni spontane spunea...

Ovidiu,

cu un profund sentiment ,,intracarpatic''(... şi io mi-s tăt ca voi, amu aflu că şi Giovanni îi de-a nost...) am să opinez aşa: să nu strivim corola de minuni a...receptării literaturii. Într-adevăr, nu de exhibări avem nevoie. Ai trecut testul!...hihihi

isuciu spunea...

eva:
ioi ! :-*

evaziuni spontane spunea...

@ isuciu
Postul meu cu supa de Transilvania a pre-inaugurat o serie patriotardă ce va să vină. Ori branduiesc o ţâră provincia, ori mă las. :)

isuciu spunea...

eva:
da-i inainte cu forta si argumente !

gigi burlacu spunea...

da-mi si tu un semn te rog. tel. 0740/955013

Iulian spunea...

Uite si Gigi pe-aici. Ce mai faci bre?
Ma batea gandul sa scriu despre cartea lui Ovidiu si am tras intai o rafala de google ca sa vad ce mai zice targul. Si cand colo, de cine dau? De Gigi!