Mofturi de ochelarist

În ce măsură poţi să fii liber în lumea asta plină de obligaţii ?  Doar aşa pe perioade limitate de timp, în concediu. Laşi totul baltă şi te duci la baltă, la pescuit. Jurnalistul Vatanen loveşte cu maşina pe şosea un iepure. Micuţul animal alb scapă cu viaţă şi jurnalistul îi îngrijeşte rănile. Aflându-se departe de casă şi aproape de pădure, Vatanen porneşte pe jos pe şosea cu iepurele în braţe,  gândindu-se cu amărăciune la viaţa sa apăsătoare. O hăituială perpetuă după subiecte jurnalistice, certurile cu nevastă-sa.

 

Nu avea timp să guste din plăcerea sa cea mai mare, să se plimbe cu micul său iaht. Dădu un telefon unui prieten şi-i spuse că-i vinde barca. Obţinu o sumă importantă şi îi spuse amicului să i-o trimită în localitatea în care se afla, dar mai înainte să-i plătească toate facturile şi să-i dea nevestei o parte din bani. Nevestei lui Vatanen, evident. « Şi ce ai să faci, unde te duci ? » îl întrebă prietenul. « Nu ştiu ! » îi răspunse Vatanen. Totul se petrecea în Finlanda şi era o iarnă splendidă. Cam aşa ca la noi, dar mai... finlandeză.

 

Ţinându-şi iepurele în braţe ca pe o pisică, Vatanen luă un autobuz şi coborî într-o localitate oarecare. Regretă imediat fiindcă afară era ploaie şi frig. Nevăzând niciun hotel se-ndreptă spre prima casă din calea lui. Îi deschise o femeie care îl privi uimită văzându-l ţinând în braţe un iepure ca pe un copilaş. Vatanen ceru adăpost pentru noapte şi ceva mâncare. « Plătesc ! » spuse el. Soţul femeii dădu telefon la poliţie şi curând îşi făcu apariţia un echipaj. Jurnalistul fu arestat pentru vagabondaj. « Dar de ce-mi arestaţi şi iepurele ?». Chiar aşa.

 

Poliţiştii căutară încadrarea juridică. Aveai voie să ai iepure ca animal de companie ? E adevărat că există bogătaşi excentrici cu fel de fel de animale : unii au pantere, alţii tigri, alţii pitoni etc., dar de iepuri nu auziseră. Şi p-ormă ăia sunt plini de bani şi trăiesc în palate, dar un vagabond avea voie să aibă un iepure pe care să-l iubească ? Poliţiştii rămaseră de-a dreptul năuci. De ce să iubeşti un iepure ? Nu poţi să-l arunci dracului ? Sau mai bine să-l mănânci. Cineva se oferi să-i taie animalul. Vatanen nici nu vru să audă. Făcu un scandal monstruos şi spuse că are destui bani. Poliţiştii găsiseră la el o sumă importantă, rezultată din vânzarea bărcii lui.

 

Până la urmă Vatanen şi iepurele scăpară de poliţişti şi plecară mai departe. Mai departe, dar încotro ? Vatanen se angajă în diferite munci fizice. Uneori primea numai adăpost şi mâncare. Obişnuit toată viaţa cu o muncă de birou, se adaptă totuşi foarte uşor eforturilor fizice, umilinţelor şi presiunilor psihice. Oamenii îl hăituiau şi-l considerau dus cu pluta. Motivul principal era micuţul animal alb. Oricine îl vedea cu iepurele în braţe îl considera nebun. Ajungând în Laponia jurnalistul se angajă la paza şi îngrijirea unei păduri. Avea adăpost într-o micuţă cabană din lemn unde trăia împreună cu iepurele său. Cu toate că viaţa era aspră suporta totul cu un fel de mulţumire.

 

Pănă într-o zi sau mai bine zis într-o noapte când îi atacă un urs uriaş. Le forţă fereastra cabanei şi ajunse la masa lor mâncăndu-le toate alimentele. Apoi ursul îi zări şi pe ei, adică pe Vatanen şi pe iepuraş. Începu o luptă teribilă şi Vatanen se alese cu o rană urâtă, dar scăpă pănă la urmă de fiorosul animal. Apoi « discută » cu iepurele şi se hotărî să împuşte ursul (ceea ce era interzis de lege). Dar iepurele păru a aproba hotărârea lui şi porniră în urmărirea bestiei. Lupta lui Vatanen cu ursul îmi aminti de întâmplarea povestită de Hemingway în « Bătrânul şi marea ».

 

Romanul este scris într-un stil foarte atractiv şi se citeşte dintr-o răsuflare. Autorul nu se opreşte pentru consideraţii privind alienarea omului modern. Morala naraţiunii se desprinde din filmul întâmplărilor. Scrisul lui Arto Paasilinna are un farmec deosebit. Mai am o carte de acelaşi autor pe care nu ştiu de ce am tot ocolit-o. Se numeşte  Morarul care urla la lună. Abia aştept s-o citesc.