povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
duminică, 13 februarie 2011
Pentru povestea Marianei Bejan autorul a făcut o temeinică documentare la Viena. Istoria acestei femei începe în comunism şi se continuă până spre zilele noastre. Subiectul s-ar preta foarte bine la o telenovelă, dar scriitorul are „o călcătură grea”. Stilul lui este realist, fără multe metafore sau descrieri poetice. Din contra, din naraţiune răzbat foarte acut asperităţile vieţii. Romanul este scris cursiv, antrenant şi se citeşte uşor. Este plin de nenorociri şi se ştie că, în general, lumea e atrasă de drame.

În calitate de cititor te întrebi dacă necazurile care se abat asupra Marianei sunt cauzate de zona în care trăieşte sau de tranziţia pe care o străbate (ca perioadă istorică) ori este ceva ce poate să i se întâmple oricărui om de pe planeta noastră. Aici intervin forţa şi talentul povestitorului. Fiindcă subiectul îl cam ştim de la început şi ştim şi deznodământul. Dar autorul ştie să ne prindă în capcană. Dacă am apucat să citim primele pagini, în mod sigur ducem lectura până la sfărşit, fiindcă Radu Aldulescu are darul să ne facă să stăm cu ochii-n carte. Vrem să aflăm cum.

Tânăra Mariana Bejan este atrasă de bărbatul fără caracter Remus Delea şi acesta o dezvirginează. Chestie care se-ntâmplă în 1989, înainte de decembrie. Derbedeul face o serie de datorii în contul Marianei, cu care se şi căsătoreşte. Mariana fuge în Austria ca să scape de datorii trecând graniţa în condiţii infernale. Ea ajunge în lagărul de la Traiskirchen. Este violată, bătută, umilită până peste poate. Apoi nimereşte într-un grup de hoţi din Viena. După multe peripeţii neplăcute ajunge să se angajeze. Munceşte într-un Imbiss câte douăsprezece ore pe zi.

I se naşte fata Ana Maria. În jurul ei se învârtesc câteva personaje ciudate, un fel de lumpeni, foarte bine şi credibil întruchipaţi. De aici încolo am sa ma opresc din povestit. Dar remarc două aspecte privind viziunea autorului: una care mi se pare corectă: „Dacă instaurarea comunismului a însemnat venirea slugilor la putere, căderea lui a fost posibilă şi s-a săvârşit prin venirea la putere a slugilor acelor slugi, care n-au pregetat să calce pe cadavrele poporului de slugi care era România.”; şi alta cu care nu sunt de acord. Şi anume că medicii noştri sunt mai buni decât cei vienezi. Că lumea o privea pe Mariana cu dispreţ că era româncă. Ana Maria, fiica ei, vorbeşte şi ea aşa: că austriecii nu te respectă dacă eşti un auslander.

Cred că aici autorul dovedeşte un fel de patriotism de genul: sunt mândru că m-am născut român. Am fost şi eu la Viena şi-am discutat cu nişte români. Aceşti români mi-au spus că vienezii dispreţuiesc numai oamenii care sunt hoţi sau nu muncesc, indiferent de naţie.

Cu privire la carte mă întreb în ce măsură aceasta ar interesa publicul cititor din Franţa, Italia, Austria etc. Eu cred că nu, deşi este foarte bine scrisă. Aş putea compara romanul Ana Maria şi îngerii cu un avion bine construit, performant, dar pe care pilotul nu-l ridică în înălţimi. Neridicându-se prea sus este palpitant să vezi cum ocoleşte obstacolele. De aceea interesul stârnit de lectură. Dezavantajul cel mare este că zboară numai până la Viena. Or, ce mare scofală mai este acum un zbor până la Viena ?

11 comentarii:

pantacruel spunea...

mi se pare nedrept sa-l cantaresti astfel pe aldulescu. ma rog, ultimul lui roman.
ma intreb cum ar arata, privit prin acest ochean ambiguu-distonant, un roman de-al lui kadare, un scriitor cel putin la fel de... 'patriotard' ca si r.a.
si ma gandesc, bunaoara, la 'aprilie spulberat'.

eva spunea...

Hm,....mi-o luaşi înainte. :) De mult vreau să citesc cartea asta, având încredere în autorul ei. Acuma am încredere de două ori, implicit prin recomandarea ta.

isuciu spunea...

panta:
În mod repetat se arată în carte că atât medicii cât şi clinicile româneşti sunt mai bune decât cele austriece. Un aspect neadevărat. Doar se ştie că şi Băsescu şi alte celebrităţi s-au tratat la Viena.

isuciu spunea...

eva:

este un autor pe care l-am neglijat mult timp.

pantacruel spunea...

am citit-o si eu, in primavara. e adevarat, se bate moneda pe faptul ca doctorii de acolo sunt mai superficiali decat specialistii de aici. atata tot. insa toate astea sunt vazute prin ochii si cu mintea unei femei atat de incercate/suprasolicitate/supradezamagite.
in fine, nu asta e important. cartea este, intr-adevar, minunata :)

isuciu spunea...

pantacruel:

despre asta e vorba!

AMB spunea...

Imi pare rau ca trebuie sa te contrazic.Este foarte adevarat ceea ce este mentionat in carte,respect pentru medicii din Romania.
Nu inteleg de ce spuneti ca este un "aspect neadevarat"?Numai pentru faptul ca D/nul Basescu si alte celebritati au fost acolo tratate?
Dar va intreb :
-Ce se intimpla cu persoanele care nu sint celebre?
Trebuiesc lasate sa moara?
Multumesc

AMB spunea...

Buna seara,
Imi permit sa va contrazic.Probabil in carte persoana pare asa cum o descrie autorul,suprasolicitata,dezamagita etc.Dar tin sa mentionez faptul ca romanul este o fictiune a autorului.Personajul Mariana Bejan nu a fost niciodata asa cum a fost descrisa.
Autorul dorea sa o UMANIZEZE dupa cum el sapunea in mai multe interviuri.
Romanul Ana Maria si ingerii nu relateaza adevarul pur al acestei copile si a mamei ei,deoarece autorul spunea "nu am facut un reportaj"in unul din interviurile sale.
Mariana Bejan cum este numita in carte a fost o femeie cu constiinta curata,o gindire clara si mai ales ori ce mama cind face ceva pentru copilul ei nu este suprasolicitata,avea doar sufletul innegrit de nedreptata pe care a cunoscut-o intr-o TARA CIVILIZATA,daca Austria se poate numi asa!!
Va multumesc

isuciu spunea...

AMB:

"Personajul Mariana Bejan nu a fost niciodata asa cum a fost descrisa." Dar cum a fost ? Stiti dvs. mai bine decat creatorul care a descris personajul ? Vreau sa spun despre Aldulescu ca este un scriitor cu vana, de mare forta si cu har.

mariana spunea...

Dumneavoastra,... cu respect indraznesc sa va scriu,chiar credeti ca daca domnul Basescu ori alte persoane publice din Romania s-au tratat la Viena,este si adevarat ca medicii sint mai buni decit la noi?
Asi dori sa va raspund:
-Intradevar clinicile sint foarte dotate,dar.........competenta medicilor lasa de dorit si o spun ca un cunoscator al sistemului medical din Viena,deoarece din nefericire m-am lovit de el.
Ce au facut persoanele noastre publice .....a fost un fel de marketing....."mergem acolo , ca este mai bine" ca romanii sa fie indreptati spre aceste clinici iar dinsii sa aiba posibilitatea sa distruga si ultima suflare a sistemului nostru sanitar.
Medicii din Romania sint foarte buni Diagnosticari, ori in strainatate daca calculatorul nu merge,........nimeni nu mai stie nimic......
Eu va rog sa aveti incredere in acesti oameni, "Medicii" din Romania .Numai asa ne putem salva noi pe noi.
Va multumesc,este doar parerea mea.

mariana spunea...

Va multumesc ,pentru acest comentariu,aveti perfecta dreptate.