povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
miercuri, 16 martie 2011
Eu nu cred că o carte compusă din cinci povestiri poate fi numită roman. Sunt nişte autoficţiuni. De regulă, povestirile încep cu repere foarte reale după care o iau razna spre grotesc sau suprarealism.

 

Folosirea unor scriitori ca personaje cu numele lor reale şi cu datele lor concrete (biografie, cărţi scrise şi publicate) ca  Marin Mălaicu-Hondrari, Florin Partene şi Dan Coman însuşi mi se pare un procedeu incorect artistic, dacă se poate spune aşa. Grupul celor de la Sângeoz – Băi. Bine că nu e grupul de la Păltiniş.

 

Este interesantă povestirea privind bursa primită de Dan Coman pentru a se duce la Akademie Schloss Solitude de la Stuttgart să creeze. Se află acolo împreună cu Teodor Dună. El povesteşte cam ce se-ntâmplă în acel loc prin care au trecut şi alţi scriitori, precum Mircea Cărtărescu, T.O. Bobe sau Cezar Paul- Bădescu. Condiţiile erau excelente. Un palat dotat cu tot ceea ce trebuie pentru nişte scriitori: săli de studiu, bliblioteci, o pădure minunată în preajmă şi multă linişte şi civilizaţie. Şi mai primeau şi 1000 de euro pe lună. Mi-amintesc că Cezar Paul- Bădescu a scris undeva pe blogul său că-n perioada cât a fost acolo (la Akademie Schloss Solitude) avea momente când îi venea să-şi pună ştreagul de gât. Mi-am închipuit că este un loc de tortură, dar Dan Coman a lămurit lucrurile.

 

Titlul prozei, Irezistibil, mi se pare total nepotrivit şi iritant. Putea să spună Formidabil sau Incredibil, că tot nu avea nicio legătură cu cartea.

 

Nu vreau să spun că scrisul lui Dan Coman nu are calităţi. Din contra.

Poveştile începute în realitatea imediată alunecă  într-un  fel de delir care duce deseori spre absurd, iar în contrast cu cadrul deja creat apare un şoc uneori greu de suportat, dar de efect artistic garantat. Unele pasaje amintesc de scrierile lui Boris Vian.

Ceea ce este destul de vizibil este faptul că „romanul” nu este lucrat suficient. Este foarte puternică senzaţia că Dan Coman nu şi-a revăzut textul înainte de a-l încredinţa editurii.

8 comentarii:

alex spunea...

interesanta ultima observatie. cartarescu spunea undeva ca manuscrisele lui sunt ,,curate'', nu opereaza modificari nici in timpul scrisului si nici dupa; pe de alta parte, alti autori au mania corectarii si recorectarii, pana cand ideea initiala se pierde.

p.s. fain noul concept grafic al blogului.

isuciu spunea...

alex:

- ai vazut vreun manuscris al lui Eminescu ?
- ma bucur ca-ti place noua grafica.chiar voiam o parere.

alex spunea...

nu. probabil ca unul dinte putinii contemporani care a avut acest privilegiu e vatamaniuc. oricum, e de notorietate faptul ca rupea hartie multa, declama puternic si cauta, probabil, ,,forma perfecta''. printre manuscrisele sale s-au gasit variante multiple in cazul unor poezii.
sunt scriitori si scriitori. de pilda, breban spunea, mi se pare ca in interviul recent din romania literara, ca pentru el fiecare carte trece in plan secund imediat dupa publicare. bine, adevraul e ca la frecventa cu care publica, asta e, as zice, o atitudine recomandabila :)
ideea este ca unii acorda mai multa atentie, din diferite motive, obligatiilor editoriale decat cizelarii post-scriere. existand, probabil, o anumita presiune pentru publicarea cat mai rapida a cartii (eventual, in joc poate intra si un bonus financiar din partea editorului) e pe undeva de asteptat ca autorul sa nu acorde mai mult timp revizuirii.

isuciu spunea...

alex:

o pagina de manuscris arata la Eminescu la fel ca o mazgaleala indescifrabila. era lucrata la sange. bine, e o problema acum cu scrisul la computer; nu se vad variantele. nu se pastreaza ca pe hartie. Cartarescu scria pe hartie si anume in niste caiete. cred ca ele ar trebui pastrate. dar la Dan Coman se vede ca a fost superficial si ca a scris la prima mana.

Lotus spunea...

Poate că dacă ai un moment de inspiraţie sublimă scoţi o poezie care nu mai trebuie prelucrată nicicum. Dar la o lucrare mai mare, oricât de bune ar fi ideile pe care le ai, datorită imperfecţiunii inerente naturii umane nu îţi iese neapărat cea mai bună variantă peste tot din prima.

Să ne gândim la cum se face un film. Şi acolo se pleacă de la o idee bună, o carte sau poate o idee a unui producător, scenarist sau regizor. Dar apoi se filmează, se refilmează, se şfeluieşte, se fac tăieturi, adăugiri, modificări, etc, până iese în forma finală care ne fascinează ca spectatori. Şi acolo sunt implicaţi o grămadă de oameni.

E o vorbă că genialitatea presupune 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie... A considera că nu este bine să modifici ulterior şi că totul trebuie să iasă perfect de la început mi se pare pueril. Acum, dacă îţi iese din prima, bravos!! Dar dacă nu, de ce să nu îmbunătăţeşti?

isuciu spunea...

Lotus:

O poezie poate sa-ti iasa dintr-un foc. Dar la proza este altceva. Balzac facea corecturi de pasaje lungi chiar si cand cartile sale erau in tipografie. Dar eu nu cred in procentul acela de numai 1% inspiratie. Prelucrarea textelor se face tot cu inspiratie.

eva spunea...

Adică încă unul din acea lungă serie de ,,romane'' ,,care nu sunt lucrate suficient''. Unde se grăbesc toţi ăştia?

isuciu spunea...

eva:

buna intrebare! in orice caz, eu regret ca Dan Coman nu a dat tot ce putea ! si mai e un aspect nasol: se pare ca el nu are nicio nemultumire.