roman

roman

povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
luni, 30 mai 2011
Titlul trimite imediat la Metamorfoza lui Franz Kafka. Un tânăr universitar numit Dan C. Mihăilescu se transformă în gândac. Dar asemănarea cu nuvela lui Kafka se opreşte aici. Gândacul lui Marin Anton este foarte activ şi revoluţionar, nu rămâne închis în camera lui. El pleacă din locuinţa sa şi se duce la serviciu. Se fâţâie  printre profesori, secretare şi portari, fără ca nimeni să-l vadă.

 

Gândacul Dan C. Mihăilescu este un bun observator de caractere şi obiceiuri şi cunoaşte foarte bine argoul celor care lucrează în subsoluri cât şi al celor cu funcţii importante  din Universitate. Portarii fură de la stat şi unii de la alţii, personalul de întreţinere chiuleşte pe rupte, toată lumea ciupeşte câte ceva de la instituţie.

 

Gândacul face o radiografie necruţătoare tuturor personajelor din Universitate, negăsind la nici un nivel social vreun exemplar corect şi cinstit. Parvenitismul, prostul gust, vanitatea şi prostia sunt scoase în evidenţă cu un umor irezistibil. Deseori am râs în hohote.

 

Nea Vasile, unul dintre portarii care se grăbise să ascundă nişte insecticid pentru a-l vinde (înlocuind partea furată cu apă), se loveşte foarte rău la nas. Iată un fragment din discuţia de la spital :

« Aşa…Matale ce păţişi, bre ? Ţi-a sărit godinu-n faţă, este ? », îl luă la rând şi pe nea Vasile.

« O uşă, domnu doctor, m-a izbit chiar la cocoaşa nasului şi mă doare acu şi ochii dân cap, zise cu glas pierit portarul.

« O uşă, zici ? Mă, da greu pumn a avut uşa aia ! Te dor şi ochii din cap , ă ? »

« Da, domnu’ doctor. »

« Păi, ce-ai fi vrut să te doară ? Ochii de la ciorap ? »

....................................................................................................................................

« Mişto. Lenuţo cheamă-l pe Grigore cu un scaun să-l ducă la doctorul Gherasim, la ORL, da rapid, m-auzi ?

.......................................................................................................................................

Medicul (Gherasim) ...lansă interogaţia :

« Dumneata ? »

Portarul se cam zăpăci dinaintea acestei întrebări atât de cuprinzătoare :

« Io sunt Vasile, Mirică Vasile. »

ORL-istul îi surâse, întinzându-i afabil mâna, dar cu o strălucire de maliţie în priviri :

« Bond.James Bond. »

Nea Vasile dădu noroc şi se holbă amuţit de uimire.

........................................................................................................................................

« Domnule Mirică, îmi pare rău, dar o să trebuiască să te operăm »

« Când ? » făcu speriat nea Vasile.

« Chiar acum  »

« Păi, păi ... nu prea sunt pregătit... »…«Adică... ştiţi dumneavoastră…n-am material la mine, mă iertaţi ! »

 

«Ce material , domnule ? Ce, aici e croitorie ? »

« Nu că-i croitorie, da aşa trebuie. Şi io nu prea am bănuţi la mine »... « Să zicem că aş face rost dă două milioane... »

 

Episodul în care este vorba de escrocheria administratorului Universităţii este de o savoare deosebită. De fapt, toată cartea este foarte palpitantă, plină de întâmplări.

Toate personajele sunt negative. Autorul nu le priveşte cu niciun dram de înţelegere. Nu vă mai spun ce face gândacul şi ce se-ntâmplă pănă la urmă.

 

Se vede că Anton Marin scrie cu uşurinţă şi plăcere. Având în vedere lumina pe care o aruncă asupra concetăţenilor noştri, aş spune că este cam sadic.

Un aspect care mi s-a părut cam distonant este acela că morala pe care o face autorul este prea apăsată. După o viziune realistă şi caustică asupra moravurilor din societatea actuală, rezolvarea unor probleme pare puţin cam nefirească, ca să nu zic altfel.

Dar un aşa umor nu am întâlnit de la Teodor Mazilu.
miercuri, 18 mai 2011


 

 

 

 

 

 

 

 

Am citit în ultimul timp: Arhipelagul insomniei de António Lobo Antunes, Şi aşa mai departe? de Dan C. Mihăilescu,  În iad toate becurile sunt arse de Dan Lungu, Pamflete şi alte satire de Jonathan Swift,  Cazul Jane Eyre de Jasper Fforde.

 

- Arhipelagul insomniei de António Lobo Antunes este un roman foarte bun, scris în stilul lui Faulkner. Autorul, unul din marii scriitori contemporani, foloseşte monologul interior, reconstituirea unei poveşti privită din perspectiva mai multor personaje, aşternerea unor gânduri cu întreruperi bruşte de sens, fraze începute într-un fel şi continuate altfel etc. amintind de modul cum a fost  scris Ulise de James Joyce.

- Şi aşa mai departe? de Dan C. Mihăilescu – o carte compusă din articole scrise de autor în reviste literare, mai ales în Dilema veche. Foarte interesantă şi incitantă. Autorul nu pregetă să se certe cu Adrian Marino deşi acesta din urmă este mort. Nu cred ca Dan C. Mihăilescu să nu fi aflat acest lucru, dar asta nu l-a impresionat cu nimic. Iată un critic care nu se sperie de moarte  8-X  (evident de moartea altora !).

- În iad toate becurile sunt arse de Dan Lungu, un roman prin care autorul încearcă să-şi retrăiască tinereţea. Bine scris, savuros, cu bogăţie de poveşti. Mă aventurez să afirm că Dan Lungu este lipsit de o anumită profunzime şi viziunea lui asupra lumii româneşti rămâne la nivelul anecdoticului.

- Povestea unui poloboc - Satire si alte pamflete de Jonathan Swift. Am făcut un efort să citesc această carte datorită stilului încâlcit şi greoi, dar plin de paradoxuri. Autorul critică toată societatea (engleză) începând de la monarhie până la poporul muncitor. Cred că Swift a fost cel mai mare mizantrop dintre scriitori. >:P

- Cazul Jane Eyre de Jasper Fforde este un roman poliţist fantastic. Mi se pare foarte asemănător cu Millenium de  Stieg Larsson, dar în timp ce Fforde are stil însă acţiunea este forţată rău, Stieg Larsson scrie foarte prost, dar acţiunea este logică, verosimilă şi deosebit de palpitantă.
joi, 12 mai 2011
Când să plece de acasă Shakespeare constată că nu-i porneşte maşina. În parcarea blocului mai mişuna cineva. Maşină englezească să nu pornească ! Jaguar la mâna a doua. „Ei, vecine, nu-ţi porneşte englezoaica ?”

Shakespeare nu răspunse. Mai bine îşi procura un Logan, ca preşedintele. N-avea ce face; porni spre staţia de autobuz. În maşină o ceată de ţigănuşi  îl luară în atenţie : „Ia uite la ăsta ce plete are de zici că-i Eminescu”.

Deodată un tip mic de statură cu haină de piele se ivi lângă el şi-i ceru biletul sau abonamentul.  N-avea.  Constată că în autobuz se mai aflau vreo cinci sau şase controlori.

Plăti amenda şi ţigănuşii râseră de se stricară. „Vezi bă că ăştia nu ne întreabă pe noi dă bilet ? ” spuse un oacheş cu statură de lungan. „ Păi ştie bă că noi suntem corecţi ” zise altul. Shakespeare privi spre ei. „Ce te uiţi, bă pletosule,  n-ai televizor ? ”
marți, 10 mai 2011
-         Ce avem astăzi ? întrebă Shakespeare de cum ajunse la teatru.

-         Costiţă cu fasole, răspunse bufetiera.

-         Mă refeream la piesă. Ce repetăm ?

-         Romeo şi Julieta!

-         A, da. Unde e regizorul ?

-         La  Naţional; face „Dineu cu proşti”. Şi-a mai luat o normă că are rată la frigider.

-         Şi atunci trebuie să-l joc eu pe Romeo şi să fac şi pe regizorul ?

-         Da, maestre. Asta-i situaţia: e criză!

-         Bine. Să vină Julieta să începem repetiţia.

-         Julieta nu mai vine azi.

-         Cum adică nu mai vine azi ? Dar când ?

-         Niciodată! S-a angajat cameristă în Verona !

-         În Italia ? Doamne fereşte! Ce să caute acolo ?

-         Câştigă două mii de euro pe lună !

-         Şi la noi cât avea de nu-i ajungea ?

-         Şase sute de lei.

-         Şi atunci cine joacă pe Julieta ?

-         Eu !

-         Coană Matildo, fii serioasă ! Julieta era slabă şi tânără !

-         Dar nu sunt aşa grasă! Şi n-am decât 55 de ani !

-         Îmi pare rău, dar nu se poate!

-         Atunci vă anunţ că şi mie îmi pare rău, dar n-am nici un pic de costiţă !

-         Cum adică ?

-         Adică numai fasole simplă !

 
miercuri, 4 mai 2011
Shakespeare stătea lungit în pat şi citea. Închisese televizorul şi se cufundase în lectura unei cărţi frumoase cu munţi şi văi cum numai în România găseşti. Pârăiaşe se umflau şi se transformau în râuri vijelioase. Deodată apa începu să curgă chiar pe sub patul lui. Sări ca ars în papucii uzi. Telefonă după un instalator care se mutase de curând în acelaşi bloc. Acesta – în salopetă şi cu un fes roşu pe creştet – apăru instantaneu, de parcă aşteptase la uşă. Avea cizme de cauciuc şi înaintă detaşat prin apa din apartament.
- Ce făcuşi, vecine ? zise el.
- Eu ? Nimic. Citeam.
- Păi vezi cum îţi pierzi timpul când avem atâta treabă ? De unde curge apa ?
- Cred că din calorifer !
- Dă-mi o cheie franceză şi două beri !
Shakespeare se duse la frigider lipăind cu papucii prin stratul de apă şi aduse două cutii cu « Ursus ». Nea Nicu instalatorul le prinse din zbor.
- Mersi. Parcă ziceam ceva şi de o cheie.
- N-am decât cheia de la apartament, răspunse Shakespeare.
- Bine. Eu mă duc până la mine să-mi aduc nişte scule iar dumneata du-te la subsol şi opreşte coloana.
- Coloana ?
Nea Nicu ieşi fluierând mulţumit că treaba mergea ca pe roate.
Shakespeare se urcă în pat şi-şi continuă lectura. Nea Nicu întârzia. Spre seară se auzi soneria de la intrare. Shakespeare îşi scoase ciorapii şi se duse prin apă să deschidă.
- Păi ce faci măi vecine ? Nu vezi că ai inundaţie ?
- Te aşteptam pe dumneata !
- Am aţipit un pic. Nu ţi-am spus să închizi coloana ?
- Nu mă pricep.
- Şi ce faci?
- Citeam.
- Ce?!
- O carte de Octavian Paler.
- A, îl ştiu. L-am văzut la televizor. Chiar aşa, de ce nu dai drumul la televizor ?
- Oricum e mort.
- Cine dom’le ?!
- Priza e scufundată în apă !
- Hai dom’le, fă ceva ! Fir-aţi ai dracului de intelectuali !
- Ce-ai spus ?
- Nimic. Dă-mi un cleşte şi două beri.
Shakespeare se duse la frigider de unde se-ntoarse numai cu o cutie de bere.
- Ce-i asta ?
- Nu mai am decât o bere.
- Păi astea sunt condiţii de lucru ? Dă-mi cleştele !
- N-am decât cleşte de unghii.
- Dumneata vrei să-ţi rezolvi inundaţia ?
- Sigur !
- Atunci dă telefon repede la ăştia de la colţ, că mai sunt cinci minute şi se-nchide !
Şi Nea Nicu dispăru ţinându-se de cutia de bere.