roman

roman

povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
marți, 3 aprilie 2012
Epoca Showa este o perioadă din istoria Japoniei cuprinsă între anii 1926-1989.  Dacă ne gândim că epoca aceasta începe cu pregătirea şi intrarea Japoniei în cel de-al Doilea Război Mondial, cu folosirea primelor  bombe atomice împotriva populaţiei, cu mari convulsii sociale, şi se continuă după 1945 printr-o căutare continuă a unui echilibru social, în care japonezii au făcut exces de muncă, dar şi de consum exacerbat, atunci putem conchide că perioada respectivă este plină de culoare, catastrofe şi extraordinare eforturi de redresare pe toate planurile.

Hiturile epocii au amprenta exuberanţei şi avântului de după război. Ceea ce lipseşte este sentimentul. Poate că un popor care a primit bombe atomice în cap nu mai poate fi emoţionat cu ceva. Şi totuşi refrenele sunt frumoase. Dar se pot obţine realizări artistice folosind doar raţiunea? Se spune că muzica este matematică sonoră.

În carte se confruntă două grupuri: unul format din tineri dezorientaţi şi depravaţi, altul constituit din femei trecute de 30 de ani. Unul din tinerii din grup, Sugioka, după ce se drogase, într-o după-amiază, a violat o femeie urâtă ce ieşea dintr-un supermarket şi, fiindcă avea un cuţit la el, l-a înfipt în gâtul femeii.

Femeile care erau prietene cu cea ucisă hotărâră să se răzbune. Începe un război crunt, plin de atrocităţi. Este interesant şi frapant că violenţele extreme sunt descrise cu multe detalii şi sânge rece, cu o oarecare frivolitate. Nu există nicio înfiorare în faţa morţii. Moartea este un spectacol oarecare.

Cartea este foarte uşor de citit. Produce un fel de transă, ca atunci când îţi curge sânge de la vreo rană  şi te aştepţi la o durere insuportabilă, dar nu simţi nimic.

 

2 comentarii:

CosminT spunea...

După Audiția și În supă Miso, eram hotarăt să imi inchei capitolul Ryu Murakami (Prima cred că m-a atras din cauza filmului, a doua m-a ținut cu sufletul la gură, dar m-a dezamăgit dupa ce am lasat-o din mână.)
Am primit recent Hituri celebre... dar nu am fost in stare să spun de ce nu mă tentează, așa cum n-am fost in stare să explic, cu mulți ani în urmă, deliciul filmelor japoneze.

Pot doar să punctez „răceala” culturii japoneze. Bine înrădăcinată în religie, meditații, ritualuri, mod de gandire, etc, dar bulversată de fascinația (oarbă?) pentru occident. Ok, pot să punctez și inocența, tot ca un proces cultural individual (dar poate ambele cu un revers al medaliei).
Tokio nu este oare, o America paralelă, cu două mici ingrediente care schimbă tot: răceala și inocența (mai ales in fața morții)??

PS: Poate ăsta este farmecul celuilalt Murakami.
Haruki Sentimentalul, Ryu Insensibilul.

isuciu spunea...

Cosmin T:
Foarte atractiva, Hituri … este o carte care iti lasa un gust de metal in gura…