povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
duminică, 1 aprilie 2012
Balzac descria în romanele sale societatea ca un istoric. Privirea sa nu se apropia prea mult de subiect rămânând la o distanţă suficienta de mare pentru a cuprinde în raza sa cât mai multe elemente de ambianţă. Înainte de a contura un personaj, naraţiunea insista asupra casei, iederii care urca pe pereţii exteriori, mărimea şi mobilierul încăperilor. Apoi se apropia de bătrânelul avar şi de fetele sale, sau de ocnaşul strecurat în viaţa civilă, de curtezanele care ruinau baroni, de tineri arivişti etc. În romanele contemporane autorul examinează cu o îndrăzneală nemaipomenită personajele, pătrunzând în gândurile lor, concepţiile şi visele oamenilor.

În Intriga matrimonială Jeffrey Eugenides are un personaj – Leonard Bankhead – pe care-l stoarce de toate secretele sale, atât trupeşti cât şi sufleteşti. Autorul i se uită şi-n stomacul lui, şi-n capul lui şi la bubele şi bolile sale. Îi face autopsia chiar dacă Leonard era viu. Îl trânteşte şi pe faţă şi pe dos să se uite mai bine la el. Îl aruncă în fel de fel de situaţii limită să-l vadă ce face. Când Eugenides introduce în scenă un personaj nu uită să-i facă un istoric. Leonard este prietenul lui Madeleine Hanna. Atât Leonard cât şi Madeleine cât şi al treilea personaj principal – Mitchel – sunt luaţi la « bani mărunţi » şi le sunt descrise amănunţit evoluţia în viaţă, de la naştere, educaţie, părinţi, bunici, case şi locuri ale copilăriei, şcoli, tot, tot.

Aceste fişe de stare civilă nu sunt descrise pe principiul şcolarului disciplinat, care-şi începe compunerea cu « el s-a născut în... din părinţi numiţi X şi Y ... etc., etc. » şi nici nu sunt plasate la prima prezenţă a personajului în pagină, ci la momente oportune pentru lectură. Eugenides, ca şi alţi autori postmoderni, îşi naşte personajele la vârste mature, gata îmbrăcate, cu experienţă de viaţă în spate. Unele apar chiar în mijlocul unui conflict de te-ntrebi ce caută acolo. După ce se mai consumă scena care te captivează prin insolitul ei (surprinderea bărbatului care-şi înşală iubita, descoperirea prietenului în timpul unui act homosexual etc), autorul îţi strecoară povestea vieţii noului apărut chiar în momentul în care acest lucru te interesează.

Este un progres al modului de a scrie. Începe o poveste cu o biografie ( « a fost odată în orăşelul cutare... ») şi cititorul va adormi pe loc. Spargerea canonului a adus literatura pe altă treaptă. În cartea Intriga matrimonială nu e vorba de aventuri extraordinare. Subiectul este chiar banal: viaţa unor oameni obişnuiţi. Dar întâmplările nespectaculoase devin extraordinar de interesante. Şi foarte vii. Se poate concluziona că  un autor cu cât se apropie mai mult de epiderma personajelor devine mai profund. Abordarea de tip macro, cu privire din avion, duce mai mult spre sociologie « romanţată » decât spre artă. Mai mult spre raţiune şi mai puţin spre simţire, ca să folosesc noţiunile importate din titlul unui roman de Jane Austen.

5 comentarii:

Şerban Tomşa spunea...

Bine ai revenit ! Mă bucur că eşti din nou aici. Îţi duceam lipsa.

ryana spunea...

bine ai revenit!..credeam că anunţul cu privire la redeschidere blogului pe data de 1 aprilie,este o păcăleală....din fericire nu a fost aşa:)...
acum,cu referire la romanul amintit...
deşi, da, marii autori universali au avut talentul de a face din subiecte banale,opere de artă,depinde în mare parte şi starea cititorului din momentul în care începe o carte..personal mi s-a întâmplat ca unele cărţi la momentul cumpărării să le încep şi de la primele pagini să le abadonez ,aruncându-le pe un raft al bibliotecii ....după mult timp însă din lipsă de "ceva de citit"le-am redeschis şi surpriză ,subit au trecut în rândul cărţilor interesante..

isuciu spunea...

Serban Tomsa, ryana:

Si eu ma bucur de vizitele voastre! :)

Liviu Drugă spunea...

Bine te-ai intors! :)

isuciu spunea...

Liviu Druga:

Bine ai venit !