roman

roman

povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
miercuri, 6 iunie 2012
Literatura contemporană este foarte dură cu eroii săi. Ea se joacă, apăsând pe zona întunecată, cu soarta personajelor. Aruncă protagoniştii în cele mai grele încercări. De regulă, se foloseşte boala. Subiectul boală este mană cerească pentru prozatori. Agonia bătrânilor este un deliciu pentru unii scriitori, de pildă pentru Ovidiu Nimigean în romanul Radăcina de bucsau (suferinţele mamei) sau pentru Jonathan Franzen în Corecţii, în care bătrânul Alfred, bolnav de Parkinson, este aruncat de autor de pe bordul unui vapor în valurile oceanului; după ce scriitorii îi trece pe bieţii oameni prin toate chinurile, îi mai şi omoară.

Clasicii erau mult mai umani: bătrânii lui Balzac sau ai lui Galsworthy sau Thomas Hardy nu mureau în mod violent. Dacă proza marilor autori canonici se ocupa mult de social, creaţia contemporană este concentrată asupra individului şi psihicului lui (adică se ocupă şi de pisicul său ! :)   ). Această focalizare nu este de bun augur pentru personaj. După cum s-a constatat nu rareori (ci deseori !), cum pătrunzi într-o carte în universul unui om, cum se apucă scriitorul să-l îmbolnăvească şi să-l omoare. Tocmai când te-ai ataşat de el. Ţi se spune: păi, măi domnule, nu se întâmplă aşa în viaţă ?

Rămâi cu gura închisă. N-ai ce să mai zici. Te conformezi. Citeşti şi te întristezi. Ridici privirea de pe pagina cărţii şi te gândeşti la viaţă. Mai precis la boală şi la moarte. Ţi-aduci aminte de bunicul şi începi să plângi amarnic. Părăseşti lectura şi te pregăteşti să te culci, având satisfacţia de a fi savurat paginile scrise de un autor talentat. Nu poţi să adormi. Îţi închipui că ai fost înmormântat de viu. Somnul te acaparează şi începi să visezi exact ceea ce îţi imaginai. Te trezeşti urlând de groază. Te pipăi peste tot şi constaţi că trăieşti. O mare mulţumire te cuprinde. Dai cu ochii de carte şi o strângi la piept. Eşti profund recunoscător scrierii care ţi-a furnizat această clipă de fericire: bucuria că eşti viu !