povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
sâmbătă, 31 august 2013

Criticul literar Alex  Ștefănescu s-a apucat de politică. Dar nu a dovedit o tot așa aplecare cum o are față de literatură. Am toată stima pentru activitatea sa în critica literară, dar găsesc că prestația sa politică este jalnică. Intrat în tabăra dreptei, Alex Ștefănescu s-a alăturat grupului elitist format din Liiceanu, Pleșu, Patapievici.  Se pare că a avut disensiuni cu Nicolae Manolescu, iar domnul Profesor l-a invitat să plece de la România literară. Le este tot mai greu oamenilor de ”dreapta” să-și argumenteze opțiunile. Să arate ce e bun în viziunea lor. Recurg atunci la o cale simplistă, de atacare a adversarului. Alex Ștefănescu s-a apucat să-l critice pe Crin Antonescu. Foarte bine ! Dar reproșul principal pe care i-l aduce liderului liberal, și anume că acesta vrea să ajungă la Cotroceni, este foarte subțire. Traian Băsescu n-a vrut să ajungă la Cotroceni ? În plus, Băsescu nici nu mai vrea să plece, deși  7,4 milioane de români i-au cerut acest lucru.
vineri, 30 august 2013

Nu cred că se mai îndoiește cineva că Gigi Becali a ajuns în închisoare datorită gurii sale. Ilegalități au comis mai multe persoane, foarte multe din cele cunoscute publicului. Însă de-a lungul timpului postrevoluționar, au fost pedepsiți numai cei care au vorbit mult. ”Cine limbă lungă are, cinci ani va săpa la sare ” – era o vorbă. Au fost încarcerați Sorin Ovidiu Vântu și Adrian Năstase. Dar Vadim Tudor a înjurat și jignit o grămadă de lume, a avut procese cu multe persoane importante și a pierdut, s-a dovedit un imbatabil împroșcator de invective. Și nu numai că nu i s-a întâmplat nimic grav, dar a ajuns și europarlamentar. Societatea noastră îl apreciază și-l iubește. Nu mai contează că îi scria poezii Elenei Ceaușescu. Ne-am mirat că torționarul Vișinescu n-a pățit nimic până-n prezent. Păi uite că nici Vadim n-a pățit ! Mai mult, este cocoțat în scaunul de parlamentar european !    
joi, 29 august 2013

Ce arată gestul Lianei Stanciu ? Postul național de televiziune este condus de Claudiu Săftoiu. Pus de USL. Cu toate acestea Liana Stanciu a cenzurat interpretarea unei melodii de către rapperul Marius Ivancea, cântec în care era criticat președintele țării. A cenzurat ? I-a smuls microfonul, pe model Băsescu luat telefon de la o jurnalistă. Păi dacă domnul Claudiu Săftoiu, reprezentant al USL, conduce televiziunea română, cum e posibil ca doamna Liana Stanciu să se manifeste vădit pro-băsistă ? E posibil. Așa cum în perioada Convenției democratice, între 1996 și 2000, liderul țărănist Ion Diaconescu spunea : ”Conducem noi cu oamenii lor!”. Traian Băsescu a știut să-și formeze un fel de armată. Mulți profesioniști care erau jurnaliști independenți. Oameni care știau că valoarea activității unui ziarist constă în obiectivitatea sa. Cum a cucerit Traian Băsescu oameni ca Robert Turcescu ? Poate că răspunsul este foarte simplu, dar eu nu-l știu. Deseori, Turcescu simțind că și-a pierdut credibilitatea scoate un fel de mârâit nervos, un zgomot ca de șenile de tanc rusesc  uzat.
marți, 27 august 2013

Mulți scriitori și publiciști, simpatizanți ai lui Băsescu, s-au simțit datori să-și expună public simpatia față de președintele ales ( și respins!). Și când spun ”datori”, nu mă refer neapărat la bani. Unii se simt datori față de o angajare mai veche, de care nu mai vor să se dezică. Au pornit-o cu Băsescu și acum le e rușine să admită că s-au înșelat. Delicată situație !  În plus, au dispărut marile merite ale lui Băsescu. De pildă, condamnarea comunismului. Nenorocita descoperire a torționarului Vișinescu a stricat totul. Omul, săracul, se ducea să mănânce la restaurant. Și au tăbărât niște jurnaliști tineri și neștiutori pe el, să-l chinuie. ”Puteți să dormiți noaptea ? ” au întrebat ei.”Asta-i bună ! De ce să nu pot ?!” s-a revoltat el. Apariția tam-nesam a lui Vișinescu a spulberat toată osteneala lui Băsescu de a condamna comunismul. Păi de ce nu ne-a condamnat și pe noi, să mânânce și gura noastră la restaurant !?  Dispărând motivele de admirație pentru Băsescu, mulți susținători au recurs la o tactică veche: atacarea adversarului. Și trag tare pe peneliști + plus Voiculescu. E adevărat că unii sunt mai înțelepți și tac. Marii noștri filosofi, de exemplu. Ei nu fac decât să întărească adevărul conținut de două proverbe celebre:” tăcerea e de aur” și ”dacă taci filosof rămâi”. Iată că astfel, fără să se mai obosească să scrie opere noi și zguduitoare, ei se confirmă drept veritabili filosofi, tăcând.
luni, 26 august 2013

Ar trebui să citim numai cărțile pe care le vom reciti, spune un mare scriitor. Dar cum să aflăm că merită recitite, dacă nu le-am citit mai întâi ? Din referințe ?  În orice caz, trebuie să știm să ne alegem cărțile. Să n-o facem la întâmplare. De exemplu: te apropii de bibliotecă ținând ochii-nchiși. Nimerești un bibelou și apoi o scoică de la Costinești. Apoi cotoarele cărților. Vrei să iei una mai subțire și pipăi pe deasupra. Scoți cu un gest nervos o cărticică. E chiar o broșură: cartea lui Mao.Ce caută ea în biblioteca ta ? N-ai ce face. Ai ales-o, trebuie s-o citești! O termini repede și rămâi extaziat. Te cuprinde un chef chinezesc de muncă, de realizări și succese. E o zi frumoasă și caldă și atmosfera dâmbovițeană se dovedește mai puternică. Lași proiectul cu munca la o parte. Tânjești după o carte a dreptei românești. A oamenillor  de elită, a celor cu performanța și inventivitatea. Oare ce o fi scris Mihai Răzvan Ungureanu ?  Cauți pe net:

  • Marea Arhondologie a boierilor Moldovei (Iași, 1998);
  • Convertire și integrare în societatea românească la începutul epocii moderne (Iași, 2004);

Aha ! Știi că n-ai în casă așa ceva. Doar n-o să te duci la bibliotecă !  Trebuie să mai cauți. Uite:


O, astea sunt bune de citit. Și nu trebuie să te duci la bibliotecă; le citești de pe net.
duminică, 25 august 2013

Daniel Cristea-Enache a decis să-l intervivieze pe Dan C. Mihăilescu prin e-mail. Nu se poate spune că procedeul este nou și modern, fiindcă doar scrisoarea de hârtie de altădată a fost înlocuită de mesajul elecronic. Metoda însă e veche. Trimiți o întrebare doldora de sensuri și primești un răspuns dens și divagat. Despre Dan C. Mihăilescu se știau multe lucruri. Despre activitatea lui, despre cărțile lui, despre rubrica de la PROtv. Când am citit în ”Viața unui om singur” de Adrian Marino că acesta  era îngrijorat ca lucrarea sa să nu cadă pe mâna lui Dan C. Mihăilescu, m-am întrebat ce acuze îi aducea venerabilul regretat cărturar omului care aduce cartea. În ”Cartea ca destin”, Daniel Cristea-Enache nu lămurește lucrurile; prin întrebările pe care i le adresează, DCE nu- i reproșează nimic lui Dan C., din contra, îl laudă tot timpul. Dan C. Mihăilescu se declară un om de dreapta. Adică ”…paseist, reacționar,om al rădăcinilor, mai puțin al coroanei. Nu spun neapărat, ca Eminescu, că mi-aș fi dorit să fiu plăieș pe vremea lui Alexandru cel Bun, dar măcar pescar, meșter pietrar, zugrav de biserici și apicultor (musai cu cramă bogată) sub Ștefan cel Mare – asta da reverie.”  Dan C. se dovedește un îndrăgostit de perioada interbelică. De viața la țară. De narcoza ruralității. De ”magia fântânii, tăcerea de pâslă groasă a nopților, șiruitul ploii pe acoperișul de țiglă, rumegatul vacii, ațipitul în căpița de fân, drumul spre Măgură printre fagi și mesteceni, alaiurile fastuoase de curci,rațe,gâște și găini, mirosul bălegarului, șipotul laptelui muls, ațele de apă care-i curg vacii din bot, țoiul de țuică rece sorbită vara-n beci,voiniceala vițelușului, mersul prin ierburi în tălpile goale, planarea uliului peste ogradă, căprioarele rătăcite prin grădini, căldura grea, toropitoare, din miezul zileleor de vară, punctată de bâzâitul insectelor, simfonia de Paști a cucilor cu mierloii,cintezoii, rândunelele…”  Dar Dan C Mihăilescu tânjește și după farmecul  vieții în comunism. Prăduind  cu nonșalanță bunătățurile agonisite cu ore chinuite de stat pe la cozi de către mama sa, dădea săptâmânal petreceri  sardanapalice,unde chefuia pe săturate cu prietenii. Valoarea acelor clipe o dădea prietenia. Acum aceasta a dispărut. Iată cum Dan C. Mihăilescu nu era numai un paseist clasic, un idealist al interbelicului, dar și un nostalgic al vieții din spatele perdelelor din comunism. Asta o fi însemnând ”om de drepta” ? Sigur, nu poate fi aceasta esența viziunii. Se înțelege că Dan C. Mihăilescu  este un adept  al orientării cultivate de Patapievici, Liiceanu, Pleșu.  Toate ar fi bune și frumoase, dacă nu cumva această orientare n-ar fi decât o plutire peste realități. O vorbă din popor referitoare la intelectualul  pus  în situația să evalueze căile spre propășirea neamului, sună astfel: ”E poet nene, e dus !”
sâmbătă, 24 august 2013

Cea mai tare apariție de carte din ultima perioadă mi s-a părut a fi  ”Iosif și frații săi” de Thomas Mann. Povestea biblică  este prezentată ca un film de aventuri. Se spune că această carte voluminoasă este greu de citit. Pe mine m-a captivat de la primele pagini și m-a interesat acțiunea ca și personajele în egală măsură. Este surprinzător pentru Thomas Mann, care se adâncește de regulă în analiza unor stări sufletești până la paroxism, cum a fost cazul romanului Doctor Faustus, că are de data aceasta o proză de zici că e vorba de Walter Scott. Sau Fenimore Cooper. Față de aceștia există o deosebire esențială: personajele sunt construite cu o mare forță, sunt parcă făcute cu dalta în stâncă.