roman

roman

povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Blog Archive

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
luni, 24 noiembrie 2014


 
 
duminică, 23 noiembrie 2014

Cartea de proză scurtă ”Omul de fier” a fost lansată la Târgul de carte Gaudeamus 2014. A prezentat Cristina Nemerovschi.

luni, 10 noiembrie 2014

Cartea OMUL DE FIER se poate procura de pe elefant.ro !




http://www.elefant.ro/carti/fictiune/literatura-romana/literatura-romana-contemporana/omul-de-fier-229771.html
 
vineri, 7 noiembrie 2014
Cartea a luat forma finală. Mulțumesc editurii Karth pentru modul în care a lucrat-o și mai ales pentru copertă !
joi, 6 noiembrie 2014

Cred că volumul mea OMUL DE FIER a ieșit de sub tipar; cartea e gata și poate lua drumul librăriilor. Prețul este de 25 de lei. Spun ”cred” pentru că n-am ținut încă volumul în mână.
miercuri, 8 octombrie 2014

Este remarcabilă în Budapesta absența oricărui edificiu, monument, construcție care să amintească de trecutul comunist. Nu există clădire precum Casa presei, copie după universitatea Lomonosov sau Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism,din parcul Carol. Budapesta a fost ridicată în așa fel încât nu a lăsat loc niciunei construcții a omului nou. Nicăieri nu se pomenește de vreun conducător comunist. Probabil că Janos Kadar a locuit în Palatul Regal, dar nimeni nu suflă vreo vorbă despre acest lucru.
 

 

 


 

 

 

 

 
 
miercuri, 1 octombrie 2014
La Budapesta





 

 





 
duminică, 21 septembrie 2014

A fost făcută coperta pentru noua mea carte:

 



 

Iată un fragment din carte:

 

”Inocențiu se apucă de treabă. Scoase din țâțâni ușa firavă, din placaj cu geam de sticlă mată, pe care o avea la toaletă și montă în schimb ușa grea de fier, care avea un mic geamlâc (de suprafața unei batiste) apărat de gratii solide. Gemulețul se deschidea pe dinafară. Inocențiu fixă cu piroane groase în tocul ușii balama­lele masive. După ce totul fu gata, introduse străchini­le și plosca înăuntru și scoase globul luminos din ta­van, lăsând becul gol, neprotejat, apoi îl schimbă și pe acesta cu unul mai puternic; verifică dacă se răsucește cheia bine în broască pe dinafară și din interior și o unse bine cu vaselină; încercă și lacătul (care avea bel­ciuge numai pe dinafară) și-l unse și pe acesta; apoi se-nchise înăuntru și stătu vreo opt ore, în picioare, cu ușa încuiată, refuzând hrana pe care nevastă-sa (sosită între timp acasă de la serviciu) voia să i-o administreze prin geamlâc. „Ce-o fi cu el?“ se tot întreba consoar­ta, măsurând cu pași mari casa de la un capăt la altul și frângându-și mâinile. Se hotărî să cheme un medic pe care-l cunoștea. Medicul rămase stupefiat în fața improvizației în care se încuiase Inocențiu.

— Vă rog să-l consultați, domnule doctor! spuse doamna.

— Desigur, dar cum s-ajung la dânsul?

— Bărbate, te rugăm, deschide, e spre binele tău!

— Fiecare știe numai pentru el ce e bine și ce e rău! spuse Inocențiu dinăuntru.”
vineri, 19 septembrie 2014


10 cărți pe care nu le-aș citi nici picat cu ceară (de parchet) :

-          1. Când Dumnezeu era iepure - de  Sarah Winman. Nu putea Dumnezeu să fie direct iepure; există o evoluție darwinistă normală, de la protozoare la târâtoare, de la celenterate la  nevertebrate, Mavrocordați,  șerpi pictați,  pelicani, urangutani  etc.

-          2. Ai să mori mâine - de Peter James;

-          3. N-ai să mori - de Kathrin Schmidt; două titluri care se bat cap în cap ; doi autori care  trebuie să facă un efort și să se pună de acord, să știe omul acela dacă moare sau nu.

-          4. Cum să nu mori din dragoste- de Walter Riso.Iar cu moartea ! Îți faci analizele și urmenzi tratamentul dacă e cazul. Altceva nu are ce să scrie în cartea asta. N-o citesc !

-          5. Fiecare cu Budapesta lui  - de Gabriela Gavril. Ei ! Deși un ungur poate avea o Budapestă, un  român nu poate avea decât un București.

-          6. Cum iubesc bărbații – de Mihaela Rădulescu. Nu, pentru că n-are poze !

-          7. Maimuța vine să-și ia craniul – de Iuri Dombrovski . Maimuța a umblat până acum vraiște fără craniu la ea și vine acum să și-l ia ? Sinistru !  

-          8. Al doilea sex  - de Simone de Beauvoir . Nu l-am citit pe primul !

-          9. Cartea alba a porcului – de Dana Isabelle Zarojanu. Aici e ceva în neregulă; poate ”Carnea albă a porcului” ! Că doar n-o avea porcul vreo carte !

-          10. Cine m-a făcut femeie  - de Dr. Cristian Andrei . Asta e prea de tot !  Cristian Andrei e femeie?!  O fi travestit ? Nu vreau să aflu această poveste înfiorătoare !

-           
sâmbătă, 2 august 2014


Un roman în versuri. Cum vine asta ? Uite-așa ! O epopee. Ca Iliada sau Odiseea lui Homer. Cu deosebiri esențiale.  Un oarecare Bloom, că autorul n-a putut găsi alt nume, pleacă spre India. Din Lisabona lui Camoes. Face o escală la Londra. Am observat că foarte multă lume care pleacă în călătorii se opresc în drum la Londra. Ce face el  la Londra sau în altă parte e foarte greu de urmărit fiindcă autorul te hâțână serios, băgându-ți sub ochi tot felul de considerații, gânduri, amintiri de când era mic, amintiri de când era mai mare, pomenește de trei bărbați proști, de tatăl acestora care era și mai prost, de o anume Mary și de fel de fel de lucruri minunate și întortocheate de te doare capul, și când citești ai senzația că ești într-o căruță mergând pe un drum plin de bolovani, și cartea îți cade mereu din mână și imaginile sunt mereu amestecate. E adevărat că ai satisfacția să dai peste fel de fel de reflecții adânci și profunde ca : ”Lichidele conviețuiesc cu substanțele solide, și substanțele solide, cu aerul”. Sau ”A călători nu e bine doar pentru oameni, e bine și pentru drumuri”, ”Chiar și aerul liber are nevoie din când în când să schimbe aerul ”. Ei, ce ziceți ? E tare, nu ? Și gândiți-vă că astfel de formulări sunt cu zecile și vă puteți delecta cu ele când vrei sau nu vrei ! (Mai ales în cel din urmă caz). În tot acest timp în care încercați să vă dumiriți despre ce e vorba de fapt în carte, adică după o jumătate sau trei sferturi de citeală, Bloom se fâțâie prin Europa. De ce trage el de timp și nu se duce odată direct în India ? Greu de spus. Dar ca și Bloom al lui James Joyce, Bloom al lui Gonçalo M. Tavares bate foarte mult pasul pe loc. Se pare că aceasta e o metodă de cunoaștere și noi  degeaba ne tot dăm de ceasul morții că de ce așa și de ce așa!  Sigur că Bloom ajunge până la urmă și-n India ! Cititorul care îl însoțește pe Bloom până la această destinație este foarte fericit, și nu se mai întreabă de ce s-a dus el în India, ce-a căutat el acolo, ce-a  făcut acolo etc., etc., ci se duce la toți membrii familiei, la toți prietenii și colegii de serviciu și în tot cartierul și se laudă că a ajuns până la cântul VII – 15, pagina 292 ! Cititorul nu se predă însă aici, și dacă tot a citit atât până acum mai rade și ultimele pagini, până la 463 !
Am citit de același autor cartea Ierusalim, care mi-a plăcut foarte mult. De data asta nu știu ce să zic; poate că mi-a plăcut și asta, dar nu-mi dau eu încă seama. Sunt amețit. Aștept să se oprească odată căruța care mi-a zdruncinat serios cartea din mână (și nervii!).
sâmbătă, 26 iulie 2014


Un magistrat la marginea Imperiului. Cum pierzi puterea dacă te conduci după sentimente și milă. Cât de inadecvată este bunătatea într-un post de conducere. Cum cruzimea unor militari radiază peste sufletele din jur și le corupe; cum se distruge un nivel de umanitate. Analiză necruțătoare a limitelor naturii umane. Roman puternic, care te scoate din parametrii obișnuiți.
vineri, 11 iulie 2014

În curând voi publica un nou volum de povestiri la editura Herg Benet : Omul de fier.

                                                                  OMUL DE FIER
                                                                      Ioan Suciu
joi, 26 iunie 2014

Prozatorul Radu Aldulescu, într-un interviu publicat în R.L. , spune că noi nu avem intelectuali.”Intelectualul, cum spunea o personalitate culturală a secolului douăzeci, este în primul rând spiritul critic al vremii sale. Noi n-am prea avut și nu prea avem așa ceva.Clasa noastră așa-zis intelectuală, și pe vremea partidului unic de tristă amintire și acum, este alcătuită majoritar, mă scuzați, din lingăi de anduranță, care susțin clasa politică în acțiunea ei de spoliere a poporului român.” Bine, domnule Radu Aldulescu, dar Liiceanu, Pleșu, Patapievici - ce sunt ? Mă rog ?
joi, 19 iunie 2014

Cosmin Ciotloș deplânge în ”România literară” hotărârea lui Paul Cernat de a nu mai scrie cronică literară. ”Destui cronicari din generația mea sau mai tineri și-au dat, de la o vreme, seama că-și pierd timpul și energiile de pomană făcând foiletonistică, și că e mai avantajos pentru ei să se dedice – spre exemplu – cercetărilor și studiilor ample, demersurilor cu miză și bătaie lungă”. Citatul este din Paul Cernat. Dar mai sunt și alții care au abandonat corvoada săptămânală a cronicii literare : Andrei Terian, Mihai Iovănel, Simona Sora, Teodora Dumitru, Bogdan Crețu ș.a. Critica de întâmpinare devine un loc tot mai gol și de aceea veleitari cu bloguri de pe net se grăbesc  să-l ocupe. Și n-ai ce face, ești obligat să-i accepți dacă vrei cât de cât referințe despre cărțile nou apărute !
duminică, 11 mai 2014

Istoricul Lucian Boia a fost întrebat,  la o emisiune ProTv, care este brandul nostru de țară. Este… este… nu știu ! a spus el. Înainte, în perioada interbelică, era carul cu boi. Dar în prezent nu știu. Frunza lui Udrea nu poate să fie, deoarece noi nu avem turism. De fapt, noi nu avem un brand de țară. Nu avem o direcție clară de dezvoltare. Trăim într-o teribilă dezorganizare !

Lucian Boia a combătut și ideea potrivit căreia Occidentul a putut să-și ridice mărețe catedrale datorită nouă, românilor, care ne-am bătut cu turcii aici, la porțile răsăritului. A precizat că impozantele catedrale au fost construite chiar înaintea formării statelor noastre medievale.
joi, 24 aprilie 2014

 
Cartea lui J.M.Coetzee , Copilăria lui Isus, m-a dezamăgit crunt. După ce am citit minunatele romane ” Dezonoare”,  ”Maestrul din Petersburg”, ”Jurnalul unui an prost”, nu mă așteptam la așa ceva ! Cartea este plină de formulări nelogice, sau nefirești, enervante peste măsură. Acțiunea înaintează ca o căruță cu roți pătrate, impinsă de o forță inexplicabilă să meargă cu viteză. De pe drum ies scântei, care te izbesc în față. E adevărat că se citește ușor, povestea este interesantă. Nu are nicio legătură cu Isus. Pe copilul din povestire îl cheamă David. El apare în lume de pe o navă naufragiată. Nu are părinți. Nu că ar fi murit, ci pentru că n-are pur și simplu. Dar în locul unde a ajuns, pe un teritoriu în care se vorbea spaniola, își găsește o mamă și un tată. Tatăl nu era de fapt părintele său, ci un străin care a hotărât să-l crească. Era naș, după cum se considera el. Iar mama nu era nici ea mama lui. Urmează o serie de peripeții mărunte caracteristice unor refugiați. Sau imigranți. Iată o discuție între ”tatăl” său, care repară un WC, și copil:

” – Closetele nu fac parte din tărâmul ideilor, sunt doar lucruri brute…

-          De ce nu pot să stau și eu ? vrea să știe băiatul. E numai caca.

-                     Closetele sunt doar closete, dar caca nu e doar caca, zice tatăl. Anumite lucruri nu sunt doar ceea ce par, nu tot timpul. Caca e unul dintre ele.

-          E caca meu, zice băiatul. Vreau să rămân !

-          A fost caca tău. L-ai scos din tine. Ai scăpat de el. Nu mai e al tău. Nu mai ai niciun drept asupra lui. ”

Nu pot să-mi imaginez ce a vrut autorul să spună cu această carte. Și mai ales, de ce i-a dat un titlu care nu are nicio legătură cu conținutul. Mi-am adus aminte de cartea lui Boris Vian, ”Toamnă la Pekin”. De cum deschizi această carte, dai de precizarea autorului:” în această carte nu e vorba de nicio toamnă și de niciun Pekin”. Bun! Dar Coetzee nu explică nimic. Ne lasă să ne frământăm! Puah !

 
sâmbătă, 5 aprilie 2014

După învingerea în alegeri a partidului țărănist, la vremea respectivă, fostul partid de guvernământ nu și-a mai revenit.Nu i s-a mai auzit nici glasul. PDL însă, după înlăturarea lui de la putere, se comportă de parcă el ar fi câștigat alegerile. Nucleul acestui partid, Traian Băsescu și acoliții, dau impresia că ei au obținut  70% din voturi; coaja creierului acestor oameni este din lemn de esență tare, care protejează ideea că ei sunt, de fapt, învingătorii. Și în fapt, din modul în care acționează justiția, rezultă că chiar și sunt ! Din punctul de vedere al democrației, se întâmplă un fenomen ciudat, (de ce e altfel România ?) și anume că, deși  puterea a fost cucerită, prin alegeri libere, de o majoritate psd + pnl, o minoritate T.B. &comp. arestează în dreapta  și – n stânga. Pardon, numai în stânga. Situația e la fel de bizară la fel cum ar fi fost ca la venirea comuniștilor la putere, după 1947, procurorii și judecătorii  vremii să bage în închisori lideri ai noii conduceri roșii. Din nou, poziție unică în lume. Nu degeaba se spune : ” Pe lume nu-s  mai multe Românii !”
duminică, 23 martie 2014

Până la regimul Băsescu, Gabriel Liiceanu n-a iubit pe nimeni. A făcut mereu o figură de nemulțumit, a bombănit întotdeauna. N-a trimis vreo scrisoare de mare admirație către conducătorul iubit, ca Andrei Pleșu, n-a declarat vreodată că recunoaște valoarea acolo unde e ea, ca Teodor Stolojan referindu-se la Ion Iliescu. A emis critici nimicitoare la adresa unor personaje ca Vadim Tudor , Miron Cosma, Iliescu. Discursul lui după anul 1990 a fost unul de om cu adevărat liber, de cetățean care propovăduia demnitatea de a nu te alinia niciunei politici meschine. Odată cu venirea la putere a grupului lui Traian Băsescu, atitudinea lui Gabriel Liiceanu se schimbă. N-a fost niciodată până acum în tabăra celor care au admirat ceva din zona politicului. Dar iată că s-a copt și pentru el o disponibilitate de a investi în sentimente; Traian Băsescu și politicienii lui i-au căzut cu tronc. Și cel mai mult îi place Adrian Papahagi. Care se exprimă la televizor ca un vagabond. Care nu cred că stârnește decât dezgust. Deși acolo unde eu nu văd decât individ arogant, mincinos (a se vedea episodul cu studiile la Sorbona !), găunos și scârbos, Gabriel Liiceanu are capacitatea de a descoperi un om de mare corectitudine și valoare. Ciudat, foarte ciudat !
miercuri, 19 martie 2014

Unde sunt culții ăia furioși, societatea aia civilă care lupta unită să salveze blabla, bătăușii aceia de peturi  care blocau Bucureștiul în fiecare duminică ? Ei de ce nu-l salvează  pe Pleșu ? N-au auzit de el ? Păi nu spuneau ei că vor cultură, nu cianură ?
vineri, 21 februarie 2014

Denisa Comănescu a spus undeva că știe un autor japonez mai tare decât Haruki Murakami. Și astfel a apărut la Humanitas, în colecția Raftul Denisei, cartea scriitoarei japoneze Yōko Ogawa  ” Hotel Iris”.
Scris la persoana întâi, romanul este  povestea de dragoste a unei fete care lucrează ca recepționeră la hotelul proprietatea familiei. Fata, tânără și complet lipsită de experiență, simte prin toți porii ceea ce se petrece în hotelul de pe malul mării. Este impresionată de un bărbat în vârstă, care venise la hotel cu o prostituată. Dar nu e atinsă de frumusețea bărbatului, fiindcă el nu era frumos, nici de alte aspecte, ci de vocea autoritară a omului. Îl urmărește ca-n transă prin oraș și la un moment dat bărbatul îi acordă atenție. Un traducător de limbă rusă, singuratic, care locuia pe mica insula din mare apropierea orașului.
Fata îl urmează la casa lui de pe insulă impresionată de timiditatea bărbatului și sedusă de blândețea lui. Dar la un moment dat i se aude vocea autoritară : ”Dezbracă-te”. Ceea ce se petrece apoi este ceva atipic și ciudat; iar fata e posibil să se potrivească, cu totul întâmplător, cu pornirile stranii ale traducătorului. Bătrânul și tânăra se dedau la ”specialități”  pe care nu le gustă toată lumea. Întrebarea este: poți să ai plăceri când trăiești un coșmar ?
 Scrierea amintește de marchizul De Sade, dar relatarea este făcută în culori mai calde decât la francez. Povestea curge foarte fluent și nici nu ai timp să te întrebi dacă acolo a fost dragoste sau altceva; și ce a fost anume. Cum de o fată frumoasă și tânără se poate lăsa vrăjită de un bărbat bătrân și urât, care o mai și supune unui tratament care nu este deloc adecvat gesturilor de tandrețe ? E posibil așa ceva ? Mă întreb dacă scriitoarea o fi avut vreo experiență asemănătoare celei descrise în roman; prea era în temă.

Aducerea în scenă a scrierilor japonezei Yōko Ogawa  este un fapt insolit și înviorător; aștept și alte traduceri ale acestei autoare.
duminică, 16 februarie 2014

Puțină zăpadă a mai rămas pe Valea Prahovei. La Bușteni lumea se dezmorțește ca după un mare îngheț. Pârtia de la Kalinderu este aglomerată și veselă. Castelul Cantacuzinilor veghează tăcut dincolo de calea ferată. Ca să traversezi șoseaua de pe o parte pe alta trebuie să escaladezi unul dintre cele trei poduri roșii ca piesele de mecano ale primăriei.




 
vineri, 7 februarie 2014

 
Radu Banciu se face că nu înțelege pentru ce a fost amendat Robert Turcescu de către CNA cu 70000 de lei. Deși era clară încălcarea deontologiei profesionale. Când ești  moderator nu poți să faci pe trompeta unui partid ; trebuie să te situezi la mijloc pentru a fi mai aproape de adevăr. Pentru a aduce în fața telespectatorului o situație cât mai obiectivă, nedeteriorată de patima politică personală. Turcescu sare în sus (în jos nu putea!) că i s-a încălcat dreptul la opinie. De parcă el ar fi fost politician, și nu moderator de emisiune. Când ai un anumit statut, este obligatoriu să-l respecți. Arbitrul de la meciul de fotbal nu are voie să execute un penalti.
joi, 30 ianuarie 2014

Criticul literar Alex  Ștefănescu a intrat în politică.”În ce a intrat ???” În ce v-am spus. Dar nu a dovedit o tot așa aplecare cum o are față de literatură. Activitatea sa în critica literară este remarcabilă, dar  prestația sa politică este jalnică. Intrat în tabăra dreptei, Alex Ștefănescu s-a alăturat grupului elitist format din Liiceanu, Pleșu, Patapievici.  Se pare că a avut disensiuni cu Nicolae Manolescu, iar domnul Profesor l-a invitat să plece de la România literară.

Le este tot mai greu oamenilor de ”dreapta” să-și argumenteze opțiunile. Să arate ce e bun în viziunea lor. Recurg atunci la o cale simplistă, de atacare a adversarului. Alex Ștefănescu s-a apucat să-l critice pe Crin Antonescu. Foarte bine ! Dar reproșul principal pe care i-l aduce liderului liberal, și anume că acesta vrea să ajungă la Cotroceni, este foarte subțire. Traian Băsescu n-a vrut să ajungă la Cotroceni ? În plus, Băsescu nici nu mai vrea să plece, deși  7,4 milioane de români i-au cerut acest lucru.