povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
luni, 2 martie 2015

Cu toate că titlul romanului, Căpitanul Mihalis, trimite exclusiv la figura legendară a unui luptător cretan contra turcilor, cartea este o frescă a societății insulei Creta din perioada sfârșitului secolului XIX când teritoriul era dominat de turci. Dar cartea are și un subtitlu: ”Libertate sau moarte”. Viața de zi cu zi este redată cu minuțiozitate și culoare; amestecul de rase, obiceiuri și tradiții creează un spectacol deosebit de viu și interesant; grecii și turcii trăiesc laolaltă în orașul Megalo Kastro  (Iraklion de astăzi) făcând din această așezare  o reședință cosmopolită, în care musulmanii și creștinii își împletesc destinele și își urmează fiecare traiectoria rasei, încercând să fie cât mai fidel neamului său și în același timp să conviețuiască pașnic cu ceilalți; numai că există doi filoni puternici de conflict; dragostea pentru Creta a creștinilor greci și firea de stăpânitori a turcilor.
 
E adevărat că în Megalo Kastro sunt mai mulți cretani creștini cu locuințe și familii vechi, pe când turcii sunt veniți în insulă și puțini au familii și case; cei mai mulți turci sunt nizami, soldați în slujba sultanului, sau  demnitari  cu misiune cum era pașa însărcinat cu guvernarea insulei din partea Turciei. Sigur că în munți există și sate turcești sau cretane, separate. O importanță mare în treburile obștești o aveau preoții ortodocși, mitropolitul și stareții diferitelor mănăstiri, care erau respectați și de oficialitățile turce. Deși viața din oraș se desfășura pașnic, cu mici ocheade urâte aruncate reciproc între turci și cretani, uneori răbufneau răfuieli care arătau că flacăra se află doar la capătul fitilului. Căpitanul Mihalis pentru care ura pentru turci era religia lui de bază, îl apucă pe căpitanul turc Nouris de brăcinare și-l aruncă pe acoperișul unei prăvălii.
 
 Căpitanul Mihalis avea un cult pentru oamenii viteji; era gata să admire oricând un turc mai mult decât un cretan dacă otomanul era mai curajos și mai bun luptător; așa era cazul și cu Nouris pe care Mihalis și-l face frate de cruce; dar cretanii nu se puteau să se abțină de la sfidarea turcaleților; unul dintre căpitanii creștini își duce măgarul în geamie și-l pune să se închine. Pașa pune la cale în secret  un masacru al creștinilor și mulți civili sunt uciși cu sânge rece. Căpitanii cretani, Mihalis, Polyxinghis și alții se retrag în munți și pregătesc o rezistență armată.
 
Cu toate accentele de tragism există și pagini de o mare savoare comică, precum prezentarea celor trei căpitani bătrâni în fața mărețului muribund Siphakas, cel de 100 de ani. Căpitanii sunt niște veritabili eroi plin de fapte de vitejie, dar se sprijină unul pe altul să nu cadă din picioare și expunerea întâmplărilor lor glorioase par ridicole ieșite  din gura unor moșnegi care se scapă pe ei în nădragi.
 
Pănă la urmă luptătorii greci din Creta primesc vești proaste din partea Greciei mamă și dinspre cancelariile apusene, în sensul că sunt anunțați că nu pot fi ajutați în eforturile lor de a se elibera de jugul turcesc. Dar căpitanul Mihalis și tovarășii lui nu cedează și nu coboară din munți. Se primește în insulă consemnul de a se face pace între cele două seminții ( greacă și turcă).Pașa  otoman și mitropolitul cretan se întâlnesc pentru a discuta pacea,  iar scena este realizată cu un mare umor , caracterizând foarte bine  tot Orientul, cu lentoarea lui, cu nepăsarea lui, cu indolența lui : ” Se ivi cucul din ceas și șuieră ora. Afară vântul de miazănoapte se înteți și răscoli frunzele în curte[…] Intră motanul casei, lung, mustăcios, cretan neaoș, sări pe genunchii mitropoliltului, se încolăci la pântecele lui, se încălzi, toarse mulțumit  și adormi. Apăru din nou cucul, fluieră din nou ora. Arhondoula, neliniștită,puse urechea la ușă, dar nu auzi vorbe, numai două sforăituri lungi, pline de voie bună, una gravă ca o tobă, cealaltă ascuțită, veselă,ca o trompetă.” De o parte și de alta a celor două nații s-au comis omoruri îngrozitoare, acte de cruzime împotriva civililor, nedreptăți strigătoare la cer; iar cei doi bărbați reprezentând etniile combatante  din Creta nu stabilesc nimic, nu analizează nimic, nu hotărăsc detaliile necesare…
 
Kazantzakis zugrăvește caracterele căpitanilor Mihalis,a bătrânului Siphakas și ale altor luptători cretani de parcă aceștia erau niște statui din stâncă, cu toate că  erau oameni cu slăbiciuni și patimi ca oricare ființă umană. Personajele capătă măreție și dimensiuni de legendă. Talentul și forța de creație a lui Kazantzakis sunt atât de mari încât el reușește să  ne redea cu o remarcabilă  putere de sugestie figurile acelor oameni deosebiți  din acele vremuri ;  parcă le-am vedea în fața ochilor…

0 comentarii: