roman

roman

povestiri

povestiri

roman

roman

schițe

schițe

Povestiri umoristice

Povestiri umoristice

roman

roman

Povestiri

Povestiri

povestiri

povestiri

COMENTARII

Popular Posts

About

Un produs Blogger.

Labels

View My Stats
marți, 6 februarie 2018

Interviu cu Ioan Suciu, autorul cărții „Vânătoare de roboți”

AddThis Sharing Buttons

Share to FacebookShare to TwitterShare to Google+Share to PinterestShare to LinkedInShare to More



Emanuela Istrate: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să vă cunoască ne puteți spune câteva lucruri despre dvs.?

Ioan Suciu: Sunt ardelean.M-am născut în Sibiu și-am copilărit în orașul Agnita.Mi-amintesc de o curte frumoasă, plină de găini și gâște; locuiam vizavi de biserica evanghelică. Mai târziu, m-am mutat cu familia în București, unde am făcut școala și facultatea de economie agrară de la ASE; îmi plăcea să citesc și băteam anticariatele.

E.I. Care a fost momentul în care scrisul a apărut în viața dvs.?

I.S. În primii ani de facultate am început să scriu scurte povestiri; la ASE exista un cenaclu unde am citit câte ceva. Am trimis lucrări la reviste literare, iar Geo Dumitrescu mi-a publicat prima dată o povestire în ”Luceafărul”.

E.I. Puteți să ne spuneți în trei cuvinte cum este viața unui om care a publicat o carte?

I.S. Publicarea unei cărți este asemeni duhului eliberat din sticla fermecată; eu am publicat șase cărți până-n prezent.

E.I. Ce reprezintă “Vânătoare de roboți” pentru dvs. ca scriitor?

I.S. Cartea „Vânătoare de roboți” reprezintă debutul meu editorial; la momentul respectiv (anul 1982) era prima cărămidă pe care o puneam la construirea visului meu: de a scrie niște cărți bune, pline de umor.

E.I. Ce mesaj doriți să transmiteți prin această carte?

I.S. Dacă viața poate fi împărțită în întâmplări vesele și triste, eu aleg partea comică, hazlie. N-am un mesaj crucial în cartea mea, am vrut doar să fac oamenii  să râdă, să-și ridice privirea din pământ!

E.I. Credeți că scrisul v-a schimbat într-un anumit fel?

I.S. Scrisul nu m-a schimbat în vreun fel, dar sper ca eu să-l fi schimbat pe el, în sensul de a-l face din ce în ce mai de calitate și de efect.

E.I. Ce element credeți că este special în cartea dvs.?

I.S. Umorul. Părerea mea este că o carte trebuie în primul rând să delecteze cititorul; abia după aceea pot să vină alte aspecte (să informeze, să trateze teme filozofice etc). Cred că literatura trebuie să emoționeze, nu să transmită date, cifre, statistici.

E.I. Scrisul vă energizează sau vă epuizează?

I.S. Scrisul mă eliberează; este ca o terapie.

E.I. Unde vă pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

I.S. Am un blog numit „Mofturi de ochelarist” (isuciu.ro) și pagină de facebook (https://www.facebook.com/ioan.suciu.75685). Cărți de ale mele se găsesc la Cărturești, elefant.ro, libris.ro, librărie.ro, tracus arte.

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

I.S. Alături de cărțile bune recenzate de BookNation.ro, le doresc cititorilor să aibă parte de cât mai multe volume pline de umor, fiindcă lectura este în primul rând o plăcere. E adevărat că unii vor să plângă, să fie impresionați și zguduiți de fel de fel de probleme, dar umorul are valențele lui; și să nu uităm că omul este singurul animal care râde.

 
miercuri, 10 ianuarie 2018

Recenzie ,,Vânătoare de roboți” de Ioan Suciu

AddThis Sharing Buttons

Share to FacebookShare to TwitterShare to Google+Share to PinterestShare to LinkedInShare to More

Autor: Ioan Suciu
An apariție : 1982
Editura: Albatros
Nr. Pagini: 157

Recenzie de Adriana Alexandra
Publicată la January 8, 2018
 
 

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE:


    Vânătoare de roboți este cu siguranță un titlu care te atrage încă de la prima citire. Ai crede probabil că discutăm despre o operă science-fiction, plină de invenții de pe alte planete, de mașinării vorbitoare, cu puteri ciudate și care se mișcă anevoios atunci când încearcă să te prindă. Probabil te gândești că este vorba despre un puști ce se luptă atunci când visează, care își pune pătura magică pe post de pelerină, vrând să oprească roboții care amenințau planeta pe care trăia. Numai că nu este așa deloc! Căci autorul, Ioan Suciu, ne invită la a face cunoștință cu un personaj aparent ca oricare altul, însă cu un simț al umorului tare dezvoltat, pe numele său, Tom Petric.

    Astfel, Vânătoare de roboți capătă forma unei culegeri de schițe umoristice, schițe care te vor binedispune încă de la prima lor lecturare.

    Scena la care fusesem martor mă puse pe gânduri. Robotul meu sosi și se duse glonț în camera lui. Dinăuntru răzbătură un fel de bâzâituri care se transformară într-un fel de muzică. Cred că robotul meu încerca să cânte. Tocmai când eram îngrijorat de preocupările lui deschise ușa și spuse:

-Aș vrea să dau un telefon!

-Poftiți! l-am invitat eu.

    Bineînțeles, cum protagonistul este învăluit de un dinamism cumva peste măsură, nici aventurile sale nu vor fi mai prejos.

Tom Petric se așeză la coada șirului din fața chioșcului cu ziare și deveni imediat foarte nervos, privind des către ceas.

    Astfel, În delegație, Tom Petric nu poate sta locului fără să facă o afirmație care să rezume festivitatea la care participa, apoi urmează Decontul și o conversație cu Statuia din mijlocul parcului, care prinde viață.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Ioan Suciu.

În fața ochilor îi apăru o mână care ținea un pachet de țigări. Era omul în costum de culoare închisă.

-A murit vorbind! spuse el.

Tom Petric rămase un moment descumpănit, apoi pronunță ,,Cinste lui!”, negăsind altceva mai bun de spus.

     Urmează, desigur, unul dintre momentele cruciale din viața unui om, în speță, Interviul. Aici, protagonistul nostru dă dovadă de o reală…dar mai bine te las pe tine să descoperi exact cum s-a desfășurat totul. De la Cenaclu, trecem repede repejor la un capitol cu multe semne de întrebare, cel puțin înainte de a îi lectura conținutul: Laptele de porc. Ce legătură are acest titlu cu Tom Petric oare și care este legătura cu Robotul? Va trebui să ajungi astfel pe la Etajul unsprezece ca să poți porni la Vânătoare, dar pentru acest lucru va fi necesar să mai parcurgi și alte capitole.

Tom Petric avu tendința în primul moment să o ia la fugă. Ba chiar se gândi să se mute în alt oraș. Apoi se răzgândi. Știa că peste tot sunt vânători.

-Despre ce e vorba? întrebă Tom Petric.

    Așadar, pornim la vânătoare de roboți?

   Un zgomot grăbit de pași răspunse strigătelor sale. Toată lumea ieși călcând mărunt. Nevastă-sa părăsi ultima încăperea, făcându-și cruce. Tom Petric se calmă, își aprinse pipa și se apropie de telefon. Comandă o bucată de marmură și trei ciocane de sculptură, nou-nouțe.

 
miercuri, 29 noiembrie 2017

Recenzie ,,Momâia” de Ioan Suciu

Autor: Ioan Suciu
An apariție : 2017
Editura: TRACUS ARTE
Nr. Pagini: 239
Acordă o notă cărții:
 

Dă o notă cărții

POȚI CUMPĂRA CARTEA DE PE:

   Momâia de Ioan Suciu este acel tip de carte care te va binedispune încă de la primele replici. Este acel gen de scriere pe care o vei răsfoi și după ce ai citit-o doar ca să îți reamintești dialogurile spumoase, pline de umor ale personajelor. Este acel gen de operă perfectă pentru zilele cu ploaie, cu nori, când ești lipsit de energie pentru că îți va da o stare de bine, ajungând astfel să zâmbești.
    – Ce cauți?
   – Un job! spuse în locul lui Naum unul dintre bărbații de pe margine, privind spre un coleg de-al lui. Vorba trecu de la unul la altul, de parcă oamenii ar fi jucat telefonul fără fir.
  – Un ciob? zise funcționarul.
   – Ceva de muncă! spuse Naum.
   – Ce știi să faci?
    – Operare calculator, introducere date, internet…
   – Cabaret? interveni bărbatul de pe margine, care vorbise și mai înainte.
   – Nu, zise Naum.
    – Deci, necalificat? spuse funcționarul cu aspect de ofițer austro-ungar.
Unul dintre bărbații de pe un scaun lateral se ridică și spuse:
   – Îl iau eu la fermă!
   În cazul în care te întrebi ce anume este o momâie, ei bine, imaginează-ți un schelet de lemn, care se vrea a semăna cu un om, fiind înfășurat cu paie și care nu este tocmai îmbrăcat cu niște haine bune, ci mai degrabă cu niște zdrențe, ca sa citez Dicționarul Explicativ al Limbii Române. Pe scurt, o sperietoare, al cărei rol este acela de a speria, de a alunga păsările și animalele sălbatice dăunătoare de pe un teren ce este cultivat. Care este legătura între titlul scrierii și acțiunea desfășurată pe parcursul cărții? Ce conexiune există între personajul principal și o sperietoare? Ei bine, răspunsurile le vei descoperi doar dacă te vei lăsa purtat de cuvintele autorului Ioan Suciu în cea mai recentă scriere a sa.
   La începutul cărții vei fi întâmpinat de o scenă care este posibil să te șocheze puțin. O ședință de spiritism, care îți va capta atenția tocmai prin măiestria Alecsandrei, nepoata lui Naum, personajul principal, a cărei dexteritate într-ale chemării de spirite se dovedește a fi foarte bună. Datorită experienței sale din trecut, aceasta reușind să cheme mai multe personalități precum Zambaccian, Jules Verne, Domnul Goe, Einstein şi încă vreo zece, bineînțeles că a primit o nouă comandă. Aceea de a îl invoca pe străbunicul Lazăr, cu toate că, trebuie să precizez, nevasta lui, Lenuța, își va face și ea apariția. Și nu doar aceasta…ci și…poliția!
    Nu aș vrea să dezvălui mai mult, întrucât vreau să afli de unul singur dacă străbunicul va fi sau nu arestat, cine este personajul Ivan, cine este Domnul Pampalache și nu numai. În schimb, îți voi lăsa, în loc de concluzie, unul dintre dialogurile mele favorite din carte, tocmai pentru a îți demonstra că niște cuvinte chiar pot aduce zâmbetul pe chipul unui om!
– Aţi omorât pe cineva? îl luă în primire un poliţist.
 – Ce vrei, măi băiatule? spuse Lazăr.
 – Am primit o reclamaţie, zise poliţistul.
 – De la cine? spuse Lazăr privind urât spre Naum.
 – De la un vecin al dumneavoastră! Vă rog să prezentaţi un act de identitate!
 – Eu? zise Lazăr.
 – Da. Sunteţi pătat cu sânge.
 – N-am.
 – Adică?
 – Hai să vă dau un pahar de vin!
 – Numele dumneavostră!
 – Lazăr! Cu cine am onoarea?
 – Surugiu, plutonier şi Boscorodeanu, sergent major.
 – Îmi pare bine! Băieţi gigea!
 – Locuiţi aici?
 – Nu. Doar el. Nepotu-meu.
 – Unde aveţi domiciliul stabil?
 – La cimitir, interveni Naum.
 – Doarme în cimitir?
 – Da; în cimitir se doarme, spuse Naum.
 – Vagabond… murmură plutonierul.

joi, 31 august 2017

      Cred că literatura, romanul în special, trebuie să te scoată din ale tale, să uiți puțin de tine, să te smintească; dar dacă îți amintește mereu că n-ai luat pâine, că n-ai plătit întreținerea, că trebuie ghiozdan pentru copil etc, într-un stil plângăcios din care nimeni nu vrea să iasă, așa cum se-ntâmplă în toate cărțile publicate și promovate de domnul Lupescu, nu cred că te poți desprinde de sfera terestră și nu poți să te înalți spiritual; rămâi lipit cu burta de pământ și nu ai nicio viziune asupra vieții în general.
       Nu mai știu cine a început colecția ego-proză, dar moda a fost respectată cu sfințenie; nimeni n-a ieșit cu vreo orientare nouă, de împletire umor și tristețe, mă rog, ceva de ieșire din front, de părăsire a jurnalului sexual sau de descriere la infinit a modului cum un tănăr stă la fereastra blocului și privește bulevardul în variante orbitoare de tomuri.
       Să nu ne mirăm că nu s-a scris marele roman al tranziției de la comunism la capitalismul năuc de acum, să nu ne surprindă faptul că niciun nume de scriitor n-a ajuns în media occidentală de la Cioran, Ionesco sau Eliade încoace; și să nu ne enervăm că de la „Cronică de familie” (Petru Dumitriu), „Groapa” (E.Barbu) sau „Moromeții” (Marin Preda) n-a apărut niciun mare roman românesc. 
   
vineri, 30 iunie 2017

Cartea „Momâia” mi-a fost publicată la editura Tracus Arte. Mulțumiri poetului Teodor Dună pentru modul în care s-a îngrijit de apariția acestui volum !
 
miercuri, 25 ianuarie 2017
DESPRE ROMANUL INSTITUTIA
Autor: Ioan Suciu
Naționalitate: română
An apariție: 2015 (la Editura Tracus Arte)
Gen carte: roman
Număr pagini: 242
Nota mea: 3/5
Puteți găsi cartea AICI
Primită de laEditura Tracus Arte
PREZENTARE
“Când ajunse la locul de muncă al domnului Sisoe, Arsenie făcu: “Oh! Pardon!” şi fu cât pe aici să iasă. Domnul Sisoe era călărit de o tânără cu un brici în mână, pe jilţul directorial, el stând aşezat cu capul dat pe spate, având un şervet legat la gât, ea îşi aburcase un picior peste pulpele şefului lungindu-se cu briciul până la obrazul acestuia, care era acoperit cu spumă de ras; domnul Sisoe avea un cap de porc foarte lătăreţ, de o culoare ca a slăninii râncede, cu nişte urechi ridicate ca la câinii lup, dar frânte la vârf, cu nişte ochi foarte mici înfipţi în grăsime precum nişte nasturi albăstrui într-un om de zăpadă. Femeia, probabil o nouă secretară, avea un corp foarte drăguţ şi apetisant, purtând o rochie scurtă şi ciorapi albi ca de balerină; capul îi era de porc, dar mult miniaturizat, încât aducea cu cel al unei veveriţe; avea botul scurt şi destul de ascuţit.
– Cine-i? întrebă şeful de dedesubt; din poziţia în care îl imobilizase femeia care lucra cu briciul el nu putea privi decât în tavan.
– Un individ cu urechi blegi şi buze umflate, spuse femeia fără să întoarcă privirea de la ceea ce făcea în acel moment.
– Arsenie? făcu şeful.
– Eu sunt, aţi ghicit!” (fragment)
PĂREREA MEA
Am primit această carte pentru recenzie de la editura Tracus Arte (căreia îi mulțumesc) și din tot coletul primit, am lăsat-o spre final, deoarece nu eram prea convinsă despre ce e vorba în carte. Este un roman aparent simplu, dar de fapt foarte complex. Și spun complex pentru că fiecare cititor îl poate percepe în cu totul alt mod. Așadar, să încep prin a vă spune de ce i-am oferit doar 3/5 steluțe pe goodreads.
Deși mi s-a părut o carte destul de bună, care chiar merită descoperită, nu m-a ținut cu sufletul la gură decât până pe la jumătate. Mai apoi mi s-a părut că viața personajelor ia o întorsătură prea haotică și atenția mea s-a redus. Aveam așteptări mai mari de la acest roman, dar acestea au fost parțial înșelate.
Titlul s-ar putea să îl inducă în eroare pe cititor, deoarece instituția simbolizează (în opinia mea) societatea de rând și felul în care noi, oamenii, suntem supuși la numeroase tipicuri absurde sau inutile. Locul de muncă este pentru mulți o corvoadă, iar acest roman vă prezintă o perspectivă ce alunecă ușor spre fantastic, deoarece ceea ce i se întâmplă lui Arsenie este mai mult decât ieșit din comun.
Între timp Arsenie fu bine imobilizat și omul în frac îi înfipse cu hotărâre sabia între dinți. Simți cum i se adună metalul în gură și leșină. Când se trezi, primul lucru pe care-l văzu fu un cap de urs care se agita deasupra lui.
Deși stilul cărții este destul de dificil pe alocuri, sunt scene care te amuză și te binedispun. Acțiunea cărții devine la un moment dat halucinantă și te trezești că personajul simplu cu care ai făcut cunoștință la început are o viață desprinsă din fantastic și la un prag de dezastru.
Mi-a plăcut însă umorul de care dă dovadă autorul în crearea acestui roman și felul în care se joacă cu personajele sale. Personajele, deși nu sunt foarte numeroase, reușesc să te introducă într-o atmosferă aparte, iar dacă ar fi să menționez un personaj preferat, nu l-aș putea omite pe Arsenie. Săracul de el, este chinuit de viață cum credeți-mă, că niciunul dintre noi nu am vrea. Ba se rătăcește, ba își pierde soția, ba se trezește în locuri ciudate. Nici Sisoe nu face excepție, deoarece face tot felul de lucruri ciudate.
Arsenie nu știa să fi venit cu cineva aseară acasă. De fapt nu era sigur, amintindu-și prea puține lucruri din ziua precedentă.
Mi-aș fi dorit ca romanul să prezinte un conflict mai bine pus la punct și să nu mă zăpăcească atât de tare. În rest, veți descoperi un roman ciudat care s-ar putea s vă placă mai mult decât mie. Recomand cartea celor care vor să citească o carte puțin altfel.
miercuri, 9 noiembrie 2016

”Femeia de porțelan” este un nou volum de povestiri publicat la editura Pastel din Brașov!