Drumul cenuşii – de Augustin Buzura

Drumul cenuşii este romanul lui Augustin Buzura în care se redă prigoana de neimaginat instituită asupra minerilor care au îndrăznit să se revolte în 1977 contra lui Ceauşescu. Sau mai bine zis contra comunismului , cum au zis acum votanţii lui Băsescu. (De parcă-ar fi acelaşi lucru!)

Nu se pomeneşte niciun cuvânt despre instrumentul acestei terori, care era Securitatea, dar faptul era foarte sugestiv: toată lumea ştia despre ce era vorba . La vremea respectivă cartea a avut un impact deosebit . Nicolae Manolescu scrie în Istoria critică a literaturii române că Augustin Buzura a criticat regimul comunist fără  ca acesta să poată fi acuzat într-un fel atunci, deoarece a ocolit cu abilitate referirile  cu privire la securiştii sau activiştii de partid.

La această obstrucţionare de a spune lucrurilor pe nume se adaugă şi stilul foarte încâlcit, alambicat, de ardelean care până anunţă că ţi-a luat casa foc aceasta a ars de mult. Este adevărat că tocmai această divagaţie continuă de la subiect creează o tensiune necesară pentru expunerea temei. Eu mă întreb însă ce impact mai are în ziua de azi o carte precum Drumul cenuşii, făcută numai pentru epoca lui Ceauşescu şi cu valabilitate limitată.

Pentru că Augustin Buzura nu realizează un peisaj al dictaturii în general, ca Márquez în Toamna patriarhului, ci o stare conjuncturală, astfel că romanul citit în prezent nu mai transmite mesajul de atunci. Este adevărat că proza lui Buzura are forţă, după cum spune Nicolae Manolescu, dar este forţa unui tun care trage cu artificii şi nu cu gloanţe adevărate.

Cu privire la verdictul de colaborator al securităţii, de care „beneficiază” Augustin Buzura, s-ar putea ca acesta să explice îndrăzneala autorului şi închiderea pe jumătate a ochilor vigilenţi ai cenzurii din epocă.

Şi pe urmă, dacă Augustin Buzura a fost un fel de disident al regimului comunist, cum sugerează Nicolae Manolescu, de ce în prezent este un înverşunat duşman al anticomunismului autentic? Ce caută el acum pe baricada oamenilor ancoraţi în „valorile create” în timpul comunismului ?