Târfe asasine – de Roberto Bolano

Volumul „Târfe asasine” conţine povestiri. L-am citit cu mare interes şi plăcere. Începusem un roman de Roberto  Bolano, „Nocturnă în Chile”, dar l-am abandonat. Ca şi-n cazul lui Thomans Mann, povestirile sunt mult mai incitante decât romanele.

În povestirea Întoarcerea, eroul principal, un bărbat tânăr, îşi pierde cunoştinţa în timpul unui dans dintr-o discotecă. Are un atac de cord şi moare. De fapt el nu ştie exact dacă a murit sau nu fiindcă înţelege cu minuţiozitate tot ce i se întâmplă. Vede acum se încearcă să i se facă respiraţie artificială şi alte  metode de resuscitare, dar degeaba. Prietena lui plânge peste pieptul său.

Este chemată poliţia. Un doctor declară decesul său. Este dus la morgă. Depus pe o targă şi acoperit cu o prelată neagră până peste faţă, este închis într-o cameră împreună cu alte cadavre şi minutele trec foarte greu. După cîteva ore apare un grup format din tineri îmbrăcaţi în halate albe. Tinerii au cercei în urechi, poartă tatuaje şi par cam dubioşi.

Eroul nostru se gândeşte că la morgă lucrează probabil nişte oameni puţin ciudaţi. Să faci autopsii şi fel de fel de lucruri cu nişte cadavre dovedeşte o oarecare perversitate şi sadism. Tinerii se ocupă de corpul său şi-l face frumos. Apoi îl închid în sac şi îl cară spre o maşină. Îl duc undeva. Mortul nu mai înţelege nimic. În curând ajung la o reşedinţă foarte frumoasă şi cadavrul este depus într-un salon luminat romantic. Cadavrul înţelege că este noapte.

De undeva apare gazda şi mortul tresare de surpriză : este Villeneuve, celebrul şi bogatul creator de modă. Tinerii dispar după ce dezveliseră cadavrul şi-l aşezaseră pe un pat. Atăta cam grăsuţ şi cu pielea bine întinsă, lină. Poate şi catifelată.

Villeneuve se dezbracă şi se lungeşte lângă cadavru. Bine, spun eu cadavru, dar pentru celebrul creator de modă acela nu era un corp de om mort. Era ceva deosebit de apetisant din punct de vedere sexual şi faptul se petrece. Ce fapt ? Să trecem. La sfârşit mortul îi spune : „Să-ţi fie ruşine !”.  Era prima dată când cadavrul vorbea. Villeneuve se scuză în toate felurile. „Te iert!” îi spuse mortul.

Povestirile lui Roberto  Bolano sunt scrise în general în cheie  realistă. Bolano plonjează în mijlocul unor momente din viaţa reală pe care le dilată până când scoate la iveală nişte aspecte stranii, dar verosimile. Asta cu excepţia situaţiei când povestirile încep cu fapte reale şi se continuă în fantastic, ca în cazul povestirii Întoarcerea.

Moartea la Veneţia – de Thomas Mann

Gustav Aschenbach pleacă din Germania într-o vacanţă  la Veneţia. Dorea să-şi încarce bateriile pentru a-şi recăpăta inspiraţia de a compune. Este un om înstărit şi pretenţios. Se instalează la cel mai luxos din Lido – insula situată în lagună vizavi de Palatul Dogilor. Loc ideal pentru plajă. Aschenbach era preocupat de arta sa. Venise în vacanţă cu o grămadă de cărţi şi de gânduri.

Pe plajă îi atrage atenţia un tânăr nespus de frumos. Este un adolescent polonez de un farmec extraordinar. Acest tânăr nu face nimic neobişnuit: se joacă pe plajă cu alţi tineri, vine la masă împreună cu familia lui etc. Dar nici nu trebuie să se remarce prin vreo faptă deosebită; e de ajuns că există şi este nemaipomenit de frumos. Uneori Aschenbach se trezeşte că-l urmăreşte fascinat prin Veneţia, ascunzându-se după coloane şi tânjind. Este copleşit de ceea ce i se întâmplă: bărbatul aproape bătrân se îndrăgosteşte de blondul adolescent. Când reuşeşte să schimbe nişte priviri cu băiatul, Aschenbach este fericit. Imediat devine deznădăjduit.

Nu poate să şi iubească şi să şi creeze în acelaşi timp. Şi mai ciudat este faptul că iureşul sentimentelor îl ducea spre o fiinţă de acelaşi sex. Lucrurile n-ar fi putut merge niciodată până la capăt. Prizonier al propriei mentalităţi de tip nordic, rece şi distant,  nu se poate lăsa în voia sentimentelor. Nu este un dionisiac. El era un om calculat şi pedant, neacordându-şi plăceri care l-ar putea îndeparta de la calea sa de muzician.

Între timp în Veneţia pătrunde holera adusă de navigatori din Asia. Autorităţile caută să ascundă orice informaţie care ar putea să alunge turiştii. Frământările lui Aschenbach cad pe un teren vulnerabil din punct de vedere fizic. Inima lui este solicitată tot mai mult. Visează urât, are deseori slăbiciuni aparent inexplicabile, temperatură şi dureri de cap. Nu se poate împotrivi pasiunii sale şi la un moment dată îi declară tânărului că-l iubeşte.

Într-o zi pe plajă privind spre frumosul băiat, moare.

Am văzut şi filmul realizat de Visconti în 1971. Foarte bine făcut, dar cred că fără citirea povestirii lui Thomas Mann este cam greu de înţeles.